Să hotărăşti într-o oră-două asupra soartei unui miliard de euro din bugetul naţional ar fi de neconceput în orice ţară europeană. Studiu de impact nu exista (ce e aia?), echilibrul între părţile implicate este asigurat “subtil” prin sindicate care dictează grila de salarizare direct în Comisia de Muncă, grila e pe cale să devină lege în acel moment, sursele de finanţare sunt de tipul “să dea Cioloș”. Străfulgeraţi de viteza cu care se petrec lucrurile, ministerele implicate – Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor – nu au nici măcar timp să evalueze impactul bugetar deşi li se indică să ardă lampa până în miez de noapte şi să “vină cu o soluţie”. Adică avem o lege, habar nu avem ce efecte va produce, habar nu avem de unde o să avem banii necesari. Avem însă nişte parlamentari care nu doar că au dat cu oiştea în gard, ci cu gardul făcut praf ferm înfipt în frunte, bezmetici că nu văd nimic, continuă să alerge ca apucaţi pe câmpii strigând sloganuri electorale. Îndrăzneşte, deci, stimate cititor….îndrăzneşte să crezi în România, mândru ca ești român!
E greu de tradus importanţa unui miliard de euro “fripţi” pe loc, întrucât acesta este până în prezent impactul minim estimat al modificărilor –unii vor spune că “la cât se fură în România, ce e un miliard de euro?” Păi dragilor, hoţiile din energie, cele mai mari anchetate de subsemnatul, cumulate în 9 ani au fost in jur de 1,4 miliarde de euro, ori aici vorbim de o decizie luată într-o singură zi. Paguba de la Bancorex e drept ca a fost peste 3,5 miliarde de euro (4 miliarde de dolari), dar nu ne permitem chiar asa, pac-pac, sa radem într-o zi, o treime din Bancorex . Caritas-ul a fost de 18 ori mai mic, iar pagubele FNI date inapoi de stat nu sunt “decat” sub 300 de milioane de euro, deci avem aici echivalent de triplu FNI, dacă vă e mai la îndemână comparația. Vorbim de aproximativ a treizecea parte dintr-un buget național care se învârte de ani buni la aproximativ 30% din PIB. Vorbim de o cincime din bugetul de medicamente compensate pe anul trecut. Între timp, după pioșenie și câteva candele cu ocazia #Colectiv, de lupta cu infecţiile din spitale nu există bani, muștele continuă să vină în saloane , nu sunt nici măcar pentru o plasă la geam în saloanele de urgenţă, bolnavii continuă să vină şi cu tifon şi leucoplast de-acasă pentru că, ce să vezi, nu sunt bani. Și nici nu ar fi nevoie de miliardul de euroi întreg pentru a le rezolva.
În România, însă, s-au mai văzut situaţii când un ministru, sunat de “mai sus” răspunde, pe 26 decembrie al unui an bugetar că are nevoie să cheltuie 2 miliarde de euro în două zile, câte un milliard pe zi. Ministrul descria situaţia plastic: “mă chinui să fac deficit”. Într-un fel, nu e nimic nou sub soare, în alt fel, însă, sperăm ca la 8-10 ani distanţă România să înveţe ceva din greşelile propriului trecut… Situaţia e la fel, un miliard de euro se “sparge” uneori într-o zi, însă de această dată Parlamentul “se chinuie să facă deficit”. Responsabilitatea bugetară, fie ea şi înscrisă într-o lege aprobată de Parlament la presiunea FMI a devenit, alături de educaţie şi sănătate, trei sicrie plimbate în trei dricuri de colo-colo, ba la Guvern, ba la Parlament, ba la Preşedinţie. În Comisia de Muncă s-au înfipt ieri ultimele cuie în coşciug, responsabilitatea bugetară a devenit un mort naţional. El e plimbat sub formă de trofeu, prin alegeri, cu cosciug şi cuie cu tot – camerele de filmat vor rula, talk-showurile vor mesteca, politicienii vor rânji vesel la înmormântare, slujba de îngropaciune va deveni, la fel ca Miorița, o nuntă transfigurată cu alai cosmic. Este doar o zi, din România, nimic mai mult.
În Europa, însă, terminalele Bloomberg vor înregistra o ştire seacă, “Parlamentul României dă majorări salariale de peste 1 miliard de euro, fără a se cunoaşte impactul” – deci nu vă aşteptaţi să dea buluc investitorii, fericiţi peste măsură de “predictibilitatea” în care salarizarea unică e dinamitată în mai puţin de 24 de ore, fără sursa de bugetare identificată.
Cine sunt, însă, cei care pac-pac, un fleac, ne-au ciuruit? Forţa principală se numeşte sindicatul SANITAS şi are principii foarte înalte, înălţătoare de-a dreptul. De pildă, ne vorbeşte înălţător despre salariile de mizerie ale unor membrii de sindicat, se omite discret a aduce vorbire despre baronii sistemului, baroni care trec cu bolizi-tanc de peste 100.000 de euro printre manifestaţii agitaţi .Se vorbeşte, propagandistic, de “salarii de mizerie”, uitându-se de textul OUG-ului de salarizare unica în vigoare prin care, cu un efort bugetar prognozat de 873 milioane lei în anul 2016 și 2,6 miliarde lei în 2017. Se ascunde deliberat faptul că, în conformitate cu ordonanţa aplicabilă până la 1 Ianuarie anul viitor, “sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, și între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri.”
Ce mai este înălțător este că, în cafteala generală nu mai aduce nimeni în discuție calitatea prestației publice a SANITAS. Departe de a se îngriji de sărmani, fostul președinte SANITAS Marius Petcu (alias Nașul, în sensul că actualul lider moștenitor Bărăscu îi este fin) este în cercetare penală pentru afaceri de tip hocus-pocus cu un teren care a fost plimbat de colo-colo într-o frauda europeană instrumentata de DNA în valoare de 3,2 milioane de euro. Frauda a fost și din banii sărmanilor pe umărul cărora plâng liderii sindicali, sărmani care n-au mai vazut centru de training. În orice caz, ar trebui ca domnii lideri sindicali să ne spună câte salarii minime de ramură primesc ca leafă lunar, ca să ne lămurim unde este sărăcia și unde este mama sărăciei. În fine, faptul că un vicepreședinte Sanitas a fost vicepreședinte PSD în vremea guvernării Ponta (în care nu s-a facut vreun protest de asemenea amploare) trebuie sa fie o coincidență nefericită.
Până la urmă care e problema mai mare decât sustenabilitatea bugetară? Faptul că se face piftie, se face chisăliță o întreagă arhitectură legislativă gândită pe parcursul a doi ani ceea ce este remarcabil. Cum spunea Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, de aceeași bani se puteau repara aproape complet discrepanțele în grila actuală. Pe de altă parte, este evident că o creștere de 15% pentru toți cei din grilă, probabil inclusiv pentru domnii lideri de sindicat cu mii de euro leafă pe lună, înseamnă un dezechilibru major între treptele grilei de salarizare, lucru aproape imposibil de corectat ulterior. Ceea ce ministrul a numit ceva mai puțin inteligibil o grilă cu„dinți de fierăstrău” înseamnă pe romanește că vor crește discrepanțele pe care legea salarizării unitare tocmai încerca să le reașeze și rămâne cum am stabilit, cu gardul înfipt în oiște o luăm pe câmpii strigând din toți bojocii, că e vremea alegerilor. Este semnificativă însă declarația lui Dragoș Pâslaru că (parafrazez) piftia rezultată din inițiativa legislativă e atât de proasă încât vor exista venituri unde se vor inregistra, paradoxal, scăderi de venituri, carevasăzică există niște victime colaterale – nici acest lucru nu a impresionat stahanovista Comisie , în frunte cu inegalabilul “virtuoz” de Bârlad, Adrian Solomon.
Măsurile sunt mai multe: majorări prin raportarea primelor și a sporurilor la salariu de bază, crescând inechitatea enorm dintr-un foc, salariile în învățământ sunt preconizate să crească cu 15% în loc de a crește diferențiat, Casele de Sănătate primesc 25% în plus la fondul de salarii (nimeni nu știe de ce 15% și 25% și nimeni nu știe costul, dar “sună bine” ) față de august anul curent, casele județene au 85% din fondul de salarii de la nivel central.
La pachet, o gramadă atent organizată joacă cu picioarele deasupra captelor de tehnocrați trecând nu doar peste legea responsabiliății bugetare, cea care spune că orice cheltuiala trebuie să aibă sursa de finanțare (șocant,nu?) , ci și peste un alt articol al aceleiași legi care prevede imposibilitate majorărilor de salarii cu 6 luni înaintea alegerilor, tocmai în tentativa de a preveni ciclul de stop and go prin care România a tot trecut. Mai jos aveți un extras care nu este din Scaunele lui Eugene Ionesco, ci modul în care Parlamentul decide cum să cheltuie un miliard de euro. Dna Staniloiu , gratulată cu apelativul incalificabil “bunicuță care ne cearta” are o lungă experiență în Banca Mondială, la Guvern și în Ministerul Muncii, iar după dialog este rugată, halucinant, sa “nu mai vină (la Parlament)” deși cerea explicații minime, conform legilor în vigoare, legi devenite preș de șters pantofii după întrunirea Comisiei de Muncă :
“I.Stăniloiu: Noi nu am primit aceste amendamente.
A. Solomon: Nici noi, acum le facem.
I. Stăniloiu: ….şi să precizați sursa de finanțare.
A. Solomon: Bugetul de stat
I. Stăniloiu:….şi impactul bugetar.
A. Solomon(ironic): Devastator.”
Adrian Solomon poate chiar mai mult decât să dea senzația de confuzie între bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și diverse bugete de echilibrare, iar el nu se mărginește la o exhibiție de o proastă creștere remarcabilă. În trecut, îl amenință pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu cu “soarta lui Aldo Moro” (asasinat de Gărzile Roșii italiene) și în 2016 în acest an a prezentat un candidat care milita pentru revenirea Partidului Comunist. Din punctul meu de vedere, cea mai bună prezentare posibilă este să urmăriți lansarea candidaților la locale, din Bârlad în care dl Solomon centrează și dă cu capul (de toți pereții), clipul e aici, este relevant nu doar ca vignetă locală, ci ca un soi de avampremieră pentru ce poate deveni guvernarea din Decembrie:
