Andrei GaitanaruFoto: Arhiva personala

La marginea unui vacarm stârnit de o dezbatere despre cum ar trebui să arate familia, suntem și unii creștini care știm că:

• democrația constituțională nu e dictată nici de minorități, nici de majorități, ci de legi și de principii juridice care sunt gândite pentru a da seama de toți cetățenii, majoritari sau minoritari. O astfel de orânduire este seculară pentru că trebuie să țină cont și de cei care nu au viață religioasă. Tocmai pentru că este o democrație centrată pe legi și principii, nu pe voința majorității, creștinii sunt ei înșiși protejați printr-o Lege a Cultelor. Iar acest lucru este bun tocmai pentru că noi, creștinii, cei care acum suntem majoritari, am putea fi mâine minoritari. Iar această Lege a Cultelor este scutul împotriva unei eventuale voințe majoritare discriminatorii;
• cei mai mulți dintre creștini conștientizează abia acum asimetria dintre statul modern și viața religioasă. Statul modern este secular prin definiție, dar secularizarea societății este un proces care s-a întâmplat secvențial, din modernitate până în zilele noastre. Altfel spus, oamenii au conștientizat treptat impactul spiritului secular asupra vieţii de zi cu zi. Iar statul modern, la rândul său, şi-a aprofundat treptat spiritul secular. În anumite privințe procesul de secularizare atrage după sine o îndepărtare față de ceea ce noi considerăm ca fiind firesc al viețuirii. Cu toate acestea nu putem impune modelul nostru de viață asupra celorlalți. Putem, în schimb, să ne promovăm valorile. Şi ne putem apăra pe calea acelorași principii ale statului de drept croit pe modelul democrației constituționale atunci când ne este impus un stil de viață care ne încalcă drepturile noastre civile, inclusiv dreptul la opinie, viață religioasă și libertate de conștiință;
• dacă lobby-ul unei minorități duce la încălcări ale drepturilor civile ale creştinilor, răspunsul trebuie să fie cel al unei sancționări juridice, nu cel al unor abuzuri reciproce și preventive. Altfel spus, nu putem contracara încălcările drepturilor civile ale creștinilor interzicând acele drepturi civile a căror susținere în exces a avut ca efect forme de abuz. Putem, însă, printr-un lobby reprezentativ, să obținem sancționarea juridică şi morală a oricărei încălcări a drepturilor noastre civile;
• această cale este mai grea, dar este singura legitimă în contextul unui stat construit în jurul domniei legii, care descoperă treptat un secularism demult asumat;
• conștientizarea dimensiunii seculare a statului este un bun prilej de reamintire a cuvântului Evanghelic care ne spune că suntem trecători și străini în această lume. Altfel spus, că acasă nu este aici, ci în Împărăția Cerurilor. Și că pedagogia acestei lumi este dezvrăjirea de lume, nu instalarea normativă în ea;
• definițiile spiritualității noastre sunt fundamentale pentru noi. Vom face totul pentru a le gândi, rosti și trăi. Dar știm că nu le putem impune celor care nu trăiesc într-o paradigmă creştină. Tot ceea ce putem face mai bun este să ne apropiem cât mai mult de măsura excelenței pe care modul creştin de a trăi o arată ca fiind posibilă. Suntem conștienți că, din păcate, prea puțini dintre noi au reușit să facă acest lucru. Există și povești de succes care ne dau speranță;
• înțelegerea civilă a cununiei care stă la baza familiei este diferită de cea creștină. Cea dintâi are o origine iudeo-grecească, este preponderent misogină, privește femeia ca fiind inferioară și este funcționalistă, adică înțelege căsătoria heterosexuală ca pe un mijloc de procreere și de conservare a patrimoniului. Cununia și familia civilă au o funcție mai degrabă contractuală. Chiar dacă vocea acestei înțelegeri s-a făcut destul de adesea auzită în interiorul Tradiției Patristice, fiind un o paradigmă cu o istorie de câteva mii de ani, înțelegerea creștină asupra cununiei și a familiei este aproape radical diferită. Ea are în centrul său Taina Iubirii, procreerea este de dorit, dar nu este obligatorie, sexualitatea nu este instrument, ci face parte din Taina Iubirii, heterosexualitatea este cale de îndepărtare a egocentrismului prin experierea alterității în chiar mijlocul uniunii. Jocul fin dintre identitate-unitate și diferență-alteritate-heterosexualitate are ca model pentru creștini Uniunea intra-treimică Dumnezeiască, Uniunea Periohoretică, model al unei infinite Unificări pe măsuri unei infinite diferenţieri. Cununia și familia creștină au o funcție îndumnezeitoare și terapeutică. De aceea pentru noi, creștinii, această înțelegere a ei și nu alta este deasupra oricărei negocieri. Iar unii dintre noi înțelegem că cele două definiții ale familiei nu ar trebui confundate și nici extinse una asupra celeilalte;
• o parte a ierarhilor Bisericii au avut dreptate să fie îngrijorați de îndepărtarea societății în ansamblul său de ceea ce Tradiția Sfinţilor Părinţi consideră ca fiind optim al trăirii umane. Însă, au procedat impropriu de fiecare dată când au reacționat civic-moralizator, în dauna unei pastorații a cărui centru de greutate ar trebui să cadă asupra călăuzirii celor aflați pe drumul îndumnezeirii și nu doar pe drumul performanțelor morale. Scopul Bisericii este acela de a-i ajuta pe oameni să devină întregi, adică de a-i ajuta să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, nu de a-i ajuta să devină mai buni și de a le norma și celorlați acest mai-bine.

Am fost întristați atât de bigotismul de care au dat dovadă unii frați creștini, cât și de agresivitatea manifestată de unii dintre susținătorii LGTB. Credem că într-o dezbatere care implică atât de multe emoții singura cale eficientă de dialog este cea a evitării tentației de a-l răni pe celălalt pentru o aparentă victorie argumentativă.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro