Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR privind conformitatea reorganizarii judiciare cu principiile Constituției României nu este convingator. Însă chiar mai important decât legalitatea acestor reforme, pe care Parlamentul le poate modifica oricand prin amendarea legii privind Organizarea Judiciara, este poziționarea generala a sistemului juridic romanesc fata de dreptul european ca urmare a deciziei CCR.
Relația dintre cele doua sisteme juridice este obiectul principal si miza centrala a Deciziei 390. In urma cu aproape o luna, pe 18 mai 2021, Marea Camera a Curtii de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra reorganizării judiciare din Romania din perspectiva dreptului european. Concluzia judecatorilor europeni este ca reorganizarea judiciara încalcă normele dreptului european pe care Romania este obligata sa le respecte ca membru UE. Potrivit principiilor fundamentale ale dreptului european, decizia Curtii Europene este obligatorie pentru toate instanțele naționale, inclusiv Curtea Constituțională. Insa, printr-un rationament ce combina ignoranta juridica selectiva si formalismul strategic, CCR a interpretat Constitutia Romaniei intr-un canon nationalist incompatibil cu dreptul european. Decizia CCR aduce Romania in colimatorul Comisiei Europe, alaturi de Ungaria si Polonia, ca o tara al carei sistem constitutional devine incompatibil cu principiile UE.
Este important de prezentat pe scurt arhitectura constitutionala a dreptului european pentru a intelege radicalismul deciziei CCR. Jurisprudenta Curtii Europene de mai bine de jumatate de secol stabileste relatia dintre dreptul national si cel european. Principiul fundamental este ca normele dreptului european pot produce efecte directe in dreptul statelor membre, fara a trebui sa fie re-legiferate de leguitorul national. Normele europene primeaza in fata celor nationale, in caz de conflict. Acest principiu se aplica indiferent de originea normei europene (Tratat UE sau legislatie) si, important, indiferent de natura normei juridice nationale. Prin urmare, un conflict intre o norma constitutionala nationala si o norma legislativa europeana urmeaza a se solutiona, din perspectiva dreptului european, in favorea normei europene. Prin solutie se intelege selectarea normei juridice ce urmeaza sa produca efecte in cazul de fata. Altfel spus, solutia nu inseamna invalidarea normei inferioare, cum este cazul normelor legislative incompatibile cu constitutia unui stat membru, ci doar neaplicarea normei de drept intern in cazul dat. Motivul acestei solutii in dreptul european este in mare masura unul pragmatic: dar fiind ca judecatorii nationali sunt cei care solutioneaza speta juridica, si avand in vedere ca sistemele juridice ale statelor membre recunosc controlul de constitutionalitate centralizat, in care doar judecatorii constitutionali au competenta de a invalida acte legislative, a permite tuturor judecatorilor nationali invalidarea legislatiei nationala contrara dreptului european ar ridica probleme dificile de implementare si protectie a judecatorilor nationali. Ca atare, le revine judecatorilor nationali datoria de a nu aplica, sau a nu da efect in cazurile concrete pe care le decid, fara insa a invalida, normelor interne ce violeaza normele europene aplicabile. Mai mult, in practica, instantele nationale deseori incearca sa interpreteze normele constitutionale astfel incat se evite pe cat posibil o incompatibilitate intre normele europene si cele nationale.
Este evident ca efectivitatea dreptului european depinde de statutul pe care judecatorii nationali, cei care inainteaza cererile de pronuntare a hotararilor preliminare catre Curtea Europeana, il au in dreptul european. Sub regimului Tratatului UE, interpretat de Curtea Europeana, judecatorii statelor membre UE au o dubla indentitate. Ei sunt atat judecatori nationali cat si judecatori europeni. Curtea Europeana a elaborat o jurisprudenta complexa insa clara prin care judecatorilor nationali le este recunoscuta o imunitate fata de curtile nationale ierarhic superioare in ce priveste deciziile de trimitere a cererilor preliminare catre Luxemburg si solutionarea cazurilor prin aplicarea hotararilor Curtii Europene, chiar si atunci cand judecatorii nationali trebuie sa nu aplice normele dreptului intern. Chiar daca, in istoria dreptului european, au existat mai multe situatii in care instantele nationale, in general la nivelul curtilor supreme sau constitutionale, au reactionat initial cu scepticism sau chiar au stipulat reguli contrare dreptului european, succesul integrarii juridice europene se explica in mare masura prin efectivitatea si implementarea acestor norme europene fundamentale.
Toate aceste reguli, si multe altele, erau clar stabilite in momentul in Romania a devenit membru al Uniunii Europe. In absenta lor, Uniunea Europeana ar fi fost extrem de diferita fata de cea pe care o cunoastem astazi. Ca atare, dupa cum Judecatoarele Tanasescu si Stanciu arata in excelenta Opinie Separata la Decizia 390, aprobarea in referendum national a amendamentelor constitutionale ce au permit aderarea la UE reprezinta consimtamantul poporului suveran la regulile fundamentale ale dreptului european.
Decizia CCR violeaza, nu pentru prima data in jurisprudenta Curtii, structura de baza a dreptului european. Contrar dreptului european, judecătorii CCR limitează suprematia dreptului european la domeniile in care instituțiile europene au competente exclusive. Contrar dreptului european, judecatorii CCR nu recunosc suprematia dreptului european in fata normelor constitutionale nationale. Contrar dreptului european, judecatorii CCR conditioneaza aplicarea normelor europeane in dreptul romanesc de indeplinirea unor conditii suplimentare si contrare jurisprudentei europene, precum conditia ca normele europene sa „complineasca o lacuna a Legii fundamentale” (para 49). Contrar dreptului european, care a facut dintotdeauna o distinctie clara intre dreptul UE si dreptul international, judecatorii CCR discuta hotararea Curtii europene in contextul raportului dintre dreptul romanesc si cel international. Contrar dreptului european, CCR atrage atentia instantei de trimitere ca nu are atributii de neaplicare a normelor juridice nationale contrare dreptului european.
O mare parte din rationamentul CCR in Decizia 390 trateaza hotararea Curtii Europene ca pe un test pe care CCR il aplica modificarilor legilor justitiei, concluzionand ca acestea sunt compatibile cu dreptul european. Aceasta metoda este neconvingatoare. In primul rand, acceptand pentru moment ca instanta nationala este cea care aplica testul formulat de judecatorii europeni, acea instanta nationala este, conform dreptului european, instanta care a trimis cererea preliminara catre Luxembourg. In cazul de fata, instanta nationala este Sectia a II-a Civila a Curtii de Apel Pitesti. Poate ca majoritatea judecatorilor CCR considera ca CCR, ca institutie ierarhic superioara Curtii de Apel, isi poate aroga atributii de aplicare. Numai ca, potrivit dreptul european, CCR nu are nici o autoritate fata de judecatorii Curtii de Apel, in calitatea acestora de judecatori europeni. Nu doar ca judecatorii CCR nu se pot substitui judecatorilor Curtii de Apel, dar judecatorii constitutionali nu au la dispozitie nici un mecanism recunoscut in dreptul european prin care sa poata interveni pentru a corecta, invalida sau confirma aplicarea dreptului european de catre judecatorii Curtii din Pitesti ca instanta de trimitere. Asemenea atributii nu revin decat Curtii Europene de la Luxemburg.
In al doilea rand, faptul ca judecatorii europeni nu aplica ei insisi testul pe care il formuleaza spre aplicare de catre instanta nationala nu inseamna ca instanta nationala are libertate totala in aplicarea acelui test. In Hotararea din 18 mai 2021, judecatorii europeni indica suficient de clar cum trebuie aplicat testul jurisprudentei europene in cazul de fata. Concret, acel test trebuie aplicat in exact reversul modului in care o face CCR. Schematizand, judecatorii CCR deduc rationalitatea juridica (si deci lipsa interferentei politice) a legislatiei sub control din simplul fapt ca Parlamentul reprezinta autoritatea legislativa in stat si ca legislatia reprezinta vointa poporului suveran. Nici chiar faptul ca legea supusa controlului de legalitate nu include nici o expunere de motive, scopul ei real fiind, evident, limitarea independentei justitiei prin crearea unui mecanism de raspunde profesionala ce este controlat politic, nu pare a reprezenta o problema pentru judecatorii CCR. In contradictie evidenta cu importanta cauzei in speta, cu principiile statului de drept (independenta justitiei) si cu dialogul cu Curtea de la Luxemburg, judecatorii constitutionali trateaza legiuitorul roman cu o defenta nejustificata in aceste conditii.
