Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

"Ucenicul" in actiune: rascolirea Americii si a lumii. Unde duce "revolutia" lui Trump?

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 31 ianuarie 2017, 8:29 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala
Puncte cheie:
  • Pe măsură ce trec zilele şi apar, una după alta, ordonanţele de la Casa Albă, se conturează tot mai clar profilul intern şi internaţional contondent al preşedinţiei Trump;
  • Am prevăzut, în intervenţii publice anterioare, această „consecvenţă” a lui Donald Trump de după câştigarea alegerilor, în pofida optimiştilor care dădeau asigurări că nu va face mai nimic din ceea ce a promis în campanie. Am spus, de exemplu, că Trump-Preşedintele nu se va distanţa prea mult de Trump-Candidatul iar „liniile majore de discurs vor rămâne aceleaşi”. Lumea nu se va sfârși cu Trump la Casa Albă, dar se va schimba semnificativ, și nu în bine. Poate că este prea devreme pentru lipirea unei etichete definitive, mai sunt încă posibile nuanţări sau evenimente şi consultări care să schimbe sensul iniţial al acestei preşedinţii, dar îngrijorările sporesc oricum considerabil, şi dincolo, şi dincoace de Atlantic;
  • Trump răscoleşte America şi lumea, într-o „revoluţie” politică şi ideologică pe care nu sunt sigur că o stăpâneşte până la ultima ei consecinţă, fiind atras, ca orice histrion, de prima reacţie a publicului, de prima emoţie, de uimirea spectatorilor pe care-i ţine cu răsuflarea tăiată, şi mai puţin de judecata rece și postumă a istoriei;
  • Radicalizarea opiniilor pro şi contra, vis-à-vis de politica lui Trump, de o parte şi de cealaltă a baricadei politice şi ideologice a societăţii americane, devine aşadar semnul patognomonic al erei care va purta numele acestui președinte;
  • Tensiunile se extind ca arie tematică şi se adâncesc ca nivel al gravităţii. Omul joacă într-un show continuu, îi place să fie în centrul atenţiei şi să facă lucruri care să uimească, să şocheze, să capteze atenţia întregii lumi, să dea lovituri cât mai puternice ordinii politice, economice și intelectuale moștenite de la predecesorii săi;
  • Polarizarea ideologică şi politică se intensifică, opunându-i tot mai violent (discursiv, deocamdată) pe cei care sunt de acord cu măsurile lui Trump în raport cei care le resping şi le detestă la fel de energic. Fenomenul nu este însă singular. Opţiunile centriste aproape că nu îşi mai găsesc locul pe scena politică actuală, iar asta se vede uşor nu numai în Statele Unite, ci şi în Franţa (unde dreapta e tot mai de dreapta şi stânga e tot mai de stânga), în Marea Britanie, Olanda etc., pe diferitele falii care apar în discuţie;
  • Primul preşedinte american fără nicio experienţă prealabilă în serviciul public şi totodată cel mai în vârstă la momentul primei învestituri (70 de ani şi 7 luni, depăşit doar de Ronald Reagan, fost guvernator al Californiei, la inaugurarea celui de-al doilea mandat la Casa Albă) nu pare neapărat, judecând după “incendiile” pe care le declanșează în primele zile ale puterii, cel mai cumpătat, înțelept și inspirat din seria celor 45 de şefi ai puterii executive din istoria federației;
  • Precauţia, moderaţia, gândirea strategică pe termen lung şi mai ales evaluarea consecinţelor unor decizii „spectaculoase” pe moment îi lipsesc cu desăvârşire în acest debut exploziv de mandat. Este omul momentului, atras irezistibil de tentaţia de a şoca, este liderul acţiunii emoţionale, al primului instinct, al dorinţei de a zdrobi opţiunile adverse, de a umili, de a face lucruri ieșite din comun, de a sfida pentru a arăta că este puternic şi nu se teme de nimic;
  • N-am fost și nu sunt un fan al politicii externe a lui Obama, pe care o consider un eșec, mai ales în Orientul Mijlociu, dar primele semnale transmise de Trump spre Orientul Mijlociu, la extrema opusă a abordărilor (în special prin ordonanța interzicerii totale a accesului pe teritoriul SUA pentru cetățenii din șapte țări, dar și prin sugestia denunțării iminente a Acordului nuclear cu Iranul sau inițierea mutării ambasadei americane la Ierusalim, fără consultări prealabile cu aliații Statelor Unite, atât din Europa cât și din regiune) îmi confirmă că “întotdeauna se poate mai rău”, respectiv mai periculos sau mai contraproductiv;
  • Trump vrea acum să dea peste nas tuturor celor care i s-au opus şi care l-au caricaturizat anul trecut. Faptul că a fost ales preşedinte, împotriva marii majorități a opiniilor democrate şi republicane din establishment, îl incită să se dea în spectacol şi să sfideze moştenirea pe care a găsit-o în America şi în lume, așa cum era, cu bunele și cu relele ei. Dar politica, mai ales la acest nivel de vârf, este un cu totul altfel de joc, nu un show ieftin de televiziune. Va avea “ucenicul” timp (sau nu?) să înveţe diferenţa de substanţă între boss-ul unei companii de imobiliare, care concediază oricând şi pe oricine are el chef, şi liderul primei puteri a lumii, responsabil pentru ordinea globală? Unde poate duce „Revoluţia lui Trump”? Spre ce ne poartă ucenicul” în acțiune? Câteva scenarii posibile, la finalul articolului.
  • Recomandare de lectura: Criza Uniunii Europene si ordinea globala in era Trump

