"Națiunea este într-o situație foarte periculoasă. Există o furie enormă, cum nu am mai văzut până acum, referitoare la toate înșelătoriile, ani de înșelătorii și vânători de vrăjitoare, iar acum aceasta nouă. Oamenii sunt foarte furioși din cauza a ceea ce se întâmplă. Dacă putem face noi ceva să ajutăm, eu și oamenii mei, noi suntem dispuși să facem orice pentru a ajuta..., pentru că temperatura trebuie redusă în țară. În caz contrar, se vor întâmpla lucruri teribile. Oamenii nu vor suporta o nouă înșelătorie."[1] - Donald Trump
În secolul XVIII nordul și centrul Europei descoperiseră guvernarea modernă, eficientă, teoretizată de școala germană de administrație publică sub denumirea de "kameralismus"; cameralismul nu a fost pus la baza teoriei administrării moderne a statului doar în Prusia sau Suedia, el a influențat la fel de puternic și iosefinismul, adică practica guvernării așa cum era ea văzută de Iosif al II-lea pentru Imperiul Habsburgic.
Cameralismul nu era o teorie sau o practică neapărat unitară, depindea mult de viziunea autorilor care s-au aplecat asupra sa și au îmbogățit-o, precum și de liderii de stat influențați de noua teorie în practica guvernării. Indiferent de viziune, însă, esența era aceea a construirii unui stat autoritar luminat, preocupat să aducă bunăstarea supușilor săi.
Din această perspectivă, cameraliștii insistau pe implementarea unui program de guvernare bazat pe reglementări stricte, precise în toate domeniile care priveau viața publică și chiar privată, drepturile individuale urmând să fie subordonate interesului public, care la rândul său era dictat de viziunea autoritară a șefului statului.
De ce astfel? Pentru că individul nu prezenta suficientă încredere că va face tot posibilul pentru a acționa în interesul general al societății, așa că îi revenea guvernului binevoitor sarcina de a interveni și a dicta precis comportamentul individual, libertatea personală neavând nicio relevanță în materie sau, eventual, o conotație negativă (în ecuația libertatea individuală vs. interesul public).
TRUMPISM = ORBANISM AMERICAN?
În ultima vreme discursurile lui Viktor Orban mă duc cu gândul că premierul Ungariei ar fi trebuit să se nască în secolul XVIII, pentru că s-ar fi potrivit foarte bine cu acele timpuri: Viktor Orban este un iosefinist cu o oarecare patină de neo-cameralism.
Orban este CEO-ul autoritar al corporației pe care o prezidează și o numește Guvernul (iliberal al) Ungariei (KFT[2]). Dar să nu ne amăgim: Iosef al II-lea a fost mai ales un visător romantic, care moștenise puterea; Viktor Orban este un pragmatic calculat care a cucerit puterea și a făcut din deținerea ei pe termen nelimitat obiectivul său principal. Dacă este un cameralist, atunci este unul corupt.
Ceea ce îi fascinează astăzi pe trumpiști - acea aripă provenită din Tea Party, extremistă, a Partidului Republican care vorbește fascinată despre nevoia unui orbanism american (= trumpism sau chiar mai mult) -, este modul în care Viktor Orban a cucerit și își menține puterea în Ungaria, declarându-se un conservator (de fapt unul retrograd, rebotezat iliberal), apărător aprig al moștenirii creștine și garant al "purității micii sale națiuni maghiare".
Andrew Marantz, jurnalist la "The New Yorker", și-a dorit să înțeleagă de unde vine această idee a orbanismului american care-i fascinează pe susținătorii lui Donald Trump din aripa ultraconservatoare a Partidului Republican și a participat la două Conferințe ale Acțiunii Politice Conservatoare (CPAC – Conservative Political Action Conference) organizate de "The American Conservative Union": prima în stațiunea Rosen Shingle Creek din Orlando – februarie 2022 și a doua la Budapesta – mai 2022.
Demersul jurnalistic al lui Marantz și articolul[3] pe care l-a publicat în vara acestui an în "The New Yorker" este fascinant și edificator din punctul meu de vedere, dar, pentru că este de asemenea și amplu, mi-am propus să extrag în cele ce urmează câteva pasaje atât pentru folosul analizei mele, cât și în beneficiul celor care nu vor avea suficient timp să parcurgă documentul sursă.
'Orbán a reușit să păstreze aspectul democrației formale, atâta timp cât nu te uiți prea atent', mi-a spus Anna Grzymala-Busse, directorul Centrului European de la Stanford. Din 2010, majoritatea instituțiilor civice din Ungaria — instanțele, universitățile, sistemele de administrare a alegerilor — au ajuns într-o zonă gri. Ele nu au fost eradicate, în schimb, au fost cu răbdare debilitate, delegitimate, golite de conținut.
Încă există judecători care poartă robe, dar dacă Orbán consideră că deciziile lor sunt <oneroase>, poate face apel la instanțe mai <prietenoase>. Există încă câteva universități independente, dar cea mai prestigioasă — Universitatea Central Europeană, care a fost fondată de Soros — a fost dată afară din țară, iar multe dintre universitățile publice au fost puse sub controlul oligarhilor și altor parteneri loiali.
Încă mai sunt alegeri, dar observatorii internaționali le consideră <libere, dar nu corecte>: serios măsluite, pervertite de fluxuri ascunse de bani negri. Sistemul pe care l-a construit Orbán în ultimii doisprezece ani, o combinație de libertate și subjugare pe care nu o mai găsești la un alt guvern din lume, ar putea fi numit <autoritarism-gulaș>.
În 2010, FIDESZ, partidul lui Orbán, a câștigat mai mult de două treimi din locurile în Parlament, peste pragul necesar pentru modificarea constituției. Într-un singur an i-a adus zeci de amendamente; când s-a dovedit că nu era suficient, a renunțat la vechea constituție și a scris una nouă. În 2022, FIDESZ a câștigat din nou o super-majoritate. L-am întrebat pe Miklósi dacă următorii patru ani ai domniei lui Orbán vor fi diferiți de ultimii. 'Devine de fiecare dată mai rău', a spus el. De data aceasta, nu a fost sarcastic.
Dintre toți apologeții anglofoni ai lui Orbán, cu siguranță cel mai inteligent și, probabil, cel mai influent, este jurnalistul britanic John O’Sullivan, care a împlinit optzeci de ani în aprilie. (...) Chiar dacă constituția maghiară a fost demolată, O’Sullivan, acest Dr. Pangloss post-sovietic, continuă să insiste că Orbán este, în principiu, un democrat liberal, și dacă observă că strâmbi din nas. Problema cu această viziune optimistă este că a fost respinsă în mod repetat inclusiv de Orbán: <Noul stat pe care îl construim în Ungaria este un stat iliberal>, a declarat el în 2014.
O'Sullivan mi-a spus că, de îndată ce a auzit asta, 'primul lucru pe care mi l-am spus a fost: <Sunt sigur că nu asta a vrut să spună.> Câteva săptămâni mai târziu, când l-am văzut la prânz la biroul primului ministru, i-am spus direct: <O să regreți că ai spus asta.> Dar nu cred că regretă'. Uneori, Orbán pare să folosească <iliberal> în sensul partizan al cuvântului, alte ori pare să spună însă altceva, un soi de scepticism cu privire la o gamă largă de libertăți individuale.
În anumite privințe, Orbán se comportă ca oricare alt lider autoritar. A construit un stadion mare de fotbal în micul său oraș natal și îi place să meargă acolo să vadă meciurile. În anii 2000, Lórinc Mészáros, unul dintre prietenii din copilărie ai lui Orbán, era instalator; la scurt timp după ce Orbán a revenit la putere, în 2010, Mészáros a devenit cea mai bogată persoană din Ungaria. Anul acesta, când Márki-Zay a candidat din partea opoziției, i s-au acordat cinci minute la televiziunea publică, restul timpului alocat i-a revenit lui Orbán.
Spre deosebire de autocrații în stilul lui Putin, Orbán este adesea dornic să mențină aparențele. 'Va folosi metode atât de obscure, încât ar putea dura luni de zile ca cineva să-și dea seama ce coace', mi-a spus Scheppele, profesoară la Princeton. În 2010, Orbán a înființat o mică unitate de poliție antiteroristă. Puțin câte puțin, prin articole disparate din legi aparent fără legătură, i-a mărit bugetul și a scos-o în afara oricărui control legal.
'Citeam articolul 61 dintr-un proiect de lege privind rețelele publice de apă, și am nimerit, la propriu, un aliniat care prevedea: <unitatea antiteroristă poate colecta informații personale despre toți clienții serviciilor de apă (ceea ce înseamnă, practic, toată lumea din țară) fără a-i anunța>, a continuat Scheppele. Ea susține că unitatea funcționează acum, în esență, ca poliție secretă a lui Orbán. El are permanent pretenția că <Tot ceea ce fac este legal> –bineînțeles că este, pentru că tu ai făcut-o legală', a spus ea.
Nu a existat un moment în care în Ungaria a început să pună frână democrației. Nu s-au tras focuri de armă, nu au ieșit tancuri pe străzi. 'Orbán nu trebuie să ne omoare, nu trebuie să ne pună în închisoare', mi-a spus Tibor Dessewffy, profesor de sociologie la Universitatea Eötvös Loránd. 'El continuă să restrângă spațiul vieții publice. Este ceea ce se întâmplă și în țara ta – broasca încă nu fierbe, dar apa se încălzește tot mai mult.'
