Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De la jocul de șah la jocul de table. O privire asupra României din perspectiva ontologiei sociale a lui John Searle

de Stefan Butuc     Contributors.ro
Marţi, 30 octombrie 2018, 16:03 Actualitate | Opinii


Stefan Butuc
Foto: Arhiva personala

Orice s-ar spune, trebuie să admitem ca trăim vremuri interesante! Contemporaneitatea, așa cum este sau cum ar trebui descrisă de fapte, își pierde din ce în ce mai mult sensul. Lumea a evoluat spre o babilonie a înțelesurilor ce merge dincolo de simplele divergențe de opinii în domeniul social, politic și religios, chiar dincolo de ideologiile pe care le-am numi clasice precum cele marxiste, fasciste, social-democrate sau conservatoare. Avem de-a face cu o maladie socială, ale cărei simptome le constatăm zilnic, dar pe care nu o putem identifica, în afară de aspectele clinice menționate mai sus. Fenomenul știrilor false, al intoxicărilor, al zvonurilor și vânătorilor de vrăjitoare nu este nou. Toate acestea sunt însă amplificate astăzi de rețelele de socializare, de posturile de radio și televiziune cu dedicație politică, de crizele economice profunde, declanșate deseori de eșecul politicienilor în a-și înțelege rolul în societate, fie din incompetență pură, fie dintr-un cinism bine condimentat cu lichelism. După sfârșitul Războiului Rece, în ciuda promisiunilor unei configurații globale prospere și a unei perene societăți deschise, am evoluat imprevizibil către o lume a conflictelor între foști adversari sau chiar aliați, pe baza unor platforme politice ce păreau, nu demult, total incompatibile. Vechii comuniști devin conservatori, susținuți cu entuziasm de varii segmente ale clerului (ortodox și nu numai), în lupta împotriva decadenței și extremelor promovate de societățile liberale, în timp ce tinerii născuți la începutul acestui mileniu cochetează senin cu vechi ideologii marxiste sau troțchiste, cu idei reciclate după ce în prealabil au fost spălate precum niște moaște post-postmoderne de nenorocirile și suferințele pe care le-au provocat în secolul 20.

Am putea spune că dialogul social se petrece – sau, mai bine zis, nu se petrece – în vidul creat de lumi paralele imaginare: un dialog al surzilor în mijlocul strigătelor unor victime reale. Conceptul de „stat paralel“ în Romania nu este decât un simptom ale acestei dedublări schizofrenice a structurii de bază a societății, o lobotomie virtuală, operată insidios asupra conștiinței colective.

Ajunși în acest punct de perplexitate, aș propune să ne oprim, pentru a încerca o desțelenire teoretică, o înțelegere a modului de formare și funcționare a societății umane, ajutându-ne de conceptele și constructele filosofice ale profesorului american John Searle[1]. Sperăm ca o trecere, inevitabil sumară, prin filosofia sa ne va furniza instrumentarul necesar pentru o înțelegere mai profundă a contemporaneității românești. În concepția lui Searle, societatea umană, în ciuda complexității ei, se poate reduce la numai câteva principii.

Societatea umană, spune Searle, a fost și este posibilă datorită capacității minții umane de a crea atribute sociale (status functions), capacitatea de a acorda funcții sau atribuții unor obiecte sau persoane atunci când acestea nu pot îndeplini funcțiile sau atribuțiile în virtutea structurii lor fizice sau a unor alte proprietăți de natură intrinsecă. Acest statut special necesită însă o recunoaștere colectivă din partea societății, în absența căreia funcția obiectului (sau a persoanei) devine neviabilă. Searle se folosește aici de câteva exemple, cum ar fi cel al unui președinte de stat al cărui statut nu este în mod necesar legat de persoana fizică ce întruchipează la un anumit moment acest rol social. Acest personaj uman se identifică la nivelul conștiinței colective cu președintele statului, atât din punct de vedere al autorității sociale, cât și din perspectiva obligațiilor deontologice. Un alt exemplu la îndemână este cel al unei bancnote, care în absența unei recunoașteri colective nu reprezintă decât un obiect de pânză sau de hârtie, fără nici o semnificație deosebită la nivel colectiv. Să ne amintim de pildă de bancnotele emise de state acum defuncte, a căror valoare se reduce poate la interesul unor colecționari de asemenea artefacte. Aceste atribute nu pot deci exista în absența unei recunoașteri colective, a unei intenționalități colective, așa cum o numește Searle.

Ca o paranteză,  să ne oprim asupra conceptului de intenționalitate, așa cum este el întâlnit în domeniul filosofiei minții. Intenționalitatea reprezintă capacitatea minții de a fi orientată către ceva, de a avea un conținut. Conform lui Searle, ea poate fi divizată în două componente: starea intențională sau psihologică și conținutul propozițional, cele două componente fiind aduse împreună folosind notația S(p), unde S reprezintă o stare psihologică (e.g. teamă, speranță, credință, dorință etc.) iar p conținutul propozițional ce se referă la obiecte sau stări de fapt, existente în cazul credințelor sau convingerilor ori numai presupuse ca existente într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat în cazul dorințelor sau intențiilor.

Prin definiție însă, intenționalitatea nu poate fi întâlnită primordial decât la nivel individual. Trecerea de la intenționalitatea individuală la intenționalitatea colectivă nu se poate face decât prin intermediul colaborării sociale spre un țel comun. Ne putem imagina de exemplu o vânătoare colectivă într-o societate primitivă, în cadrul căreia fiecare membru acționează la modul individual pentru atingerea țelului comun, acela de a prinde vânatul. Am putea spune că intenționalitatea colectivă este echivalentă cu coagularea intenționalităților individuale în jurul unui scop comun.

Colectivul sau societatea trebuie însă să accepte sau măcar să recunoască aceste roluri sau funcții sociale atribuite unor obiecte sau persoane. Aceste roluri sunt de asemenea importante pentru încărcătura lor deontică (deontic powers), pentru că ele oferă drepturi, obligații, puteri de decizie etc. și în același timp constituie liantul necesar pentru buna funcționare a societății. Conceptul de proprietate, de exemplu, implică anumite drepturi, pentru cei care au în posesie un titlu de proprietate, cât și limite și restricții pentru ceilalți membrii ai societății. Obligațiile deontologice impuse asupra politicienilor aflați în roluri importante de conducere derivă din însuși statutul ontologic social al acestor funcții. Puterea unui prim-ministru, spre exemplu, derivă în mare parte din deciziile pe care nu le ia, în ciuda drepturilor de a acționa, în anumite situații într-un mod autoritar, folosindu-se de aparatul represiv aflat la dispoziție.

Prin prisma acestui aparat conceptual propus de Searle, ne putem acum apleca asupra societății românești încercând să identificăm câteva dintre etapele construirii intenționalității colective a poporului român, altfel spus a ceea ce înseamnă a te identifica cu națiunea română. Putem vorbi oare, în cazul societății românești, de o intenționalitate colectivă? Care este liantul care la acest moment coagulează societatea românească? Să ne gândim că formarea oricărei națiuni repetă la o scară mult mai mică „păcatul originar“ al formării societății umane în genere. Noi ne-am format ca națiune modernă relativ târziu, după o lungă perioadă de lâncezeală la marginea istoriei. Și totuși, această formare a României moderne s-a realizat într-un mod spectaculos de rapid, pe baza unor reguli constitutive (constitutive rules) impuse de o minoritate având drept scop (sau pentru a fi consecvenți: intenționalitate colectivă) constituirea unei Românii moderne. Menționăm că regulile constitutive nu impun numai niște reguli (organizare statală, drepturi politice etc.), dar în același timp întemeiază, constituie însuși sistemul (în acest caz statul) coordonat de aceleași reguli. A stabili regulile de funcționare ale unei monarhii constituționale este echivalent cu a crea un regat, în acest caz Regatul României. Acesta este, vom spune, folosind din nou filosofia lui Searle, un fapt instituțional ce nu poate exista decât în cadrul unor instituții umane, adică al unui sistem de reguli constitutive. Odată statul format, cu un sistem de instituții coerent, dezvoltarea României s-a produs organic ca rezultat al unui proiect de țară al intenționalității colective. Vom numi acest caz particular de intenționalitate colectivă Națiunea Română. Am putea spune ca Națiunea Română și-a continuat extinderea teritorială cu mult succes până acum 100 de ani, iar cea lăuntrică, organică, până aproape de începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Dezastrul a venit abia după terminarea războiului, odată cu instaurarea comunismului. Acest nou sistem nu a putut fi impus decât prin desființarea majorității regulilor constitutive ce au stat la baza constituirii României ca stat. Iar pentru că regulile constitutive sunt create și menținute de o intenționalitate colectivă, adică de o sumă de indivizi cu un scop comun, eliminarea fizică a celor care s-au identificat cel mai mult cu proiectul de țară s-a impus ca fiind necesară. Crimele anilor 50 nu sunt decât rezultatul acestei necesități de a schimba regulile constitutive cu alte reguli, prin eliminarea continuatorilor celor care au stat la baza întemeierii statului roman modern. În scrierile sale, John Searle folosește adesea jocul de șah ca exemplu de reguli care se constituie prin însuși faptul de a fi create, regulile reprezentând jocul de șah în sine. Nu putem schimba regulile șahului fără a pierde însuși conceptul de joc de șah. Să ne imaginăm schimbarea regulilor jocului de șah cu cele ale jocului de table. Este evident ca piesele de șah nu sunt adecvate pentru noul joc, în consecință ele sunt eliminate cu piese noi, potrivite jocului de table. În cazul comuniștilor, piesele de șah n-au fost numai schimbate, dar chiar distruse, iar prin schimbarea regulilor constitutive s-a pierdut însuși conceptul de România. România comunistă a continuat să se cheme România, însă ontologic, la nivelul conștiinței umane, societatea a devenit una total diferită.

Prin Revoluția din 1989 s-a încercat procesul invers, de recuperare a vechiului proiect social, însă intenționalitatea colectivă nu avea cum să funcționeze. Încercam să reconstituim vechiul proiect, în lipsa unei intenționalități colective care să instituie vechile reguli constitutive, adică încercăm să jucăm șah cu rondelele folosite în jocul de table. Metafora cred că ne ajută. Ne vom cere scuze amatorilor de table, amintindu-le că scopul acestei comparații nu este cel de-a demonstra superioritatea șahului asupra tablelor. Însă într-un joc atât de complex cum este șahul, varietatea rolurilor, a regulilor diferite impuse pieselor, de la regină sau rege la simplii pioni, nu poate fi înlocuită cu uniformitatea rondelelor din jocul de table. Faptul ca societatea românească continuă să orbecăie prin tranziție după 28 de ani poate fi explicat la modul metaforic prin tocmai acest fapt. Există de asemenea fenomenul fragmentării intenționalității colective având ca rezultat confuzia în ceea ce privește încărcătura deontică a atributelor sau funcțiilor sociale. Aceasta confuzie sau relativism social duce de cele mai multe ori la fenomenul mundan al corupției. Vedem de exemplu în societatea românească o reevaluare a obligațiilor funcționarilor publici, cu reinterpretarea noțiunii de abuz în serviciu. În general însă deturnarea caracterului deontologic al funcțiilor sociale echivalează cu dinamitarea fundamentelor societății, ducând, în cazuri extreme, la disoluția statului și instaurarea anarhiei. Cazul Venezuelei e reprezentativ. În ce măsură România va reuși să reziste tendințelor entropice de distrugere a structurii logice a fundamentelor statului inițiate de cei ce nu se identifică cu proiectul de țară originar, cel al creatorilor României moderne, rămâne însă de văzut. Semnalele sunt însă îngrijorătoare. Eroziunea funcțiilor sociale la nivel politic prin alegerea unor persoane neadecvate cerințelor deontologice ale acestor atribute, combinată cu lipsa unui proiect de țară la care să adere majoritatea conștiinței colective a nației române ne obligă să încheiem aceste rânduri într-o nota pesimistă. În lipsa alternativelor politice viabile, speranța nu pare a veni decât din partea celor care de câțiva ani își exprimă indignarea în spațiul public. Deși acestei mișcări de rezistenta îi lipsește în aparență coeziunea necesară succesului în plan politic, pe termen lung nădăjduim ca ea va fi nucleul din care vor apărea sau renaște grupări politice capabile să readucă Romania pe un curs istoric firesc. Între timp sperăm că discuțiile legate de ontologia socială precum și de principiile de bază ce o definesc vor continua și în spațiul românesc. John Searle este un punct de plecare, nu numai în ceea ce privește conceptele discutate mai sus. Ne referim aici la problemele legate de regulile constitutive, dar și la declarațiile „performative“ (perfomative utterances), adică la acele declarații al căror conținut propozițional, descriind realitatea, schimbă în același timp aceeași realitate socială pe care o descrie. Neînțelegerea importanței acestor declarații în funcționarea coerentă a spațiului social de către unele persoanele cu funcții sociale cheie în societate – precum șefii guvernului, membrii parlamentului, clerul și aparatul judecătoresc –  este încă o sursa a babiloniei menționate la începutul acestui articol.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


















646 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version