Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Relația UE-Rusia în 2021 – între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”

de Denis Cenusa     Contributors.ro
Vineri, 12 februarie 2021, 12:37 Actualitate | Opinii


Denis Cenusa
Foto: Arhiva personala

În propriul său stil, regimul politic de la Moscova, ale cărui trăsături autoritare se multiplică permanent, utilizează abil politica externă pentru a compensa deficiențele de legitimitate în politica internă. Paradoxal, dar de succesul antrenării în relațiile cu mediul extern depinde într-o măsură considerabilă supraviețuirea regimului lui Vladimir Putin. Actorii externi sunt categorisiți, de regulă, în aliați sau oponenți. Aliații acomodează interesele strategice ruse, iar oponenții le contestă. Rusia își diferențiază adversarii în funcție de capacitatea lor de a-i influența procesele interne sau de a-i bloca agenda externă. Decidenții ruși presează, cu varie eficiență, actorii statali critici mici ca să-și schimbe tonul, iar raporturile cu jucătorii mari sunt construite în vederea (re)stabilirii unui echilibru de putere satisfăcător Rusiei. Setarea comună a regulilor de joc este instrumentul la care Moscova apelează deseori. Anume acest tip de logică ghidează discursul și acțiunile Rusiei vizavi de viitorul relațiilor cu UE. Un set de idei foarte similar a fost verbalizat de către Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în timpul vizitei șefului diplomației europene Josep Borell la Moscova (4-6 februarie 2021).

În ultimii șapte ani, ca urmare a contribuției rusești la separatismul militar din Ucraina, întrevederile bilaterale cu oficialii înalți ai UE s-au rărit. Începând cu 2017, deplasările acestora la Moscova au fost excluse definitiv de pe agendă. În pofida diminuării intensității și a simbolismului strategic al relațiilor bilaterale, dialogul UE-Rusia nu a fost suspendat, ci a involuat, devenind mai compartimentat și selectiv. Bruxelles-ul vorbește tranșant despre “interdependență” pe care o posedă cu partea rusă (energie, comerț), iar Borrell califică relația cu Rusia ca una din cele “mai complexe”. Pragmatismul european pare distorsionat, deoarece ar ignora toxicitatea geopolitică a factorului rusesc. Dar UE nu are alternativă ce ar substitui necesitatea cooperării cu un actor imprevizibil, care se conformează intereselor geopolitice momentane (puternic strânse de supraviețuirea sistemului creat de Putin pe intern) și nu de principiile dreptului internațional. După confruntarea cu Lavrov, pe teren rusesc (sau viceversa), Borrell a conștientizat că „Rusia se auto-deconectează de Europa și percepe valorile democratice drept amenințare existențială”. O concluzie tardivă, dar oricum extrem de valoroasă pentru a schimba radical dialogul bilateral.

Cel de-al șaselea principiu, deocamdată absent, al relației cu Rusia

Dezvăluirile șocante legate de tentativa de otrăvire a politicianului-activist Alexei Navalny, judecarea și întemnițarea orchestrată a acestuia la revenirea sa în țară, dar și reprimarea dură a celor două valuri de proteste pro-Navalny, chemau la o atitudine severă și precaută din partea oficialilor europeni, inclusiv recurgerea la sancțiuni țintite. Involuțiile politice din Rusia impun o revizuire urgentă a principiilor de care se conduce UE în dialogul cu Moscova, inclusiv activarea mecanismului de sancțiuni orizontale, oferit de “Actul Magnitsky” (IPN, Decembrie 2020), pentru a penaliza actorii implicații în violarea drepturilor omului în Rusia (în afara Ceceniei). Alte sancțiuni economice, precum stoparea gazoductului „Nord-Stream 2”, ar avea un efect benefic suplimentar pentru pozițiile strategice ale UE, cum este construirea unei autonomii strategice.

Adoptate în timpul predecesorului lui Borrell, Federica Mogherini („principiile lui Mogherini”), în 2016 și reconfirmate de statele membre UE în 2020, setul de principii care calibrează relațiile cu Rusia cuprind cinci dimensiuni: 1) îndeplinirea Angajamentelor de la Minsk în raport cu Ucraina; 2) aprofundarea relațiilor UE cu țările Parteneriatului Estic; 3) sporirea rezilienței europene prin consolidarea securității energetice și contracararea amenințărilor hibride și a dezinformării (de origine rusă); 4) cooperarea selectivă cu Rusia; 5) susținerea contactelor inter-personale și a societății civile rusești. Un al șaselea principiu absent, deocamdată, în acest set, dar imperios, este statul de drept, care se află în declin, judecând din modul în care a fost privat de libertate Alexey Navalny. Teoretic, un prim pas în direcția actualizării celor cinci principii trebuia să fie anularea vizitei lui Josep Borrell la Moscova și concentrarea pe revizuirea abordării UE față de Rusia în lumina evenimentelor din politica internă rusă din 2020-2021. Josep Borrell a perceput însă diferit situația din Rusia și s-a mișcat într-o direcție opusă - una contraindicată – intrând în gura lupului („ursului”).