El a recunoscut că SUA au garanții pe care Ungaria nu le are: sistemul cu două partide, care ar putea preveni o alunecare către o perenă guvernare a partidului unic și Constituția americană, care este mult mai greu de modificat. Cu toate acestea, nu i-a fost greu să-și imagineze americanii după un deceniu fiind, în unele privințe, aproximativ acolo unde se află astăzi ungurii.
Lee Drutman, politolog la Johns Hopkins, a scris pe Twitter anul trecut: 'Oricine vrea să analizeze serios starea democrației americane, ar trebui să înceapă să citească mai multe despre Ungaria'. Cu alte cuvinte, nu numai că se poate întâmpla aici, dar, dacă te uiți la declinul anumitor valori, a început deja să se întâmple. Republicanii ar putea să nu poată rescrie Constituția, dar pot exploata lacunele existente, pot înlocui oficialii din stat cu loiali de partid, pot prezenta liste alternative de alegători și pot aduce în curțile federale judecători partizani.
La CPAC Orlando, dezvăluie Andrew Marantz, majoritatea vorbitorilor au invocat ritualic mantra că Trump a câștigat alegerile din 2020, în ciuda tuturor dovezilor publice. Câțiva participanți au insistat că, dacă republicanii știu ce vor, atunci vor recâștiga Camera Reprezentanților în 2022, vor aduna cât mai multă putere la nivel de stat și apoi vor face tot ce este necesar pentru a lua înapoi Casa Albă în 2024.
Alegeri libere, dar nu corecte, curți partizane capturate, instituțiile democrației șchiopătând golite de conținut – toate acestea sunt semne revelatoare ale autoritarismului gulaș în stadiu incipient. Din acest motiv republicanii, iată, studiază atent mecanismele politice de acaparare a puterii chiar la Orbán acasă.
Trump poate candida în 2024 și poate câștiga, în mod corect sau nedrept, dar ceea ce crede Andrew Marantz că este cu adevărat îngrijorător nu este neapărat persoana lui Donald Trump, ci un Partid Republican care este acaparat de o facțiune ce începe să semene izbitor de mult cu partidul lui Orbán, FIDESZ.
De altminteri, atât la CPAC Orlando, cât și la Budapesta s-a discutat mult în diverse cercuri despre nevoia unui alt lider cu adevărat orbanist care să conducă Partidul Republican, pentru că Donald Trump este "leneș, imprevizibil și nerăbdător", ceea ce poate deveni în curând o piedică în calea curentului să-i zicem Tea Party, care are "planuri mari" pentru America.
INVESTIGAȚII PESTE INVESTIGAȚII (SAU CÂND TRECUTUL TE AJUNGE DIN URMĂ)
Agenții FBI au descins la reședința Mar-a-Lago deținută de Donald Trump în acest început de toamnă și, în urma percheziției, au plecat cu un munte de documente, multe dintre ele clasificate ca secrete de stat. Acele documente, în principiu, nu aveau de ce să părăsească sediile instituțiilor statului și să poposească într-o locuință privată, fie ea și a președintelui Statelor Unite, din motive evidente; cu atât mai mult nu aveau ce să mai caute acolo după aproape doi ani de când Trump nu mai este șef al statului.
"Nu trebuie să existe un proces așa cum îl înțeleg eu. Dacă ești președintele Statelor Unite poți declasifica doar spunând <este declasificat>, chiar și numai gândindu-te la asta, pentru că le trimiți la Mar-a-Lago sau oriunde le trimiți. Și nu trebuie să existe un proces. Poate exista un proces, dar nu trebuie să existe. Ești președintele. Tu iei această decizie. Așa că atunci când le trimiți, sunt declasificate. Eu am declasificat totul."[4]
Când citești această declarație năucitor de iresponsabilă a omului care a ocupat scaunul din Biroul Oval până în ianuarie 2021 – și l-a părăsit cu greu, după ce și-a instigat mai întâi susținătorii să ia cu asalt Capitoliul, pentru a-i împiedica pe congresmeni să ratifice câștigarea alegerilor de către democratul Joe Biden – înțelegi brusc că Statelor Unite le-a trecut glonțul pe la ureche și au fost la un pas să nu alunece în anarhie și autoritarism; și cu ele întreaga lume democratică.
Ca și Vikor Orban, lui Donald Trump îi stătea foarte bine să se fi născut undeva în secolul XIV sau cel mai târziu în secolul XIX, pentru că reflexele sale de autocrat sadea nu au nicio legătură cu moștenirea lăsată Statelor Unite de Părinții Fondatori. În interviul acordat Fox News el a argumentat infantil că doar prin faptul că a trimis un set de documente secrete la Mar-a-Lago se cheamă că s-a gândit la desecretizarea lor, deci totul este legal, pentru că la mijloc este voința individuală a președintelui SUA (dar la fel de legal era și dacă le-ar fi trimis "oriunde", cum a afirmat, de exemplu la Ambasada Rusiei?).
După ce a făcut această declarație care echivalează cu un autodenunț de încălcare a legii din culpa prostiei, mândriei, într-un cuvânt din incompetență, Trump s-a victimizat că este vânat de democrați prin FBI, care vor să-l împiedice să candideze din nou în 2024. În fine, sfătuit de avocați, Donald Trump a contestat că respectivele documente ar fi în fapt unele secrete de stat și astfel s-a intrat într-o bătălie de uzură în justiție pentru a găsi persoane mai mult sau mai puțin independente care să le expertizeze.
Chestionat de Deutsche Welle (după ce s-a alăturat Consiliului Consultativ al Fundației Internaționale Anticorupție), Francis Fukuyama a explicat că ne aflăm într-o situație diferită de cea din urmă cu trei decenii, în care au existat reculuri ale democrației pe toate planurile, inclusiv în Statele Unite și India și în alte țări democratice mari în ultimii ani, dar...[5]
Dar, "... progresul istoriei nu a fost niciodată liniar. În anii '30 au existat regrese uriașe cărora le-am supraviețuit. Am avut o nouă serie de regrese în anii '70, marcate de criza petrolului și inflația din multe părți ale lumii. Așadar, ideea de progres istoric nu este moartă. Uneori avem parte de regres, dar instituțiile și ideile care stau la baza acestora sunt puternice și au supraviețuit pe o perioadă îndelungată de timp și mă aștept ca acestea să continue să supraviețuiască".
Totuși, la întrebarea punctuală privind perspectiva relațiilor SUA – Rusia în cazul în care Donald Trump s-ar reîntoarce la Casa Albă din ianuarie 2025, Francis Fukuyama a avut o reacție tranșantă: dacă "... revine în 2024, asta rezolvă toate problemele Rusiei, deoarece se pare că s-ar fi angajat să scoată SUA din NATO. Rusia își va fi atins obiectivele sale majore prin această schimbare în politica americană."[6]
Privit dintr-o perspectivă nepartizană sau mai puțin partizană, Donald Trump nu trezește nici cea mai mică încredere; situația este chiar mai complexă de atât, pentru că printre radicalii conservatori din Partidul Republican s-a instalat de asemenea neîncrederea în Trump, care este un "lider leneș și iresponsabil", pentru că "în loc să elaboreze strategii pe termen lung pentru obținerea controlului asupra pârghiilor cheie ale puterii, scrie pe Twitter, se uită la televizor și se plânge la telefon despre cum planurile sale de insurecție nu s-au concretizat".
Patrick Deneen, autorul cărții "De ce liberalismul a eșuat", îi explica lui Andrew Marantz că omul de care are nevoie Partidul Republican este "un lider cu viziunea lui Orbán – cineva care să poată construi pe ceea ce a realizat trumpismul, fără egomanie și lipsă de interes față de instrumentele politice și care nu se teme să-i calce pe liberali pe degetele de la picioare".[7]
Obsesia republicană pentru un altfel de Trump, unul care să aibă anvergura intelectuală a lui Viktor Orban, este și o consecință a proiecțiilor tot mai puțin optimiste privind rezultatul investigațiilor deschise asupra lui Donald Trump (și a unora dintre apropiații săi), pe lângă cea pomenită mai sus: investigații privind operațiuni fiscale oneroase și responsabilitatea sa în evenimentele violente din 6 ianuarie 2021, din Dealul Capitoliului.
Procuratura din Manhattan a anunțat în urmă cu două luni că Allen Weisselberg, fost director financiar al Trump Organization, a încheiat un acord cu justiția și și-a recunoscut vinovăția pentru 15 capete de acuzare de fraudă și evaziune fiscală privind venituri nedeclarate, în perioada 2009-2021, de 1,76 milioane de dolari; acordul prevede însă și că fostul CFO va depune – în 24 octombrie ac. – mărturie împotriva Trump Organization.
Inițial, Allen Weisselberg s-a declarat nevinovat și a refuzat să depună mărturie împotriva organizației în care a activat și, implicit, împotriva lui Donald Trump. În cele din urmă s-a răzgândit și a obținut o condamnare mai blândă (o reducere de la 15 la 5 ani de închisoare). Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro
