Asta este acum problema PSD? Cum se desparte mai repede de comunism, cum sa ceara iertare victimelor mineriadelor sau cum sa o rupa fara echivoc cu baronii, cu retele mari de coruptie si sa scape tara de rusinea plantetara de a fi condusa de un premier trimis in judecata pentru coruptie? Pana una alta, asta este realitatea pe care Liviu Dragnea vrea sa o acopere cu teme diversioniste: PSD este condus de un presedinte condamnat in prima instanta pentru furt electoral si sustine un premier judecat pentru complicitate la evaziune fiscala, spalare de bani si fals.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Daca Liviu Dragnea & co se delimita ferm de coruptii din partid, daca ridica sala in picioare si le cerea celor 4000 de delega sa strige ca la meci, de trei ori, “DNA, DNA, DNA, hip, hip, huraaa” era cu totul altceva.

Problema ruperii PSD de trecutul sau comunist este reala, tema inca prezinta o anumita importanta dar in nici un caz nu mai arde ca acum un deceniu sau doua. Vremurile cand publicul defila pe strazi impotriva neocomunismului reprezentat de PSD si Ion Iliescu au apus demult. Tot ce mai spera azi adversarii neimpacati ai lui Ion Iliescu este sa apuce ziua cand va fi judecat.

Din acest punct de vedere, congresul PSD de duminica, 18 octombrie, a incercat o manipulare tipic comunista. In calitate de lider maxim, Liviu Dragnea a omorat simbolic demonii unui trecut tot mai indepartat pentru a fugi de ororile prezentului.

Daca ar trebui sa-si ceara iertare pentru ceva, asta ar trebui sa spuna Dragnea: iertati-ne ca nu reusim sa facem in asa fel incat sa nu mai fim un partid de hoti si de corupti. Nu suntem singurii, dar suntem cei mai buni si organizati in praduirea banului public. Iertati-ne ca nu ne putem abtine, ca nu ne saturam niciodata si ca singurul gand cu care venim la putere este cum sa mai tragem niste tunuri. Iertati-ne ca nu gasim oameni care lucreze macar putin pentru binele comun si venim doar cu borfasi unul mai rapace decat altul. Iertati-ne ca nu-l putem da jos pe Victor Ponta, premierul iresponsabil care se joaca cu viitorul tarii doar pentru a-si salva pielea. Iertati-ne pentru ca am ingrozit lumea civilizata in 2012 cand am calcat in picioare democratia. Pentru toate astea merita, intr-adevar, sa-si ceara iertare Dragnea impreuna cu tot PSD-ul sau. Numai ca partidul nu si-a cerut iertare, ci l-a aplaudat la scena deschisa pe unul dintrei cei mai populisti si iresposabili premieri din cati a dat PSD-ul.

Apoi, nu inteleg ce-l impiedica pe noul lider PSD sa se desparta de Ion Iliescu in mod concret. El, fostul secretar de partid, reprezinta simbolul comunismului rezidual si este principalul vinovat pentru mineriadele din anii 90. In loc de gesturi melodramatice si o despartire simbolica trecutul comunist, gest pe care statul roman l-a facut in mod oficial in decembrie 2006 sub Traian Basescu, era mai simplu sa-l dea afara pe Ion Iliescu din partid. Fara sa adauge prea multe, Dragnea transmitea cu asta un mesaj mult mai puternic si mai credibil.

Nu doar ca nu o face, dar le-a spus ziaristilor ca despartirea de comunism nu-l vizeaza pe Ion Iliescu, despre care a spus ca a fost dizident inainte de 89. Acestea fiind spuse, toata melodrama lui Dragnea incepe sa capete accente comice.

In treacat fie spus, va amintiti cum Sebastian Ghita si Victor Ponta se luptau si ei, cand erau pe cai mari, tot cu Ion Iliescu si comunismul, tocmai pentru a abate atentia de la principala problema a PSD, reprezentata de baroni si coruptie? Asadar, nimic nou in incercarile de a mima schimbarea si reformarea partidului.

In fine, nu putem trece cu vederea cel putin doua momente hilare care au marcat congresul PSD. In plina despartire de trecut, unul din oamenii lui Victor Ponta, Mihai Sturzu, l-a atacat pe Liviu Dragnea acuzandu-l expresis verbis de comportament comunist pe motiv a candidat singur si a iesit presedinte cu un scor care aminteste de Coreea de Nord sau Belarus. Este, sa recunoastem, cel putin neinspirat sa declari razboi comunismului la o saptamana dup ce ai organizat alegeri interne ca pe vremea PCR.

Si mai simpatica a fost interventia lui Ion Iliescu. Dupa ce a motait linistit in sala pret de cateva ceasuri si s-a ridicat masinal in picioare cand Dragnea le-a cerut-o celor 4000 de delegati pentru a tine un moment de reculege in memoria victimelor dictaturii comuniste, Iliescu a facut ce a invatat mai bine in lunga sa cariera de aparatcik comunist. A infierat partidul de la tribuna congresului ca s-a abatut de la socialismul adevarat. Exact ca in congresele PCR, Iliescu a acuzat partidul de deviationism si l-a invitat sa ia exemplul unui Corbyn, Podemos sau Syriza.

Veteranul congreselor PCR/PSD a lovit apoi la temelia legitimitatii lui Liviu Dragnea, proaspat ales presedintele partidului, cu insinuarea ca liderii de azi ar fi marionetele unor forte din afara politicii, adica oameni papusati de serviciile secrete.

Mai lipsea sa spuna ca PSD a intinat nobilele idealuri ale comunismului ca sa faca praf toata butaforia cu despartirea de trecut pusa in scena de Dragnea&co.

In rest, congresul de duminica al PSD n-a avut mare miza: alegerile pentru esalonului doi de conducere - presedinte executiv, vicepresedinti - au fost cu final cunoscut (tot ca in comunism). Liviu Dragnea a fost validat in unanimitate (cum altfel) in functia de presedinte, Valeriu Zgonea a ajuns numarul doi in PSD iar in garnitura de 14 vicepresedinti sunt asteptati sa intre cativa tineri crescuti pe langa demonii trecutului de care partidul doreste atat de mult sa se desparta.