Solicitarea de către Preşedintele României a demisiei Premierului Viorica Dăncilă este gestul prin care şeful de stat intenţionează să-şi apere prerogativele uzurpate de Liviu Dragnea, prin intermediul interpusului său. Coabitarea intră într-o nouă etapă,definită prin indicarea, clară şi dramatică, a mizelor confruntării. Preşedintele Republicii alege să înfrunte Republica Dragnea, invocând, simbolic, acel argument în baza căruia ar fi fost obligat să refuze nominalizarea doamnei Dăncilă, anume incapacitatea, manifestă, de a fi un Prim-ministru credibil. Ceea ce nu era evident atunci pare să fi devenit clar, acum, pentru Klaus Iohannis.
În fapt, actul de astăzi traduce reacţia şefului de stat la campania, susţinută şi tenace, de marginalizare a funcţiei prezidenţiale. Arogarea de către Liviu Dragnea, prin mijlocirea Vioricăi Dăncilă, a dreptului de a fi decident principal în politica externă a marcat trecerea Rubiconului. Inacţiunea lui Klaus Iohannis ar fi echivalat cu abdicarea de la mandatul său constituţional. A plasa controversa doar în paradigma politicii externe este o dovadă de miopie. Pentru Liviu Dragnea, specularea temei mutării ambasadei României la Ierusalim însemna ocazia de a eroda legitimitatea Preşedintelui. Politica externă a servit ca pretext, căci ţinta lui Liviu Dragnea era şi este modificarea, de facto, a regimului constituţional, prin transformarea sa în hegemon necontestat. Cu întârziere, Klaus Iohannis pare să fi înţeles că autentica bătălie priveşte protejarea rolului pe care legea fundamentală îl încredinţează şefului de stat. Referirea la CSAT este dovada importanţei acestei instituţii în eşafodajul politicii externe şi de apărare: CSAT este reduta pe care şeful de stat nu o poate abandona.
Solicitarea demisiei nu are, în termeni juridici, un efect imediat. Premierul nu poate fi înlăturat decât prin moţiune de cenzură. Astfel că declaraţia Preşedintelui de astăzi are, înainte de toate, o semnificaţie politică. Klaus Iohannis operează o schimbare de retorică şi de strategie, alegând să îmbrătişeze activismul prezidenţial pe care îl evitase , constant, până acum . Solicitarea demisiei premierului deschide un front în lupta cu Republica Dragnea. Impostura de la Palatul Victoria este expusă, o dată cu retragerea increderii de către Preşedinte. Repoziţionarea este chemată să contureze şefului de stat un nou profil, de inamic al ordinii care se întemeiază pe omnipitenţa lui Liviu Dragnea.
Gestul prezidenţial consfinţeşte ruptura de la nivelul puterii executive. România Republicii Dragnea este confruntată cu o criză pe care Liviu Dragnea nu o poate ignora. Reacţiile lui Liviu Dragnea, ( căci despre ale doamnei Dăncilă ar fi inutil să discutăm, pentru moment) pot evolua în direcţia escaladării. A unei escalădări ce poate însemna fie iniţierea suspendării din funcţie, ( cu riscul polarizării ce îi poate submina poziţia ), fie grăbirea procesului de amputare prin acte normative a prerogativelor prezidenţiale. Un lucru este cert: pentru Republica Dragnea, Viorică Dăncilă este un element central, interpusul ideal ce permite exercitatea puterii de către patronul ei politic în impunitate.
Coabitarea din România capătă un accent dramatic, o dată cu ziua de astăzi. Preşedintele României optează, în cele din urmă, pentru asumarea poziţiei care îi revine, în mod legitim, aceea de barieră în calea ascensiunii spre puterea absolută a lui Liviu Dragnea. Republica Dragnea are în faţă pe Preşedintele Republicii.
Comenteaza pa Contributors.ro
