”Utilizarea naționalismului/patriotismului ca armă într-un război hibrid pentru putere este imorală și inutilă. Cine este naționalist să pună mâna să construiască autostrăzi și căi ferate. Cine este naționalist să pună mâna să construiască spitale și universități. Cine este naționalist să crească marile companii energetice românești și băncile românești. Cine este naționalist să sprijine expansiunea firmelor românești în țările vecine, nu să ofere firmelor maghiare exportul gazelor românești. Cine este naționalist să nu trucheze licitațiile pentru înzestrarea armatei. Cine este naționalist să ′împingă′ aderarea României la OECD. Cine este naționalist și conduce România să nu își construiască vile prin Brazilia și să își facă concediile în țară, nu prin destinații exotice.”
Petrișor Gabriel Peiu – ”Manual de recunoaștere corectă a bunului român”[1]
Un proverb românesc ne învață să ”nu punem boii înaintea carului” și dacă vrem să știm exact la ce se referă această învățătură veche, DEX ne lămurește că semnifică: ”a lucra haotic / dezorganizat; a efectua o serie de acțiuni într-o ordine improprie / nefirească”. Mi-e teamă însă că trăim vremuri în care – din motive ce nouă celor mulți de obicei ne scapă, datorită lipsei de comunicare corectă și cinstită – clasa noastră politică pune cu obstinație carul înaintea boilor.
Uneori ne întrebăm dacă acești oameni care luptă să cucerească puterea politică pentru a decide apoi în materie de guvernare și legiferare chiar pun carul înaintea boilor din stupiditate sau au o agendă pe care preferă să nu o comunice public, pentru că cinismul ei ne-ar ofensa; ori, când se acționează conform unei agende ascunse, multe dintre decizii pot să pară ilogice și nefirești.
Ca să nu ”bat apa în piuă” folosind cuvinte multe, ideea articolului ar fi să ”bat șaua să priceapă iapa” pe marginea deciziilor legate de posibila înființare a unor noi fonduri de investiții – o perdea de fum colorat, însoțit de zgomote asurzitoare – pe fundalul cărora actuala guvernare vrea să schimbe paradigma de dezvoltare economică în condițiile în care, cel puțin deocamdată, mie-mi pare doar că ”aruncă copilul odată cu apa din copaie”.
FONDUL DE INVESTIȚII KAZAH – ROMÂN, O REALIZARE PENTRU GUVERN SAU ÎNCĂ UN AVERTISMENT PENTRU NOI?
La finele lunii octombrie 2018, adică după aproape șase ani de negocieri între guvernele României (Ponta I, II și III, Cioloș și, în fine, Liviu Dragnea I, II și III) și compania kazahă ce deține rafinăria Petromidia (KazMunaiGaz), părțile au bătut palma și au pus bazele Fondului de investiții kazah-român, prevăzut ca una dintre soluțiile de lichidare a datoriei istorice bugetare a fostei companii controlată de omul de afaceri și politicianul Dan Costache ”Dinu” Patriciu, astăzi dispărut dintre noi.
Cred că istoria acestui fond de investiții, ale cărui baze sunt puse de statul român printr-o companie de stat aflată în coordonarea Ministerului Energiei[2] (astăzi, mâine cel mai probabil deținută de posibil viitorul Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții) și o companie deținută de statul kazah, merită adusă în discuție și urmărită în dezvoltările sale viitoare, pentru că presimt că ne va oferi imaginea exactă a modului în care va funcționa un posibil viitor Fond Suveran de Dezvoltare (înființat în temeiul OUG 100/2018).
Pentru început, ca să fie cât se poate de clar cum anume s-a născut acest Fond de investiții kazah-român, ar fi necesar să vă aduc aminte că guvernul Adrian Năstase, în perioada în care România își negocia dosarele de aderare la Uniunea Europeană, a identificat diverse soluții de reglementare a datoriilor unor companii cu capital majoritar ori minoritar public către bugetul general consolidat al statului. Printre aceste companii au figurat și Petrom, RAFO ori Rompetrol Rafinare[3].
Figura 1
În anul 2003, guvernul Adrian Năstase aprobă o Ordonanță de Urgență (figura 1), nr.118, ce reglementa datoria istorică a Rompetrol Rafinare prin emiterea de obligațiuni. Datoria totală, care a fost astfel reglementată, se ridica la circa 680 de milioane de dolari SUA.
Un an mai târziu, guvernul Adrian Năstase încearcă să ofere o mână de ajutor și rafinăriei RAFO, așa că emite Ordonanța de Urgență (figura 2) nr.101. În acest caz, însă, se încerca o scutire de datorii care erau preluate de AVAS; în chestiune nu erau doar datoriile la bugetul de stat ci și cele față de Petrom.
Figura 2
În anul 2005, însă, cele două ordonanțe de urgență emise de guvernul Năstase evoluează diferit, ceea ce are consecințe până în ziua de astăzi. Astfel, OUG 118/2003, care privea reglementarea datoriei Rompetrol Rafinare, era aprobată (și chiar îndulcită) prin legea nr.89, în timp ce prin legea nr.94 era respinsă OUG 101/2004, privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanțe fiscale asupra RAFO.
Noul Parlament, cu o majoritate asigurată de Alianța Dreptate și Adevăr (și partenerii săi de guvernare), adică de partidele conduse de Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, decide, prin urmare, că Rompetrol Rafinare merită o șansă, iar RAFO nu. Ideea nu este acum să judecăm dacă această decizie politică, tranșată prin jocul majorităților parlamentare, a fost corectă sau nu. Ceea ce putem observa totuși este că:
(i) RAFO, care a ajuns ulterior pe mâna oligarhului rus Iakov Goldovskiy, se află în lichidare[4], iar foștii să patroni, frații Marian și Octavian Iancu sunt condamnați la pedepse cu detenție[5];
(ii) OUG 118/2003, semnată de Adrian Năstase, fost premier; Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanțe și Dan Ioan Popescu, fost ministru al economiei, i-a oferit dimpotrivă lui Dan Costache ”Dinu” Patriciu șansa imensă de a negocia cu parteneri din est (Gazprom și, în final, KazMunaiGaz) o vânzare extrem de profitabilă a afacerii Rompetrol Rafinare, în anii 2007 – 2008[6].
În anul 2010, noii proprietari kazahi ai Rompetrol Rafinare răscumpără o (mică) parte din obligațiunile emise în contul datoriei bugetare istorice, achitând cam 70 de milioane de dolari SUA, iar pentru diferență, adică pentru aproape 610 de milioane de dolari SUA, decide emiterea de acțiuni. Fără să dețină formal pachetul majoritar de acțiuni, ci undeva în jur de 48-49%, KazMunaiGaz rămâne să controleze și pe mai departe afacerea Rompetrol Rafinare, în timp ce guvernul Boc anunță că nu este de acord cu soluția de transformare parțială a obligațiunilor în acțiuni și acționează compania kazahă în instanță.
Odată ce PSD ajunge la putere, prin înlăturarea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, în mai 2012, se deschid noi orizonturi de negociere între Guvern și acționarul kazah al rafinăriei. În februarie 2013 guvernul Victor Ponta semnează cu KazMunaiGaz un Memorandum de înțelegere, potrivit căruia diferendul dintre părți pe tema datoriei istorice se poate tranșa acționând după cum urmează:
(i) statul român, care deține (aproximativ) 44,6% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ar urma să vândă acționarului kazah un pachet de acțiuni de 20%, iar acesta ar urma să achite minim 200 milioane dolari SUA, în lipsa unei alte oferte mai bune, înaintată de un terț (dacă mă gândesc bine acum, ar putea fi inclusiv Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, cel care ar urma să fie înființat în baza OUG 100/2018, de ce nu?);
(ii) statul român, cu o participație de 20% și acționarul kazah, cu o participație de 80%, înființează un Fond de investiții în energie, cu o capitalizare de 150 de milioane de dolari SUA.
