ltimele evenimente din Ucraina si multitudinea problemelor starnite de aceste evenimente aduc Crimeea in centrul unor preocupari internationale si ale relatiilor in anii urmatori dintre UE, SUA, Nato si Federatia Rusa.
Puţină istorie
Cateva date despre istoria Crimeei, mai mult pentru cunostintele generale ale cititorului decat pentru contextul actual. Primele colonii grecesti apar in Crimeea prin anul 450 î.Hr. Cunoscută în lumea greco-romană drept Regnum Bosfori sau Bosforul Cimerian, peninsula a fost locuita de o populatie pestrita de triburi traco-cimeriene și 
scitice, greci si mai tarziu de romani. Incepand cu secolul al VI-lea apare o populatie proto-româna, care va rezista (intermitent) sute de ani pe acele meleaguri. Intre secolele VII-XII Bosforul Cimerian, deja cunoscut sub numele Chersonez, este ținta mai multor atacuri din partea slavilor. Populația proto-română din peninsulă, singura nemigratoare in aceasta epocă, se retrage în fața acestor atacuri fie în fortărețele Imperiului Bizantin, fie în Munții Crimeii. Aceste informatii destul de speculative sunt cunoscute cateva secole mai tarziu pe timpul invaziilor mongolo-tatare cand cativa sclavi al lui Haci Ghirai, mai tarziu intemeietorul Hanatul Crimeii, sunt capturati de polonezi si povestesc cronicarilor Marelui Ducat al Lituaniei despre istoria comunitatilor lor din Crimeea.
Ii vom reintalni pe românii din Crimeea pe timpul lui Stefan cel Mare, care casatorindu-se cu sotia a doua, Maria din Mangop sau Maria Paleologu, ii aduce ca zestre cetatea Mangop din Principatul de Theodoro (Gothia), mic stat 
grecesc din sudul peninsulei Crimeea, apărut în 120, in perioada de declin a Imperiului Bizantin și cucerit în 1475 de otomani. Ultimii apărători ai Mangopului în fața armatelor turco-tătare, apărători care au murit până la ultimul pe zidurile cetății, au fost ostașii lui Ștefan cel Mare, moștenitor al Mangopului.
A treia intalnire cu românii din Crimeea o vom avea cu mocanii “graniceri” stabiliti in Crimeea. Potrivit istoricului Ștefan Meteș, grupuri de mocani sibieni, însoțiți de mocani din Poiana Sărată, transhumau împreună, uneori nemaiîntorcându-se din acele zone sudice ale Rusiei europene, respectiv din Crimeea, unde atrași de clima blândă și perspective financiare prielnice, își întemeiau familii și achiziționau pământuri ramanad acolo pentru totdeauna.
Incepnd cu mijlocul secolului al XV-lea, cea mai mare parte a Crimeei face parte din Hanatul Crimeii (1441 – 1783). O parte din porturile din sudul peninsulei erau insa controlate de Republica Genoveză, care le inchiriasera de la Hanul tatar. În 1783 regiunea a fost anexată de Imperiul Țarist. În toate regiunile Hanatului Crimeii cucerite de ruși populația creștină stabilă era alcătuită din români. Rusia i-a mutat pe acești români în Munții Caucaz sau Siberia, uneori aducând în locul lor români din Basarabia, dar de cele mai multe ori înlocuindu-i cu ruși, sârbi, bulgari sau ucraineni. Ultimele sate românești din Crimeea au fost găsite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu au intrat decât marginal în cercetările etnologice făcute asupra așezărilor românești din răsăritul Nistrului în acei ani.
Crimeea este în final anexată de împărăteasa Ecaterina cea Mare în 8 aprilie 1783. Tot atunci sunt anexate şi celelalte teritorii ale regiunii Kuban şi teritoriul Taman. Lichidarea Hanatului Crimeii s-a făcut progresiv pentru a elimina ameninţarea pe care tătarii o reprezentau pentru flancul sudic al teritoriului rus. După anexare, prinţul Grigori Potemkin a dus o politică energică de colonizare a noilor teritorii.
Flota rusa din Marea Neagra
Trecutul
Inceputul flotei ruse din Marea Neagra a fost data de 2 mai 1783 , atunci când soseşte o prima flota compusa din cinci fregate si alte opt nave ale Flotilei din Azov aflate sub comanda Vice-amiralului Fedot A.Klokaciov. De atunci fortele navale din sudul Rusiei porta numele de Flota Marii Negre. Golful Ahtar, loc in care a stationat aceasta prima flotila, care în traducere însemna piatră albă, a fost redenumit printr-un decret al Ecaterinei cea Mare din 10 februarie 1783 în Sevastopol, care tradus ar insemna orasul cinstit. Eficacitatea Flotei Mării Negre ruse a fost incercata de marina otomană în războiul din 1787-1792, razboi in care turcii au vrut să recucereasca Crimea. Otomanii au fost invinsi de unul din marii strategi navali rusi din toate timpurile, amiralul Fedor F.Uşacov in 4 batalii consecutive – insula Fidonisi (3 iulie 1788), stramtoarea Kerci (8 iulie 1790), Tendra(28 august 1790) si Capul Kaliakra(31 iulie 1791).
Tratatul de pace de la Iaşi din 1792 reconfirma apartenenţa Crimeii la imperiul rus. Principalul obiectiv al Flotei Mării Negre din secolul al XIX-lea a fost cucerirea strâmtorilor care garantau accesul către Marea Mediterană , lucru care din fericire nu s-a intamplat. Războiul Crimeii (1853-1856) a silit imperiul rus să renunţe la aceste planuri şi în acelaşi timp la marea influenţă pe care o avea in Balcani şi la Gurile Dunării. Otomanii aliaţi cu Franţa, Marea Britanie şi Regatul Sardiniei au reuşit să respingă atacurile armatei ruse şi să ducă la restabilirea echilibrului de putere în sistemul politic european. Eşecul din Războiul Crimeii a reprezentat un punct de cotitură în viitorul Rusiei.
Din 1926, Rusia Sovietica a început o noua era a Flotei Mării Negre. Sovieticii au schimbat tactica de lupta navală fixându-se mai ales pe războiul submarin . În acest sens, înainte de debutul Celui de al Doilea Război Mondial, Flota Mării Negre va beneficia de 45 de submarine şi de doar 4 crucişătoare. După încheierea războiului, Flota Mării Negre a continuat să asigure securitatea flancului sud-vestic al URSS şi şi-a extins capabilitatea de a patrula si iniţia operaţiuni in Marea Mediterana sau dincolo de ea.
Prezentul
In septembrie 2003, Preşedintele Putin definea regiunea Azov-Marea Neagră ca fiind de maxim interes strategic pentru Rusia. De aceea conducerea de la Moscova era obligată să asigure un sistem de securitate eficient pentru rutele sale de transport din Marea Neagră si pentru vecinatatea imediata a regiunilor de interes, care erau actori in conflicte inghetate.
Remodernizarea flotei ruse a Marii Negre şi interventiile politico-militare din regiune au creat o nouă oportunitate pentru rusi de reafirmare a influenţei strategice aflate în opoziţie cu interesele occidentale din zonă. Recentele evenimente geopolitice din Ucraina şi regiunea Caucazului au reafirmat importanţa geostrategică a Marii Negre pentru Rusia şi au revitalizat eforturile conducerii de la Moscova de a transforma flota Mării Negre dintr-una inactiva intr-una capabilă să execute o arie largă de operaţiuni maritime.
Strategii
Desi Rusia se proclamă un susţinător al status-quo-ului în regiunea Mării Negre, ea încurajează mişcările separatiste din zonă. Pentru a-şi demonstra bunele intenţii, Moscova a luat parte la exerciţiile militare organizate în comun cu statele NATO şi celelalte state din Marea Neagră. Aşa a fost cazul în exerciţiile militare Black Sea Harmony şi Active Endeavour.
Cea mai mare problema strategica a Rusiei (inainte de ultimele evolutii din Ucraina) a fost decizia Turciei de a permite navelor americane accesul nerestricţionat prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor, nerespectand astfel Convenţia de la Montreaux din 1936, in care erau prevazute restrictii ale traficului naval pentru statele fără acces la Marea Neagră. Am vazut “supararea” Rusiei cand nave americane au aparut in apropierea orasului Soci in timpul Jocurilor Olimpice, jocuri care s-au terminat saptamana trecuta.
O noua mare problema a aparut dupa ultimele evenimente din Ucraina, disputa inca din timpul lui Viktor Iușcenko in cea ce priveşte stramtoarea Kerci, care nesolutionata poate bloca traficul navelor rusesti din Marea Azov in Marea Neagra.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
