Cu doi ani în urmă, sugeram un posibil experiment de gândire:
Să ne imaginăm că tocmai am pășit în secolul al 22-lea. Să ne mai imaginăm un profesor de istorie, undeva pe glob, care le dă un extemporal elevilor săi cu tema următoare:
Numiți câteva dintre cele mai importante invenții sau inovații care au marcat economic începuturile secolului al 21-lea, la fel de mult cum avionul, Fordul Model-T și penicilina au definit secolul al 20-lea ori motorul cu aburi, locomotiva și sonda de petrol au definit secolul al 19-lea.
Probabil că elevii anului 2101 vor alege între iPod (2001), Facebook (2004), YouTube (2005), iPhone (2007), Google Android (2007), Amazon Kindle (2007), iPad (2010), IBM Watson (2011), automobilul fără șofer (2012) etc.(i)
Ce s-ar mai putea adăuga? Am extins lista de mai sus, enumerând câteva realizări semnificative din ultimele două decenii, tocmai încheiate, ale secolului al 21-lea:
Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ.
Prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat de asemenea creșteri importante, chiar dacă inegale, în ultimul secol. Venitul mediu global pe cap de locuitor a fost aproape dublu în ultimii 30 ani, ceea ce a dus la reduceri masive ale sărăciei. În 1990, aproape patru din zece oameni din lume erau săraci; astăzi, mai puțin de 10% sunt în această situație. Realizările obținute au ajutat apoi la transformarea modului în care trăiesc oamenii. De exemplu, între 1990 și 2015, proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit, ajungând la 15%. Și, în aceeași perioadă, 2,6 miliarde de persoane au obținut acces la surse de apă îmbunătățite, ducând cota globală la 91%.
Schimbările economice au îmbunătățit și mediul înconjurător. La nivel global, riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțial; în țările cu venituri mici, el s-a redus aproape la jumătate începând din 1990.(ii)
Care a fost consecința majoră a acestor două decenii remarcabile? Ceva cu totul neașteptat – paradoxul progresului:
Cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât oamenii percep mai multe amenințări acolo unde ele nu există și devin mai cârcotași și mai nemulțumiți.
Când statisticianul și profesorul suedez în sănătate publică Hans Rosling a început să întrebe americanii dacă procentul populației globale care trăiește în sărăcie extremă s-a dublat, s-a înjumătățit sau a rămas neschimbat în ultimii 20 ani, a rămas uimit de răspunsurile primite. Numai 5% din cei 1.005 americani întrebați au dat răspunsul corect: Sărăcia extremă a scăzut mai mult de jumătate. Cu alte cuvinte, oamenii pot fi mai rău decât simpli ignoranți: Cred că știu multe lucruri groaznice despre lume care, de fapt, sunt neadevărate.(iii) Paradoxul progresului își are o sursă majoră în ignoranța selectivă, parte a agnotologiei pe care am descris-o pentru prima dată în România în 2018: Individul consideră ceva ca fiind adevărat fără dovezi sau, când dovezile există, le consideră, dar cu sens contrar.(iv)
Pentru că știrile pozitive, listate mai sus, nu sunt demne de popularizare, o manifestare majoră a paradoxului progresului o reprezintă avalanșa și asaltul mediatic al știrilor negative, alarmiste, apocaliptice. Confruntați cu paradoxul progresului, unii oameni se apără simplu, invocând o înțelepciune convențională: Da, s-au obținut acele rezultate remarcabile, dar cu ce preț? Nevoile și dorințele noastre insațiabile necesită consumuri tot mai mari de resurse naturale. Astfel, planeta noastră este sărăcită continuu, prețioase resurse se epuizează rapid și inexorabil, catastrofa globală pândește după colț. Oare așa să fie?!?
Voi argumenta în continuare că paradoxul progresului mai are o fațetă: Obținem tot mai mult din tot mai puțin.
Fenomenul care descrie această situație a fost numit dematerializare sau decuplare și prezentat pentru prima dată în 2015 de Jesse H. Ausubel, directorul Programului pentru Ecologie Umană de la Universitatea Rockefeller, New York.(v) Recent, Andrew McAfee, MIT Sloan School of Management, a publicat o extinsă analiză a dematerializării, cu exemple și concluzii noi(vi).
De-a lungul istoriei umane, prosperitatea noastră a fost cuplată strâns cu abilitatea de extrage resurse din pământ. Pe măsură ce am devenit mai numeroși și mai prosperi, în mod inevitabil am extras și folosit mai mult: mai multe minerale, mai mulți combustibili fosili, mai mult teren agricol, mai mulți copaci, mai multă apă și așa mai departe.
Dar situația aceasta s-a inversat paradoxal în ultimele decenii: Obținem mai mult consumând mai puțin. Contrar afirmațiilor multor profesori și profeți apocaliptici, America – o țară mare și bogată, reprezentând circa 25% din economia globală – a început să consume mai puține resurse naturale an după an, în condițiile unei creșteri continui a economiei și populației. Au avut loc o serie de decuplări, în urma cărora creșterea economiei americane are loc în tandem cu descreșterea exploatării pământului, pădurilor, apelor și mineralelor. Mai mult chiar, americanii poluează mai puțin apele și aerul, emit mai puține gaze cu efect de seră (în ciuda retragerii SUA din Acordul climatic de la Paris) și sunt martorii creșterii populațiilor de animale sălbatice care aproape dispăruseră.
O exemplificare spectaculoasă a paradoxului obținem mai mult consumând mai puțin o reprezintă decuplarea dintre creșterea PIB-ului real din America concomitent cu scăderea energiei totale consumate și a emisiilor de CO2 în perioada 2008-2017 (Fig. 1).
Fig. 1. Decuplarea dintre PIB-ul real, consumul de energie și emisiile de CO2 a început în SUA imediat după 1970. În 2017, consumul total de energie în SUA a fost aproape cu 2% mai mic decât maximul din 2008, în condițiile când economia a crescut cu peste 15% între cei doi ani. Emisiile de CO2 au scăzut și ele cu aprox. 10% în aceeași perioadă. (Sursa datelor: PIB, consum de energie, emisii de CO2)
Din 1800 până în 1970, când a avut loc primul festival Earth Day, economia americană a mers cuplată cu consumul de energie și emisiile de CO2. Apoi, creșterea consumului de energie s-a încetinit, devenind chiar negativă, deși economia a continuat să crească.
Emisiile de dioxid de carbon au scăzut chiar mai repede decât consumul total de energie. „Vinovatul” principal? Fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere, datorită căreia termocentralele pe gaz au înlocuit multe din cele pe cărbuni. Iar arderea gazelor naturale produce cu 50-60% mai puțin CO2/kW decât cărbunii.
Concluzia graficului pe care l-am produs mai sus este clară: economia americană experimentează un proces masiv de dematerializare. Suntem martorii unei inversări a cutumelor Epocii Industriale, reliefate de decuplarea creștere economică vs. consum de energie și emisii de gaze cu efect de seră.
Ausubel (2015) a găsit alte dovezi substanțiale că americanii au consumat mai puține cantități ale unora dintre cele mai importante resurse economice: oțel, cupru, îngrășăminte, cherestea și hârtie. Consumul total anual al acestor resurse a crescut rapid până în 1970, după care a atins un maxim și apoi a scăzut.
Din cele 72 resurse monitorizate de USGS (United States Geological Survey), de la aluminiu la zinc, numai 6 nu sunt încă în faza post-maxim.(vii)
Cu excepția informației, consumul american al aproape oricărei resurse pare să fi atins un maxim, după care s-a plafonat, dar nu din cauză că resursele s-au epuizat, ci pentru că consumatorii au schimbat modul de consum, iar producătorii au schimbat modalitățile de producție. Pe scurt, America este acum în faza post-maxim al utilizării resurselor naturale, iar de schimbările de comportament și tehnologie beneficiază (și) mediul înconjurător. Să exemplificăm:
Agricultura
Prin definiție, agricultura a fost o forță degradantă a solurilor, sărăcindu-le, modificându-le și reducându-le suprafețele disponibile. Dar, conform Fig. 2, începând din aprox. 1940, în America s-a produs o decuplare între producțiile de porumb și suprafețele cultivate cu porumb. De atunci, fermierii americani au crescut producțiile de cinci ori, cultivând aceleași sau suprafețe mai mici. Pentru America, producția de porumb are o importanță deosebită deoarece tonajul ei total este mai mare decât cel al producțiilor de grâu, soia, orez și cartofi luate la un loc.
Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că producțiile crescătoare an de an nu au necesitat mai multe îngrășăminte sau mai multă apă. Dimpotrivă, și unele și celelalte s-au plafonat și au început să scadă (Fig. 3).
Cheia decuplării producție agricolă – teren folosit se găsește în agricultura de precizie, acea agricultură digitalizată, inteligentă, în care se folosesc mai mulți kilobiți și mai puțini kilowați. Precizia agriculturii provine din multe surse: senzori mai buni pentru sănătatea plantelor și animalelor, calității solului, umidității etc.; abilități sporite de a livra îngrășămintele, pesticidele și apa exact unde sunt necesare; mașini care se adaptează inteligent fiecărei plante sau animal. Toate aceste aspecte ale agriculturii de precizie înseamnă mai multă producție obținută cu mai puține resurse și de pe suprafețe mai mici.
Producția medie a fermierilor americani este departe de a se plafona. Două exemple sunt edificatoare.
În 2013, David Hula, un fermier din Virginia, a obținut o producție-record de porumb – 30.530 kg/ha, de trei ori mai mult decât producția medie a statului Iowa, capitala porumbului american. În 2014, Hula și-a depășit propriul record cu 5%, obținând 32.000 kg/ha. Iar în 2019, fermierul din Virginia a devenit campionul mondial al producătorilor de porumb, cu o recoltă medie de 41.440 kg/ha !(viii) Dar ambițiile sale nu se opresc aici: ținta următoare este 53.800 kg/ha.
Randy Dowdy, fermier din Georgia, a fost premiat câțiva ani la rând (2013-2015) pentru producțiile sale de porumb, obținute atât pe terenuri irigate, cât și ne-irigate. De exemplu, în 2014, Dowdy a raportat o producție-record național de 33.875 kg/ha irigat.(ix)
La fel ca recoltele de porumb, și cele de soia sau cartofi înregistrează același trend crescător, decuplat de suprafețele cultivate, care se reduc treptat.
Numărul fermelor a scăzut de la circa 2,5 milioane în 1982 la mai puțin de 2,05 milioane în 2017.
Între 1982 – 2015, datorită creșterii impresionante a productivității agricole, peste 18 milioane ha, o suprafață de mărimea statului Washington, s-au reîntors la natură.
Dar mai impresionantă este productivitatea vacilor americane. În 1950, 22 milioane vaci produceau 530 milioane hectolitri lapte. În 2015, s-au obținut 950 milioane hectolitri lapte de la doar 9 milioane de animale. Productivitatea medie a vacilor de lapte a crescut cu peste 330% în perioada amintită.
Dacă vom căuta să ridicăm producțiile medii la nivelurile demonstrate de David Hula și Randy Dowdy, dacă oprim transformarea porumbului în etanol pentru mașini, dacă restrângem puțin consumul de carne și reducem risipa alimentară, atunci, argumentează Ausubel (2015), o suprafață de mărimea Indiei sau a Americii la est de Mississippi ar putea fi exclusă global din agricultură în viitorii 50 ani. O reîntoarcere la natură pentru că vom produce mai mult din mai puțin.
Materiale
Nu doar fermierii sunt în linia întâi a producțiilor sporite cu consumuri mai reduse de pe suprafețe micșorate. America înregistrează maxime, urmate de descreșteri, și în consumul altor resurse. Pe vremea lui Paul Ehrlich – Bomba populației (1968) și a Limitelor creșterii, Clubul de la Roma (1972), multă lume și mulți profeți (mincinoși) credeau că apetitul crescând al Americii va conduce la epuizarea a aproape tuturor metalelor și mineralelor din crusta terestră. Numai că ceva surprinzător s-a întâmplat. Deși PIB-ul și producția industrială au continuat să crească, fabricanții americani au învățat să producă mai multe lucruri folosind mai puțin metal (Fig. 4).
Fig. 4. Decuplarea dintre PIB-ul real, producția industrială și consumul a cinci metale de bază în SUA a început în 1970 și continuă până în 2017 (Sursa datelor)
Să ne re-amintim acum doar câteva dintre profețiile Clubului de la Roma (The Limits to Growth), 1972: presupunând că consumul va crește exponențial și că rezervele existente erau de cinci ori mai mari decât cele presupuse, modelele echipei de la MIT au prezis că planeta va rămâne fără aur după 29 ani (adică, în 2001); argintul se va fi epuizat în 42 ani; petrolul și cupru, în 50 ani, iar aluminiul va dispărea din crusta terestră în 55 ani. După cum se poate observa, lumea nu duce lipsă de profeți apocaliptici și mincinoși.
Un alt exemplu simplu: Cutiile (dozele) de metal erau făcute inițial din oțel placat cu staniu pentru a rezista la rugină. Ele au fost utilizate din secolul al 19-lea pentru a stoca hrană. Începând din 1930, au fost folosite de asemenea pentru bere și băuturi răcoritoare.
În 1959, firma Coors a început să producă bere în doze de aluminiu, care erau mult mai ușoare și mai rezistente la coroziune decât cele din oțel. După cinci ani, Royal Crown Cola a adoptat noul tip de doze pentru băuturi răcoritoare. Ce s-a întâmplat apoi? În decurs de un deceniu, dozele de oțel au început să dispară și nici una nu a mai fost folosită pentru bere din 1994 și pentru băuturi răcoritoare din 1996. La 85 g, primele doze de aluminiu erau surprinzător de grele; în 1972, cântăreau sub 21 g; în 1988, ajunseră la 16 g; după încă un deceniu, aveau 13,6 g. Iar în 2011, o doză de aluminiu cântărea doar 12,75 g. Față de 1980, cantitatea totală de aluminiu folosită pentru doze de băutură s-a redus în 2010 cu 580.000 tone. Și lucrurile nu s-a oprit aici. În 2012, compania Ball a introdus pe piața europeană doza de 330 ml, care cântărea doar 9,5 g, cu 25% mai puțin decât standardul american.
Fig. 5 ilustrează consumurile celor mai utilizate produse din economia SUA în perioada 1900 – 2010. Majoritatea lor au atins deja valori de maxim și se pregătesc să scadă. Și nu e vorba doar de terenurile agricole și consumul de azot, ci chiar și de electricitate și apă.
iPhone-ul lui Steve Jobs – un exemplu superb de dematerializare
Când „combustibilul interesului” se unește cu „flacăra geniului” (Abraham Lincoln), lucruri aparent imposibile se pot întâmpla. Ambele sintagme se regăsesc în geniul lui Steve Jobs și al companiei sale, Apple. Când a fost inventat în 2007, telefonul inteligent a produs o schimbare de paradigmă tehnologică. Un singur obiect – iPhone-ul – a început să înlocuiască alte 32 produse după numai cinci de existență, ajungând anul trecut să substituie nu mai puțin de 50 obiecte diferite: radio, cameră de fotografiat și de filmat, busolă, altimetru, GPS, ceas deșteptător, furnizor de știri, e-mailuri, acces la internet, filme, video și audio-clipuri etc., etc. (Fig. 6).
Fig. 6. iPhone-ul a fost inventat de Steve Jobs și compania sa, Apple, în 2007. După numai cinci ani de la lansare, un singur telefon inteligent înlocuia 32 obiecte și servicii. În 2019, numărul obiectelor și serviciilor înlocuibile de un singur telefon inteligent a crescut la 50(x). Geniul celui care a inventat iPhone-ul a condus la economisirea unor cantități semnificative de metal, mase plastice, sticlă etc. (Credit foto: M. Tupy, 2012).
Prezentat de Jobs pe 9 ianuarie 2007 și pus în vânzare șase luni mai târziu, succesul iPhone-ului a surprins aproape pe toți, fiind practic neanticipat de experții economici. În noiembrie 2007, pe coperta revistei Forbes era lăudată compania finlandeză Nokia, care avea peste un miliard de clienți în toată lumea: Poate cineva să întreacă pe regele telefoniei mobile?
Răspunsul îl cunoaștem astăzi. După lansarea sa comercială din iunie 2007, Apple a vândut peste 2,2 miliarde de iPhone-uri și a devenit cea mai valoroasă companie tranzacționată comercial din istorie. Nokia, între timp, și-a vândut afacerea sa de telefonie mobilă lui Microsoft în 2013 pentru $7,2 miliarde, motivând că va căuta să aibă un mai mare succes comercial cu clienții săi. N-a fost să fie. Microsoft a vândut mai departe telefonia mobilă a lui Nokia unui subsidiar al companiei taiwaneze Foxconn pentru $350 milioane în luna mai 2016. C’est la vie: rege în 2007, dispărut în neant după nouă ani…
iPhone-ul lui Steve Jobs ne oferă un răspuns tare la întrebarea: Cum se obține mai mult din mai puțin? Prin inovație tehnologică. Doar că inovația nu este ceva stabilit, precis, ca orbita Lunii sau acumularea dobânzilor la bancă. Este întâmplătoare, în salturi, inegală, dar și combinatorie. Majoritatea inovațiilor care au marcat decuplări sau dematerializări majore în ultimele decenii sunt combinații ale unor elemente preexistente.
iPhone-ul nu a fost doar un telefon celular, precum cel produs de „regele” Nokia. Geniul lui Jobs l-a combinat cu un ecran tactil, un sistem de operare și o populație crescândă de programe (apps). Toate aceste elemente existau înainte de 2007, dar nimănui nu i-a trecu prin cap să le combine.
La fel s-a întâmplat și cu fracturarea hidraulică a argilelor gazoase și petrolifere. Mulți geologi de petrol și geofizicieni știau cum „să vadă” hidrocarburile în rocile surse; inginerii de foraj știau cum se sapă un foraj orizontal, cum se pompează un lichid în gaura de sondă sau cum se extrag petrolul și gazele. Dar a fost nevoie să apară un geniu -George P. Mitchell, fiul unui păstor de capre emigrat din Grecia – care a combinat elementele preexistente cu propriile sale invenții („apa alunecoasă”, fracturarea de mare volum) și a declanșat revoluția argilelor, cea mai importantă realizare tehnologică de la începutul secolului al 21-lea(xi).
Miniaturizarea digitală
Avansurile tehnologice din domeniul digital sunt o altă sursă majoră a dematerializării. În Fig. 7 sunt prezentare două variante, aparent identice, ale aceluiași dispozitiv de stocare a datelor, unul produs în 2005, celălalt în 2014. Ce le diferențiază este capacitatea de stocare: dispozitivul din 2014 are o memorie de 1.000 ori mai mare decât cel produs cu 9 ani în urmă. Consecința?
Toate cărțile din lume publicate vreodată (~129 milioane) ar putea încăpea pe un singur dispozitiv cu o memorie mai mică de 52 TB. În 2016, compania Seagate din California a lansat un SSD (solid-state-device) cu o capacitate de 60 TB. Să ne imaginăm doar câtă hîrtie și cerneală tipografică s-ar putea salva folosind cărți digitale… Dacă va trebui să ne mutăm pe vreo altă planetă, va fi relativ simplu și ușor să luăm cu noi toată literatura lumii.
Steve Jobs, cu iPad, și Jeff Bazos, cu Kindle având peste 6 milioane de e-books, au salvat de la tăiere miriade de copaci sortiți să devină hîrtie tipografică pentru cărți, ziare și reviste.
Obținem mai mult folosind mai puține resurse…
Fig. 7. Capacitatea de stocare pe același tip de dispozitiv a crescut de 1.000 ori în decurs de nouă ani (Sursa)
Se poate vorbi de o dematerializare și în alte țări?
Ceea ce s-a întâmplat în SUA cu începere din 1970 se poate repeta și în alte țări dacă este îndeplinită o condiție esențială: simbioza dintre progresul tehnologic și capitalism.
Progresul tehnologic este astăzi mai rapid ca niciodată în istorie. În mai puțin de o generație, s-a trecut de la o lume deconectată la una puternic interconectată digital prin internet, rețele de socializare, inteligență artificială, cloud computing, senzori miniaturali și puternici, GPS, dispozitive de stocare a datelor cu capacități impresionante, procesoare din ce în ce mai rapide, mai puternice și mai ieftine. Precum în timpul revoluției industriale, noile tehnologii transformă fundamental lumea, dar acum o fac cu o viteză amețitoare.
Nu vreau să deschid o discuție prea detaliată despre capitalism, pentru că alături de religie și schimbările climatice, este un subiect la care mai toată lumea are opinii contradictorii. Doresc doar să enumăr principalele trăsături ale capitalismului care fac posibile triumful progresului tehnologic:
- existența unor companii interesate să facă profit;
- piețe libere pentru competiții și pentru oricine vrea să intre pe ele;
- respectarea și întărirea proprietății intelectuale;
- proprietate privată a majorității lucrurilor;
- absența planificării centralizate, a controlului și fixării prețurilor.
„Focul geniului” este o etichetă minunată pentru progresul tehnologic. „Combustibilul interesului” este la fel pentru o sinteză a capitalismului.
Prin prisma celor de mai sus, este practic imposibil de imaginat că vom asista curând la o dematerializare à l’américaine în Cuba, Venezuela, Rusia, China ș.a. Pentru că socialul este OK. Socialismul este o catastrofă.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