Ei bine, la finalul anului 2018, Fondul kazah-român a luat ființă, iar părțile au anunțat public faptul că[7]: (i) preconizează un nivel investițional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani; (ii) principala prioritate a Fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum și la consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol și la consolidarea unui climat investițional favorabil (?) în România; (iii) unul dintre proiectele vizate de Fond se referă la construcția unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică și termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia[8]. Valoarea investiției se ridică la 120 de milioane de dolari și se estimează că proiectul va fi finalizat în 4 ani din momentul demarării; (iv) extinderea cu aproximativ 80 de stații a rețelei de benzinării pe piața locală. Noile stații vor fi dezvoltate prin investiții de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.
Cu alte cuvinte, Fondul de investiții kazah-român, al cărui sens – cel puțin așa cum l-aș vedea eu – ar fi acela de a oferi statului român o compensație palpabilă în contul unei părți a datoriei bugetare istorice, va fi un vehicul financiar care va finanța două investiții extrem de utile afacerii KazMunaiGaz din România și care, dacă vor produce un oarecare profit, acesta, în proporție de 20% va fi repartizat către statul român. Dacă nu, atunci nu.
Sigur, sigur, se va spune că se creează locuri de muncă, că statul va taxa salarii și va colecta TVA mai mult ca urmare a extinderii activității comerciale a Rompetrol… într-un cuvânt odată creat Fondul, statul român ar trebui să fie mulțumit și scopul a fost atins. Dacă vi se pare că ne scapă ceva, că lucrurile nu stau cum ar trebui, este probabil să aveți dreptate. Înmulțiți cu 10 sau mai mult și veți avea dimensiunea dezamăgirii pe care o vom trăi după ce guvernarea PSD – ALDE va reuși să creeze Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Dar să nu anticipăm…
GUVERNUL S-A DECIS: ÎNFIINȚĂM FONDURI CA SĂ DEZVOLTĂM ȚARA. PENTRU CĂ PUTEM
În noiembrie 2018 guvernul condus de doamna V. V. Dăncilă aproba și publica în Monitorul Oficial o Ordonanță de Urgență (nr.100) privind cadrul legal general aplicabil Fondurilor suverane de dezvoltare și investiții; cu o săptămână înainte de publicarea Ordonanței de Urgență în Monitorul Oficial, ministrul de finanțe Eugen Orlando Teodorovici afirma, într-o conferință de presă[9]: ”Fondurile Suverane vor contribui decisiv la dezvoltarea economiei României, prin asigurarea unor surse alternative de finanțare pentru investițiile importante din infrastructură, industrie sau piețe de capital. Forma legală de organizare a acestor fonduri suverane este aceea de societăți românești pe acțiuni în condițiile de organizare și funcționare pe care le vom stabili separat prin hotărâri de guvern.”
La ședința de guvern care a aprobat respectiva OUG, în 15 noiembrie 2018, premierul V. V. Dăncilă le explica miniștrilor săi, într-un mesaj ce a fost de asemenea preluat public, că: ”Prin înființarea Fondului Suveran se are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare sau intermediere financiară în acțiuni sau participații în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din România care, pe de o parte, să aibă un rol de multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de o altă parte, să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real și, în același timp, către proiecte durabile”[10].
Se pare că premierul, spre deosebire de ministrul de finanțe din guvernul ”Dragnea III”, cel puțin așa cum rezultă din declarațiile publice oficiale, nu se gândea la prea multe Fonduri Suverane ci la unul singur, care ar trebui să participe la crearea unor vehicule financiare de investiții și/sau intermediere în acțiuni și participații în proiecte și sau companii profitabile, umplând un gol din piața românească de profil. Ceea ce este curios, nu-i așa, pentru că ar mai fi prezente în piață cel puțin Fondul Proprietatea (ce-i drept, creat pentru a se desființa în timp) sau Fondurile de Pensii administrate Privat (create să ne asigure veniturile alternative la bătrânețe, deci cu perspectivă de viitor).
În fine, să nu facem un caz din atâta lucru, mai bine să analizăm puțin dispozițiile OUG 100/2018, care în decembrie 2018 era adoptată în Senat[11] și lua drumul Camerei Deputaților pentru votul final. În tabelul 1 sunt prezentate principalele prevederi ale legii, și anume:
| Definiție | Societăți pe acțiuni înființate conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prezentei ordonanțe de urgență, deținute integral de stat, care au ca activitate principală operațiuni financiare, inclusiv efectuarea de investiții financiare în nume și cont propriu, cu aport în numerar și în natură la capitalul social, inclusiv sub formă de acțiuni deținute de stat la societăți, inclusiv strategice, atât pe piața internă, cât și pe piața externă, care îndeplinesc criteriile economice și cerințele de clasificare în afara conturilor guvernamentale potrivit metodologiei Uniunii Europene. |
| Scop | Dezvoltarea și finanțarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singure sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit. |
| Mod de organizare | Fondurile sunt persoane juridice române ale căror condiții de organizare și funcționare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și care se înființează și funcționează ca societăți pe acțiuni, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale prezentei ordonanțe de urgență, precum și ale actelor constitutive ale Fondurilor. Cheltuielile cu taxele și tarifele necesare înființării fiecărui Fond se suportă din bugetul autorității publice centrale care exercită, în numele statului român, drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar unic, în condițiile stabilite prin hotărârea Guvernului. |
| Conducere și mandat | Fondurile sunt administrate în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere și un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Consiliul de supraveghere este format din 9 membri, din care un reprezentant din cadrul autorității publice centrale, autoritate care exercită, în numele statului român, drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar unic și un reprezentant din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Membrii Consiliului de supraveghere sunt desemnați de adunarea generală a acționarilor, pe baza următoarelor criterii de selecție, care se detaliază în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1): expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităților specifice fondurilor suverane, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională, bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate complexității activității specifice fondurilor suverane, precum și a criteriilor stabilite în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin derogare de la dispozițiile art. 15312 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mandatul membrilor Consiliului de supraveghere are o durată de 5 ani cu drept de reînnoire. Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, primii membri ai Consiliului de supraveghere se numesc temporar de către acționar prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care reprezintă statul ca acționar, iar Consiliul de supraveghere numește directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de supraveghere și ai directoratului, pe o perioadă care să nu depășească optsprezece luni. Mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere și ai directoratului are ca obiectiv organizarea activității fondurilor suverane. |
| Strategie, domenii și activități | Strategia fiecărui Fond se elaborează de către directorat, se avizează de Consiliul de supraveghere și se aprobă de către adunarea generală a acționarilor, în baza unor linii directoare aprobate în prealabil prin hotărâre de Guvern. Strategia fiecărui Fond este corelată cu un set de indicatori de performanță pe termen mediu și lung stabiliți de adunarea generală a acționarilor, anterior elaborării strategiei de către conducerea fiecărui Fond, și are în vedere următoarele domenii și activități de dezvoltare: - finanțarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării, indirect, prin fonduri dedicate, indiferent de structura acționariatului, dacă și numai dacă aceste întreprinderi sunt relevante pentru un anumit sector economic/industrial; - finanțarea companiilor românești de importanță strategică, respectiv dezvoltarea sectoarelor-cheie, în care companiile românești au șansa de a obține un avantaj competitiv la nivel global; - investiții în industrie; - investiții în proiecte de infrastructură; - finanțarea start-upurilor și a întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare; - crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar geografic în zonele cu dezvoltare mai puțin avansată și prioritar economic în sectoarele cu potențial ridicat de creștere economică; - stimularea inovației și a noilor tehnologii; - dezvoltarea capitalului uman și social pe termen lung; - creșterea competitivității economiei românești; - urmărirea strategiei energetice; - piețele de capital. |
