De multă vreme se spun glume ironice despre cetăţenii români care doresc să aibă un autoturism uzat german, BMW sau Mercedes, în locul unui model străin fabricat în România. Argumentele şi contraargumentele formulate despre o decizie sau alta abundă pe reţelele de socializare, însă nu am găsit informaţii referitoare la performanţele şi problemele create de autoturismele franţuzeşti realizate la Colibaşi şi la Craiova, comparativ cu vehiculele importate oficial în România, începând din anul 1968.
Acesta este motivul pentru care căutăm mereu informaţii în documentele păstrate în arhivele româneşti. Din acestea aflăm detalii atât despre complexul de inferioritate al politicienilor comunişti de la Bucureşti, cât şi despre ideea lor de a transforma viaţa cetăţenilor români într-un concurs permanent de ajungere din urmă a altor ţări, inclusiv în domeniul vehiculelor proprietate personală, cu ajutorul statisticii economice.
Ideea păguboasă privind concursul permanent cu alte state apare cu claritate în argumentarea prezentată la 8 aprilie 1974 de Ioan Avram, la reuniunea Biroului Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Atunci, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini Grele a răspuns la întrebările puse de membrii acelui for de conducere cu privire la planul de mărire a vânzărilor în rate a autoturismelor „Dacia 1300”. Printre altele, Ioan Avram a menţionat astfel: „Să ştiţi că noi am propus acest lucru întrucât avem cel mai mic grad de motorizare din ţările socialiste. Cu ceea ce ne gândim să dăm (prin sistemul de plată în rate propus – nota P. Opriş) vom ajunge la 6,4 (autoturisme personale la o mie de locuitori – nota P. Opriş) în 1975. Bulgarii sunt acum la 30 şi cehii şi nemţii la 70 şi 90 (subl.n.)”.
Acea idee nu era deloc nouă. Ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini Grele a redat la 8 aprilie 1974 un argument pe care Ilie Verdeţ l-a prezentat la şedinţa din 3 octombrie 1973 a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R.: „Problema aceasta merită a fi discutată privind perspectiva. Acum avem un stoc de 6000 bucăţi, însă noi avem de 20 de ori mai puţine maşini la mia de locuitori decât alţii. Nu este în nici un caz o suprasaturaţie de maşini (subl.n.)”. Atunci, Nicolae Ceauşescu a aprobat vânzarea în 36 de rate lunare a autoturismelor „Dacia 1300” din acel stoc, la „vreo 7000 de oameni care au turisme de la stat, fără şofer”, deoarece „nu se vând câte au fost planificate şi avem în stoc vreo 6000 buc”.
Ideile exprimate de Nicolae Ceauşescu, Ilie Verdeţ şi Ioan Avram pot să fie analizate în diferite moduri, pornind de la o posibilă bunătate sufletească a acestora, o dorinţă sinceră de a-i ajuta pe cetăţenii români să intre în posesia automobilelor pe care le doreau şi terminând cu interesul lui Ioan Avram, ca ministru, de a micşora şi chiar de a lichida stocul de autoturisme „Dacia 1300” aflat la uzina de la Colibaşi atât la începutul lunii octombrie 1973, cât şi la sfârşitul lunii martie 1974.
Din dialogul care a avut loc la şedinţa din 8 aprilie 1974 rezultă că Nicolae Ceauşescu era deja de acord cu propunerea privind vânzarea în rate a autoturismelor „Dacia 1300”. Deoarece expunerea lui Ioan Avram nu l-a mulţumit complet, liderul suprem al P.C.R. a intervenit instantaneu cu mai multe idei: „în primul rând, să eliminăm denumirea de salariaţi. Să dea 30% prima dată. Să zicem că aceasta să fie pentru cei care au salariu de până la 5000 lei şi restul să plătească 50% şi să dăm la toată lumea. Aici nu este toată lumea. Au rămas în afară scriitorii, avocaţii şi chiar popa. Poate vrea şi popa să-şi ia maşină (subl.n.)”.
Autoturismul „Dacia 1300”, prezentat la cea de-a treia ediţie a „Târgului internaţional Bucureşti” (13-22 octombrie 1974).
Deşi nu a menţionat preţul automobilului „Dacia 1300” (70.000 de lei), liderul suprem al P.C.R. era capabil să înţeleagă faptul că puterea de cumpărare a cetăţenilor români era totuşi redusă şi nu îşi permitea oricine să achiziţioneze un autoturism cu bani-gheaţă. Comparaţiile cu alte state nu aveau rost atâta timp cât cetăţenii ţării pe care o conducea nu reuşeau să câştige lunar o sumă de bani cu care să îşi asigure un nivel de trai decent şi să achiziţioneze în acelaşi timp bunuri de folosinţă îndelungată fără eforturi extraordinare.
În aceeaşi ordine de idei, o comparaţie statistică aflată la modă, la acea vreme, faţă de anul 1938 (considerat, de agitatorii comunişti de la Bucureşti, anul în care clasele exploatatoare din România au obţinut cele mai bune rezultate în economie), era complet greşită deoarece politicienii comunişti ignorau teritoriul mult mai mare pe care îl avea România în 1938 şi pierderile teritoriale definitive care au urmat (Basarabia, nordul Bucovinei şi Cadrilaterul). Menţionarea acestor amănunte putea provoca furia şi protestele vehemente ale autorităţilor comuniste de la Moscova şi de la Sofia, în condiţiile în care agitatorii de la Bucureşti se străduiau să demonstreze cât de mult a evoluat nivelul de trai în România faţă de anul 1938.
La rândul lor, şefii propagandiştilor de la Varşovia, Praga, Belgrad, Sofia şi, nu în ultimul rând, Moscova se confruntau cu aceeaşi problemă din cauza modificării frontierelor în Europa Centrală şi de Sud Est după încheierea celui de-al doilea război mondial. Acest lucru nu i-a împiedicat însă să transforme statistica economică într-o înşirare rituală nesfârşită de numere, aflată la cheremul politicienilor care aplicau principiul lui Iosif Stalin: Nu are importanţă pentru cine votează poporul, contează doar cine numără voturile (tonele de cărbune şi oţel, cantităţile de cereale, motoare, automobile, vaccinuri etc. – nota P. Opriş)!
Un alt caz de agitaţie politică a apărut la 2 iunie 2009 în S.U.A. Atunci, Ion Mihai Pacepa a afirmat despre Nicolae Ceauşescu faptul că ar fi spus „too luxurios for the idiots (prea luxoasă pentru idioţi)”, când liderul P.C.R. a văzut primul automobil „Dacia” asamblat în România. O asemenea remarcă răutăcioasă a fostului general de Securitate, lipsită de orice fel de confirmare orală sau de probă materială şi inclusă în articolul personal „What I Learned as a Car Czar. History shows government and automobile manufacturing don’t mix”, este în opoziţie cu dialogul care s-a desfăşurat la 30 septembrie 1974, la reuniunea Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.:
„[Tov. Nicolae Ceauşescu:] Stabilirea preţului cu amănuntul pentru autoturismul Dacia 1301 Lux.
Este o diferenţă de 7000 lei (faţă de preţul „Daciei 1300” – nota P. Opriş).
Tov. Richard Winter: Să fie 1301, nu Lux.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Da. Să nu spunem Lux, mai cu seamă că nu este nici Lux”.
Liderul comunist român a fost denigrat în fel şi chip, mai ales de o persoană care l-a slujit şi l-a trădat la un moment dat (1978). Aşa ar putea fi interpretat articolul apărut în cotidianul „The Wall Street Journal” la 2 iunie 2009. Oricât de mult a dorit Ion Mihai Pacepa să îl ponegrească pe fostul său şef, nu putem spune că Nicolae Ceauşescu îi detesta pe români. După cum se observă în dialogul de mai sus, liderul comunist a intervenit imediat pentru a corecta o greşeală pe care altcineva a sesizat-o şi, dacă „Dacia 1301” nu a fost considerată „Lux” de Nicolae Ceauşescu la 30 septembrie 1974, este foarte greu de crezut că, la 20 august 1968, acesta ar fi spus despre „Dacia 1100” că este „prea luxoasă pentru idioţi”.
Autoturismul „Dacia 1301”, prezentat la cea de-a treia ediţie a „Târgului internaţional Bucureşti” (13-22 octombrie 1974).
Este binecunoscut faptul că primul exemplar al modelului „Dacia 1300” (varianta românească a autoturismului francez „Renault 12”) a fost realizat la Colibaşi un an mai târziu, la 21 august 1969. Acel eveniment a avut loc într-o perioadă complicată pentru autorităţile române, marcată de vizita la Bucureşti a preşedintelui Richard Nixon (2-3 august 1969), modificarea perioadei de desfăşurare a Congresului al X-lea al P.C.R. pentru a-l primi pe oaspetele american şi de anularea vizitei lui Leonid Ilici Brejnev în România (invitat să asiste la lucrările Congresului al X-lea al P.C.R. – care s-au desfăşurat în cele din urmă în perioada 6-12 august 1969).