“Eșecurile” lui Borrell

Rezultatele vizitei lui Borrell în Rusia au demonstrat că direcția aleasă a fost una greșită, deoarece a beneficiat regimul lui Vladimir Putin mai mult decât statul-cetățenii ruși sau UE. Într-un context domestic extrem de toxic, precum este cel din Rusia, întrevederea cu Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, pe teren rusesc, l-a convertit pe Borrell într-o victimă atractivă pentru mașinăria de dezinformare rusească. Nici Comisia Europeană, nici Parlamentul European și nici miniștrii de externe ai statelor UE, care deseori activează sistemul de alarmă pe diferite subiecte, nu au încercat să-l oprească pe Borrell de la comiterea unor erori la Moscova.

Aparițiile publice comune cu Borrell au fost utilizate de către Lavrov pentru a trage câteva sfori (geo)politice.

În primul rând, componența jurnaliștilor prezenți la conferința de presă a fost gândită atent de autoritățile ruse, lucru recunoscut de Borrell la întoarcere – “conferința de presă a fost organizată agresiv”. Anume acest lucru poate explica de ce prima întrebare adresată lui Borrell a fost despre Cuba și care a generat declarații critice din partea lui vizavi de embargoul menținut de SUA (MID.ru, 5 Februarie 2021). Folosirea vocii lui Borrell pentru a condamna aspecte legate de politica externă americană constituie un cadou pentru oficialii ruși și presa pro-Kremlin. Întrebarea legată de Cuba, care nu pare a fi deloc întâmplătoare, i-a permis lui Lavrov să introducă în discuție “sancțiunile extra-teritoriale”, pe care SUA le aplică față de diverși actori (non-)statali pentru încălcarea legislației americane și/sau internaționale. Mai mult ca atât, Lavrov a echivalat sancțiunile extra-teritoriale occidentale cu „metode și instrumente ale trecutul colonial”. Cu această ocazie, el a mustrat UE pentru faptul că se inspiră de la Washington atunci când folosește limbajul sancțiunilor.

Al doilea aspect pe care oficialii ruși au vrut să pună accentul, cu facilitarea lui Borrell, a fost recunoașterea repetată a eficienței vaccinului rusesc („Sputnik V”). Fără nicio necesitate, într-un mod benevol, Josep Borrell a lăudat vaccinul rusesc și l-a promovat spre utilizare în UE, manifestând speranța că Agenția Europeană pentru Medicamente va certifica Sputnik-V. El a recunoscut că vaccinul rusesc ar putea să ajute UE să soluționeze problema deficitului european de vaccinuri. Astfel, demersul lui Borrell favorizează “diplomația vaccinurilor” (IPS, Ianuarie 2021) desfășurată de Moscova pentru atingerea propriilor interese geopolitice. De asemenea, afirmațiile lui Borrell contribuie la reabilitarea imaginii Rusiei, căreia tot el îi atribuia, în 2020, o parte din responsabilitate pentru declanșarea epidemiei informaționale („infodemie”). Anul trecut, UE percepea ajutorul rusesc pentru Italia sau Serbia ca pe o modalitate de a discredita „solidaritatea europeană” (IPN, Aprilie 2020). Contrar experienței de anul trecut, oficialii europeni încep să simpatizeze rolul Rusiei în combaterea pandemiei, datorită vaccinului rusesc. Promovarea utilității vaccinului rusesc nu constituie o problemă, cu condiția că aceasta nu contravine ideii unei eventuale „diplomații a vaccinurilor”, realizată de UE, pentru a-și întări pozițiile în Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic.

Cel de-al treilea aspect sensibil legat prestația lui Borrell la Moscova se rezumă la faptul că oficialul european a eșuat să-l contrazică pe Lavrov, care a sugerat că UE trebuie să țină cont de „interesele legitime ale Rusiei” în politica europeană derulată în spațiul ex-sovietic. Extinderea estică a UE din anii 2004-2007 nu a fost niciodată acceptată de Rusia. Ca și în cazul lărgirii NATO, Moscova manifestă o intoleranță acută față de factorii geopolitici ce tind să democratizeze cultura politică în arealul geografic limitrof, tratat ca anexa geopolitică a Rusiei. Politica Europeană de Vecinătate, inițiată în 2004, a fost doar parțial acceptabilă pentru Rusia, deoarece oferea o cooperare oarecum restrânsă. Apariția Parteneriatului Estic a alarmat Moscova. Or, exportul din UE a unei culturi politice bazate pe reforme, stat de drept, societate civilă, drepturile omului, amenință stilul de guvernare tipic Rusiei, care rezidă în autoritatea decidenților, dar nu în supremația legii. Timp de peste trei decenii, Rusia nu a reușit să construiască o identitate nouă de putere post-sovietică, fiind într-o tentativă permanentă de a-și recrea superioritatea geopolitică din trecut. În pofida preferințelor geopolitice ruse, obligația UE este de a spori independența statelor din vecinătatea comună – Europa de Est. Bruxelles-ul are nevoie de un mandat puternic și explicit din partea acestor state pentru a vorbi din numele lor cu Rusia, căreia îi trebuie refuzat orice tip de „veto” asupra statelor din spațiul ex-sovietic.

Nu “mai agresivă”, ci “mai anticipativă”

Există voci care promovează necesitatea unei politici mai agresive din partea UE. Asemenea chemări conțin riscuri legate de provocarea unor tensiuni cu costuri semnificative pentru UE, dar și pentru țările aflate la mijloc – Europa de Est. În realitate, UE nu are nevoie de agresivitate, ci de inteligență anticipativă în politica externă și capacitate de adaptare rapidă la circumstanțele exogene schimbătoare. Aceste proprietăți caracterizează principiul de reziliență, care, în prezent, este slab integrat în modul operandi al politicii externe europene. Politica externă europeană include multiple regiuni în care Rusia este activă, de aceea, scanarea și înțelegerea priorităților externe ale Moscovei este esențială pentru a reacționa de o manieră adecvată, fără a recurge la „diplomația post-factum” (IPN, Noiembrie 2020).

Starea de lucruri în jurul simbolurilor culturii politice europene – statul de drept, societatea civilă, drepturile omului progresive – trebuie să fie monitorizate în mod activ în Rusia. O modalitate cuprinzătoare și consecventă de a cartografia evoluțiile din Rusia ar putea fi pregătirea rapoartelor anuale privind implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare cu Rusia (inițiat în 1997 și actualizat anual începând cu 2007). Raportarea cu privire la drepturile și democrația, utilizat în prezent, pare limitată și superficială. Un mecanism similar de monitorizare este utilizat în raport cu ceilalți vecini estici. Un asemenea efort ar putea crea legături mai strânse cu societatea civilă rusă, cu ajutorul căreia pot fi acumulate informații de pe loc – de la Moscova până la Vladivostok. În caz contrar, UE nu poate acționa în alt mod decât sub formă de reacție – la procesele de judecată pline de abuzuri după finalizarea acestora, la proteste, după înăbușirea lor violentă etc. În baza unor rapoarte de monitorizare periodice, pot fi formulate recomandări, care, deși riscă să întâmpine rezistența oficialilor ruși, vor fi procesate de mass-media încă independentă și consumate de segmentele pro-reformă din societatea rusă. De asemenea, programele europene de luptă împotriva dezinformării trebuie să facă un pas calitativ înainte - de la verificarea faptelor (fact-cheching) și demontarea falsurilor despre UE și aliații acesteia spre combaterea dezinformării în interiorul Rusiei. Dezinformarea propriei populații a facilitat conservarea și prelungirea controlului asupra puterii în stat de către Vladimir Putin și anturajul său. Extinderea mandatului legat de combaterea dezinformării în afară UE necesită progrese tangibile în curățarea spațiului mediatic pan-european.

Sancțiuni și “exemplul belorus”

În loc de lăudarea vaccinului rusesc, Borrell a trebuit să facă referință la sancțiuni împotriva autorităților ruse responsabile de judecarea lui Navalny și reprimare aspră a protestelor. Doar la revenirea la Bruxelles, oficialul european a invocat faptul că sancțiunile împotriva Rusiei nu sunt excluse, inclusiv „Actul Magnitsky” al UE. Dilema europenilor din jurul sancțiunilor are o istorie lungă. Pentru unele capitale europene, sancțiunile deja aplicate par a fi, în mod greșit, suficiente. Totuși, situația din interiorul Rusiei și imixtiunea rusă în afacerile interne ucrainene (Crimeea, Donbas) sunt lucruri distincte, care necesită abordări și respectiv sancțiuni separate.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


976 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by