| Achiziția/înstrăinarea de acțiuni | Înstrăinarea sau achiziția de către fiecare Fond a unor acțiuni sau alte active se realizează în condiții de piață, de transparență și de competitivitate, conform reglementărilor în vigoare. Decizia de înstrăinare de active și de acțiuni care au constituit aport la capitalul social inițial al fiecărui Fond se ia în conformitate cu strategia prevăzută la art. 7 și pe baza unei analize cost/beneficiu privind utilizarea acestei surse de finanțare din înstrăinarea de active/acțiuni în vederea implementării strategiei, după epuizarea tuturor celorlalte instrumente de finanțare prevăzute de lege, cu menținerea valorii activului net al fiecărui Fond la nivelurile stabilite prin strategia fiecărui Fond și respectarea pragurilor de îndatorare și a obiectivelor de rentabilitate și de risc din strategia fiecărui Fond. Înstrăinarea sau achiziția de către fiecare Fond a unor acțiuni sau alte active nu se supune prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și nici a prevederilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, ci se va realiza în conformitate cu prevederile prezentului articol. |
| Alte dispoziții | Fondurilor nu li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările și completările ulterioare. |
Tabelul 1
La o primă vedere trebuie să recunosc sincer că nu înțeleg ce aduce ca valoare adăugată în economie un astfel de fond suveran al statului, organizat conform OUG 100/2018. În primul rând, legiuitorul îi acordă 18 luni de provizorat acestui fond, timp în care o echipă de conducere ce va fi selectată în condițiile pe care cu toții ni le putem închipui – avem exemple curente, la toate companiile statului, în agenții, ministere etc. – ar trebui să-l pună pe picioare. În tot acest timp cheltuielile ar trebui asigurate din bugetul unui minister de linie, pe de-o parte, iar pe de altă parte din osânza companiilor de stat[12] ale căror participații vor trece în administrarea, de fapt proprietatea, Fondului Suveran.
Cu alte cuvinte, dacă mâine s-ar decide printr-o hotărâre a guvernului înființarea unui astfel de fond, el ar putea cu adevărat să înceapă să analizeze oportunități de investiții, o strategie reală, abia undeva prin ianuarie 2021. Cam târziu să poată finanța autostrada Iași – Târgu Mureș, nu? Cel puțin conform legii care a fixat un termen de patru ani pentru guvernările României în care să finalizeze acest proiect. Și atunci ce va finanța, începând cu 2022, presupunând că va reuși totuși să facă o selecție de proiecte prioritare și să mobilizeze și resursele de finanțare a lor în 2021? Canalul Dunăre – București, podul peste Dunăre de la Brăila…? Și câți bani vor toca între timp noile forme de administrare: 9 administratori și Dumnezeu știe câți directori? 2, 3 milioane de euro? Mai mult?
Deși nu ne-am lămurit încă ce anume va fi și cum va/vor funcționa Fondurile Suverane de Dezvoltare, iată că în 29 decembrie 2018 guvernul condus de doamna V. V. Dăncilă, respectându-și titulatura neoficială de guvernul ”Dragnea III”, a pus încă o dată carul înaintea boilor și, prin OUG 114[13], a transpus în lege alte dorințe ale liderului PSD, înființând (conform capitolului 1, secțiunea 1, articolul 1), Fondul de Dezvoltare și Investiții, dar care nu are personalitate juridică, nici a face cu OUG 100/2018 sau cu legea societăților comerciale. E o ”altă gâscă în altă traistă”.
Înainte de a intra și în acest subiect, să ne aducem aminte că nici măcar premierul V. V. Dăncilă – care altminteri se plânge că este ușor discriminată, ca femeie, de președintele Iohannis, concluzie desprinsă din anumite declarații ce nu sunt demne de un președinte[14] – nu are habar de planurile de la Scroviștea privind acest Fond de Dezvoltare și Investiții; dar a pus Liviu Dragnea lucrurile la punct pentru toată lumea, prostindu-ne de la obraz pe toți, ca de obicei: ”Este vorba de investiții pentru administrația locală. S-a discutat și la Neptun, dar bineînțeles că nu mai țineți minte. Sunt 10 miliarde de euro.” Ups! Dar ar fi ceva bănet în cauză, cam 5% din PIB, dacă e să facem o comparație.
Presupunând că avem din nou de-a face cu o inovație ce nu ne va aduce niciun folos ca societate – pentru că dacă era să fie altfel, reglementarea nu ocolea consultarea publică și nici nu se năștea din mintea celor câțiva care știu mai bine ce le trebuie românilor atunci când se reunesc la Scroviștea – mi-am permis să schematizez în tabelul 2, după o sumară analiză, și câteva dintre prevederile OUG 114/2018, legate de acest nou Fond, la dispoziția Guvernului:
| Destinație | Fondul se utilizează pentru finanțarea proiectelor de investiții ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în domenii prioritare, după cum urmează: (1) Domeniul prioritar principal: (i) sănătate, respectiv dispensar medical rural, centru medical de permanență, spitale județene, municipale și orășenești; (ii) educație, respectiv școli, grădinițe, creșe, campusuri școlare; (iii) apă și canalizare, inclusiv tratarea și epurarea apelor uzate; (iv) rețea de energie electrică și rețea de gaze, inclusiv extinderea acestora; (v) transport, drumuri, respectiv modernizare/reabilitare drumuri comunale și locale, județene, străzi, zone pietonale, poduri, pasaje; (vi)salubrizare. (2) Domeniul prioritar secundar: (i) cultură, respectiv cămin cultural; (ii) culte, respectiv reabilitare lăcaș de cult; (iii) rețea de iluminat public; (iv) sport, respectiv construcție/modernizare baze sportive pentru sport de masă și performanță; (v) locuințe, respectiv locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru specialiști, (vi) reabilitarea clădirilor cu risc seismic. (3) Investiții ale universităților: (i) construcția/modernizarea infrastructurii didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri și săli de sport; (ii) construcția/modernizarea infrastructurii de cercetare; (iii) construcția/modernizarea infrastructurii unor centre de conferință, pentru diseminarea informațiilor științifice. |
| Organizare | Fondul de Dezvoltare și Investiții, fără personalitate juridică, gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, printr-un cont de disponibil. |
| Finanțare | Finanțarea proiectelor se asigură sub formă de granturi, acordate din Fond. Plafoanele de contractare și tragerile anuale aferente granturilor acordate din Fond se aprobă anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal bugetar. Sursa de finanțare a Fondului o reprezintă împrumuturile în lei, acordate din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului. Împrumuturile se acordă la solicitarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză prin hotărâre de Guvern emisă anual în limita plafoanelor aprobate potrivit art. 1 alin. (5), pe o perioadă de 5 ani cu tragere integrală și o dobândă de 1% pe an. Sumele rămase neutilizate din valoarea împrumutului acordat se restituie de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în primele 30 de zile calendaristice ale anului următor acordării. |
| Câteva condiții… | Unitățile/Subdiviziunile administrative-teritoriale pot solicita finanțare din Fond pentru obiectivele de investiții ce se încadrează în domeniile prevăzute, în următoarele condiții: … - pentru sumele solicitate a fi acordate din Fond să nu existe o altă cerere de finanțare din fonduri externe nerambursabile aprobată sau în curs de analiză; - să nu existe finanțare dublă concomitentă pentru aceleași lucrări aferente proiectelor de investiții solicitate a fi finanțate din Fond, provenite inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituții de credit sau instituții financiare interne sau internaționale… |
Tabelul 2
Ei bine, inițial am avut impresia că guvernul ar putea, în mod excepțional, să pună acest Fond (și) la dispoziția primarilor care ar avea nevoie de cofinanțare pentru proiectele la care se gândesc să atragă fonduri europene, și nu doar la remorca intereselor partidului și a clientelei sale. Dar prevederile de la articolul 3 (cap. 1, sect. 1) mi-au arătat că nici vorbă despre așa ceva. Ori, dacă așa stau lucrurile, concluzia se desprinde limpede, fie că vorbim de Fonduri Suverane, fie că vorbim de Fond de Dezvoltare locală, ideea este aceeași: controlul unui grup privat asupra tuturor fluxurilor financiare publice, sub masca unui etatism inspirat din cel mai pur ceaușism[15].
Cu siguranță așa ceva va fi unic în Uniunea Europeană! Dar să nu anticipăm…
TOTUL ÎMBRĂCAT, CUM SE CUVINE, ÎNTR-O TEORIE ECONOMICĂ ȘI DEFINIT CA PARADIGMĂ A SCHIMBĂRII
Recent, într-o analiză preluată de publicația ”Ziare.com”, analistul economic Mircea Coșea observa[16] că actuala coaliție de guvernare a favorizat o schimbare de paradigmă în politicile privind dezvoltarea economică a României, prin înlocuirea motorului de dezvoltare reprezentat de capital și deplasarea către factorul forța de muncă.
Cu alte cuvinte, actualul guvern a venit la putere pentru că ”…o mare majoritate a populației, dar și a analiștilor au apreciat modul în care a fost realizat programul electoral al PSD-ului nu numai pentru coerența și rigoarea sa, ci și pentru faptul că promitea creșteri de venituri salariale și de pensii pe care niciun alt program nu le făcuse până la acea dată. Să ne mai amintim că pentru prima oară de la alegerile libere, succesul electoral nu s-a mai bazat pe un promis număr de kilometri de autostradă, ci pe promisiunea unui număr mai mare de roni la salariu și la pensie” – iar promisiunile electorale au început să fie implementate odată cu începutul anului 2018.
Desigur, o guvernare care își respectă angajamentele (și viziunea) din campania electorală nu poate fi acuzată de populism; cel puțin în acest punct al comentariului lui Mircea Coșea am cam putea deduce fix acest lucru. Doar că Mircea Coșea mai adaugă ceva: ”Părerea mea este că, fără completarea amplă și rapidă a politicilor de tipul ′wage-led growth′ nu va putea fi evitat pericolul decăderii economiei românești într-o zonă pe care am putea-o numi de subdezvoltare europeană caracterizată printr-un nivel inferior mediei UE din punctul de vedere al gradului de competitivitate și de valorificare a potențialului național de factori de producție.”
Pentru a-și susține opinia, Mircea Coșea citează – și este important acest lucru, imediat am să explic de ce – din concluziile ”Report by Commission on the Measurement of Economic Performance and Social Progress”[17], întocmit de Comisia Joseph Stiglitz[18], și anume că sunt necesare două condiții pentru ca politicile ”wage-led growth” să funcționeze: (i) luarea de măsuri, concomitent și în paralel, de stimulare a ofertei din producția internă până la nivelul atins de creșterea cererii; (ii) reducerea treptată, dar constantă a influenței consumului în creșterea economică în favoarea creșterii influenței investițiilor.
În iulie 2018, cel despre care în presă se acreditează că ar fi ”principalul autor al actualului Program de guvernare, printre cei mai influenți teoreticieni din PSD. Este, totodată, unul dintre păstrătorii liniei socialiste a partidului”[19] – mă refer, desigur, la profesorul Cristian Socol -, oferea public pentru publicația ”Adevărul” o argumentație (principial) similară celei de mai sus, insistând pe ideea că strategia ”wage-led growth” în sine nu este suficientă și trebuie să fie completată de măsuri aferente unei alte strategii de dezvoltare, numită ”Noul Dezvoltaționism”.
”Noul Dezvoltaționism”, în viziunea celui care a livrat coaliției PSD – ALDE scripturile acestei noi paradigme de dezvoltare economică, ar trebui să devină un Proiect de țară; ar trebui aici menționat faptul că, totuși, aceste teorii ale profesorului Socol nu sunt tocmai originale, având ca sursă de inspirație teoriile economistului etatist brazilian (de ex. ”Structuralist Macroeconomics and the New Developmentalism”[20]) Luiz Carlos Bresser-Pereira, un mare critic al neoliberalismului și fost ministru de finanțe, al administrației publice și al științei și tehnologiei în patria în care Liviu Dragnea, șeful PSD, se simte atât de bine.