*

Zilele trec și lucrurile devin tot mai clare, pe măsură ce sunt semnate ordonanțele care pun în aplicare programul său electoral. Scoaterea Americii din Acordul de liber schimb transpacific (TPP), negociat timp de opt ani și semnat anul trecut de 12 state din bazinul Pacificului, a fost unul din primele semnale importante, care pare să întrerupă o lungă tradiție liberală și globalistă a Statelor Unite din perioada postbelică. Deși Trump a bătut monedă pe agresiunea economică a Chinei asupra intereselor economice ale Statelor Unite și pe „dezavantajele pe care le-ar aduce comerțul liber asupra economiei americane” (iată, am trăit s-o auzim și pe asta!, din gura unui președinte american, ca pe un final de epocă a globalizării) trebuie spus că tocmai China, despre care era vorba în campanie, nu face parte din Parteneriatul Transpacific. Așadar, măsura în sine nu e neapărat o protecție împotriva exporturilor chinezești ieftine sau a delocalizării investițiilor și producției americane, respectiv pentru corectarea deficitului comercial pe relația cu China. Cu sau fără TPP, acestea pot continua. Era, în schimb, vorba în acest acord de unii aliați tradiționali ai Americii, de Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Malaezia etc., adică de puncte strategice în bazinul pacific, în care Statele Unite au tot interesul să rămână o prezență activă și influentă și să investească liber. TPP era un acord prin care America își putea menține influența strategică de primă mare putere a lumii într-o regiune vastă, aflată în plină expansiune. Retragerea din TPP nu face decât să slăbească această influență și să permită Chinei să se instaleze treptat în locul lăsat liber.

20% taxe vamale pe importurile mexicane. Altă șarjă à la Trump. Practic, sfârșitul pieței comune nord-americane, inaugurate acum aproape 25 de ani prin NAFTA. Evident, dacă se va concretiza, și Mexicul va introduce o taxă de 20% pe produsele americane, deschizând și mai mult poarta exporturilor chinezești în America de Nord, care devin mai competitive. Nu-mi dau seama cât și ce câștigă pe termen mediu și lung Statele Unite devenind o piață mai scumpă. Protecția producătorilor autohtoni? O iluzie, aceștia sunt și ei consumatori și au nevoie, la rândul lor, de resurse. Știu doar că o parte din ceea ce însemna competitivitatea economică sporită a Statelor Unite era legat de o piață mai ieftină și mai flexibilă, de exemplu, decât cea a Uniunii Europene, alături de superioritatea tehnologică, iar lucrul acesta era considerat cvasi-unanim de analiști drept un atu al economiei americane.

În fine, ordonanța privind începutul demersurilor de anulare a asigurărilor sociale de sănătate (faimoasa Obamacare), dincolo de considerentele ideologice evidente, va lăsa circa 20 de milioane de cetățeni americani fără nicio formă de protecție a stării de sănătate. Acesta nu este nicidecum un progres, un pas înainte pe calea “măreției Americii”. Știm, crescuseră primele de asigurare pentru cei cu venituri medii, ceea ce a fost considerat “inacceptabil” de un segment social din categoria lower middle class, care l-a susținut fervent pe Trump în campanie, “revoltați” fiind de asigurarea de bază acordată de “socialistul Obama” celor mai săraci dintre concetățeni. Aruncarea peste bord a 20 de milioane de americani va costa însă, pe termen lung, mai mult societatea americană decât o primă de asigurare ușor extinsă plătită de contribuabilii cu venituri constante. Situațiile limită și intervențiile în criză sunt plătite oricum de la buget și vor deveni din ce în ce mai multe. Bunăstarea răspândește bunăstare iar suferința provoacă suferință. Nu e nici în interesul americanilor înstăriți să trăiască într-o societate care se pauperizează și devine pe zi ce trece tot mai bolnavă, mai violentă și mai nesigură. Poate că va construi zidul între Statele Unite și Mexic, dar nu va putea face ziduri intrasocietale, între americanii sănătoși și americanii bolnavi, între bogați și săraci, între albi și afro-americani. Ciocnirea acestor grupuri nu e de bun augur. Pierderea solidarității naționale este drumul sigur spre destrămarea puterii americane, interne și externe.

Receptarea Americii în Europa se deteriorează, de la o zi la alta. Practic fără excepție, marile opțiuni politice și cercurile lor aferente (populare, social-democrate și liberale) se depărtează afectiv și intelectual de o asemenea Americă. Dacă lucrurile continuă, va urma inevitabil și alienarea politică și strategică a celor doi poli ai Occidentului, separarea lor. Citim zilnic declarații dezamăgite ale liderilor europeni din marile grupuri politice consacrate, despre drumul pe care aleg Statele Unite să meargă. Doar naționaliștii jubilează, așa cum am văzut recent la Koblenz, la „contra-summitul european”, cu o scenă pleznind sub ura și xenofobia de sub picioarele lui Marine Le Pen, Geert Wilders, Frauke Petry și alții. Din Răsăritul înghețat, Putin nu poate decât contempla cu satisfacție spectacolul jalnic al înstrăinării Americii de ordinea liberală pe care ea însăși a creat-o. Nu demult am văzut o reacție stranie a unei importante figuri social-democrate germane, care gândea cu voce tare despre “necesitatea apropierii Uniunii Europene de China”. Oare asta să fie ceea ce și-au dorit europenii și americanii să realizeze, după un secol de parteneriat care ne-a părut atât de natural?

La finalul acestei sumare priviri asupra începutului președinției Trump și reacțiilor de dezaprobare internă și externă pe care deja le-a produs, v-aș propune câteva scenarii (direcții) posibile ale „revoluției lui Trump”, de la cele mai soft la cele mai hard:

-        Intrarea într-o epocă izolaționistă, de închidere, dezangajare și retragere în interiorul propriilor frontiere (așa cum America a mai avut în istoria ei de peste 200 de ani), care va dura cel puțin 1-2 cicluri electorale, cu slabe și mai degrabă reci relații cu marile puteri actuale (Uniunea Europeană, Rusia, China, India). Nici TTIP (Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană) nu va mai fi semnat;

-        Menținerea formală a NATO dar intrarea alianței într-un con de umbră, cauzat de scăderea finanțărilor americane și a interesului politic și strategic al președintelui SUA pentru Europa în general, și pentru Flancul Estic în particular. Francezii și germanii vor începe să preseze pentru Apărarea Europeană Comună, ceea ce va împinge țările atlantiste din Flancul Estic (România, Polonia, republicile baltice) într-o zonă a marilor dileme strategice. În plus, rămânerea Vecinătății Estice (Ucraina, Republica Moldova, Georgia) într-o zonă aproape complet abandonată de interesele occidentale;

-        Slăbirea puterii normative a Statelor Unite (și Uniunii Europene) ar putea încuraja platformele și mișcările naționaliste, separatiste și iredentiste din Europa (de Vest, Centrală și de Est), cu mari implicații asupra stabilității statelor naționale unitare;

-        Deteriorarea puternică a relațiilor cu China, cu riscul intrării într-un conflict asupra regimului insulelor și circulației maritime în mările Asiei, în special în Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est, sau asupra statutului Taiwanului;

-        Ostilizarea și solidarizarea țărilor majoritar musulmane împotriva Statelor Unite, cu riscul unui nou război arabo-israelian, care nu ar face bine nici Israelului, nici Orientului Mijlociu, nici aliaților Statelor Unite în regiune (Arabia Saudită, Egiptul) și, paradoxal, ar întări influența regională a Iranului, care era, de bine, de rău, ancorat de puterile occidentale prin obligațiile cuprinse în Acordul din 2015 asupra dosarului său nuclear, acord din care Trump vrea să scoată America în perioada următoare;

-        O nouă criză economică globală, cauzată de blocarea globalizării și fluxurilor investiționale și comerciale libere, de măsurile protecționiste haotice și reciproce, de o scumpire spectaculoasă a resurselor de hidrocarburi;





Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















36664 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by