Realizand probabil cat de neconvingatoare este analiza constitutionala, CCR incearca sa se salveze invocand principiul protectiei identitatii nationale. Potrivit acestui principiu, transferul la nivel european al suveranitatii nationale este impermisibil cand efectul acestui transfer aduce prejudicii identitatii nationale. O inventie doctrinara de origine germana, acest principiu nu ajuta rationamentul CCR in cazul de fata. Identitatea nationala ar putea avea o oarecare legitimitate cand este invocata, dupa cum a facut-o vara trecuta Curtea de la Karlsruhe, pentru a proteja mecanisme de democratizare a deciziilor in domenii precum cele fiscale. Or CCR invoca identitatea nationala cu un scop total diferit, si anume pentru a justifica o organizare judiciara ce are ca efect limitarea independentei justiei. Doar curtile constitutionale ce au fost complet capturate politic de guvernul Orban in Ungaria sau de regimul Kaczyński in Polonia au invocat identitatea nationala intr-un scop similar. Efortul lor nu a avut succes. Comisia europeana a actionat in judecata Polonia pentru violarea Tratatului european. In plus, acum doua saptamani, Comisia Europeana a demarat procesul de a actiona in judecata statul german pentru nerespectatarea unei decizii a Curtii Europene, chiar ca urmare a invocarii principiului identitatii nationale. Judecatorii CCR ar fi bine sa se lamureasca ca principiul identitatii nationale, pe care autoritatile europene trebuie sa il respecte ca urmare a art 4(2) din Tratatul UE, nu poate sa fie invocat pentru a distruge statul de drept, care este protejat expres prin art 2 al aceluiasi Tratat. Nu exista nici o sansa ca expertii Comisiei europene sau Curtea de la Luxemburg sa accepte limitarea principiilor de baza ale dreptului european in numele identitatii nationale, care, prin invocarea din art 4(2), devine ea insasi un concept de drept european.
Cateva scenarii sunt posibile in ce priveste efectele Deciziei 390. Primul pas va fi, fara indoiala, demarerea de catre Comisia Europeana a actionarii in judecata a Romaniei pentru nerespectarea deciziilor Curtii Europene. Comisia este direct interesata ca raportele din cadrul mecanismului MCV sa produca efecte, iar decizia CCR are un efect contrar. Teoretic, conflictul dintre Comisie si statul roman ar putea escalada, atat prin masuri juridice (spre exemplu, masura interimara a inlaturarii efectelor Deciziei 390) cat si politice (in cadrul alocarii fondurilor europene pentru Romania). Cel mai probabil, insa, este ca Parlamentul va desfiinta Sectia speciala pe care modificarii legislative a Legii organizarii judiciare. O asemenea masura ar lasa conflictul constitutional fara obiect.
Ramane, insa, o difficultate importanta pe termen imediat. Aceasta este problema deciziei Curtii de Apel Pitesti, instanta ce a trimis cererea preliminara. In acest moment, judecatorii Sectiei civile sa afla intr-un conflict intre decizia Curtii de la Luxemburg si cea a CCR. Ar fi o greseala ca judecatorii Curtii de Apel sa aleaga intre cele doua decizii. O mult mai buna solutie ar fi sa urmeze exemplul unor alti judecatori nationali care s-au aflat intr-o situatie similara si care, in loc sa aleaga intre decizia curtii nationale superioara ierarhic si cea a Curtii Europene, au trimis o noua cerere preliminara catre Luxemburg despre cum sa solutioneze conflictul juridic in care i-a pus decizia instantei nationale superior ierarhic. In subsidiar, nu trebuie ignorat ca, in masura in care judecatorii Curtii de Apel ar da curs deciziei CCR in detrimentul hotararii Curtii Europene, drumul este deschis atat pentru o procedura de infringement mentionata anterior cat si, in masura in care exista persoane ce se afla intr-o asemenea situatie, pentru actionarea in judecata a statului roman pentru daune materiale cauzate de nerespectarea dreptului european.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