În fine, iată cum adaptează Cristian Socol conceptul strategic care ar trebui să consolideze paradigma de schimbare inițiată de guvernele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, în cheia ”wage-led growth”, printr-un ”nou dezvoltaționism”, profund etatist, respectiv:
(i) Planificarea: S-a trecut (deja?) la planificarea economiei prin crearea Consiliului de Programare Economică (pe care Cristian Socol îl conduce de puțină vreme), în cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Se are în vedere întărirea rolului strategic al statului la nivel macroeconomic prin ținerea sub control a stabilității, întărirea agențiilor de reglementare în contextul liberalizării puternice implementate în ultimii 10 ani în sectoare strategice din economie (care să fie acelea? energia? industria? piața muncii?);
(ii) Achiziția de noi tehnologii pentru economie, mediată (vămuită?) de stat: Reindustrializarea României prin cumpărarea de licențe sub administrarea unui Fond de Investiţii pentru Industrializare pe baza de Licențe (încă un Fond, altul? Cu ce fonduri se va alimenta?), la propunerea aceluiași Consiliu de Programare Economică. Fondul ar contribui la cumpărarea acestor licențe pentru fabricile autohtone (ale cui? din ce domenii?) urmând ca acestea să returneze anual din încasări un procent pentru folosirea licențelor (și dacă nu au piață, unde vor vinde? dacă vor falimenta, cum se va asigura statul că recuperează creanțele?). Fondul și-ar recupera astfel banii investiți și va finanța alte cumpărări de licențe;
(iii) Etatizarea unei cincimi a activelor din piața bancară autohtonă: Crearea Băncii de Dezvoltare care ar/va avea rolul de orientare către ”capitalul răbdător”[21]. Băncile aflate în proprietatea statului român ar urma să dețină minimum 20% din activele bancare totale, pe termen mediu (cum?). Finanțarea ar urma să se facă pe baza economisirii interne (din nou, cum?) ”pentru a reduce dependența de volatilitatea piețelor financiare internaționale și a calificativelor acordate de agențiile de rating.”;
(iv) Salariul minim se cuplează la evoluția salariului mediu (sau mai degrabă invers? că așa pare că se întâmplă acum): Este nevoie de decuplarea dinamicii salariului minim de ciclul electoral (ideologii de guvernare) prin introducerea în legislație a unui prag minim al raportului salariu minim brut/câștigul mediu brut la 42-45% (socialismul legiferat în economie, cu alte cuvinte).
Ar mai fi doar o mică problemă: unde este schimbarea? Mircea Coșea vorbește de o schimbare de paradigmă. Cristian Socol consideră, la rândul său, că ”agenda neoliberală aplicată mai ales în primii 10 ani ai tranziției (adică de guvernele Roman și Văcăroiu, mai ales?) a condus la rezultate suboptimale: recesiuni transformaționale profunde, pierderea a milioane de locuri de muncă, distrugerea clusterelor industriale de competitivitate (exista așa ceva?) și degradarea plasei de siguranță socială”, drept pentru care s-ar impune o schimbare, adică, practic, revenirea la etatism în economie.
Revenirea de unde? A fost România țara în care economia a fost condusă după principiile neoliberalismului pur în ultimele decenii? Cred, domnule Cristian Socol, că ne manipulați puțin cu discursul dumneavoastră. România a fost doar țara unui capitalism imperfect, în care au zburdat aventurierii cu sprijin politic. Să nu uităm, în țara noastră au existat (încă există și guvernul tocmai a lărgit lista lor) prețuri reglementate de stat la care companiile vând marfă, iar unele companii de stat au fost nevoite, din această cauză, să intre în faliment, în timp ce altele sunt ca și falimentare (de exemplu cele două complexuri energetice pe cărbune)...
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
