Doar 2% dintre români consideră societatea ca fiind motivul pentru care doar jumătate dintre elevii care au dat bacul anul acesta au luat examenului (1), iar comentatorii de toate culorile politice și ideologice au sărit să-i critice pe elevi pentru rezultatele proaste. Dar dacă elevii au dreptate? Dacă lipsa de interes nu este decât o manifestare a unor probleme pe care nu le recunoaștem nici măcar față de noi?
Deși departe de a fi inocenți persecutați de opinia publică, există posibilitatea ca elevii să aibă dreptate: pentru cei care au picat, la ce ajută bacul, realist? Este statistic improbabil ca aproape 50% din elevi să pice bacul pentru că sunt proști, pentru că sunt răi și pentru că nu iubesc cultura și cunoașterea. Dacă elevii au dreptate? Dacă examenul nu mai este cu adevărat o miză, la fel cum nici absolvirea unei universități nu mai este cu adevărat o rețetă de succes?
Să luăm în ordine câteva realități care ar trebui repetate mai des în spațiul public.
1. It’s the economy
Ideea că 50% dintre elevi au picat bacalauretul pentru că “nu le place cartea” nu are o bază reală. În România lucrează în acest moment, în sistemul oficial, puțin peste 4 milioane de oameni, cu probabil încă 2-3 milioane de persoane angajate în economia subterană. Dintr-un total de 20 de milioane de locuitori, este destul de puțin, mai ales în economia “la lumină”. Poate ar fi mai bine să spunem, în loc de “lor nu le place cartea”, “nouă nu ne place munca” sau “am munci, dar nu avem unde”. Dacă varianta a doua este adevărată, iar piața muncii nu îi poate susține nici măcar pe cei care deja au absolvit studiile, indiferent de nivel, care este perspectiva spre care se îndreaptă tinerii care abia au terminat liceul?
Care sunt beneficiile practice, eventual imediate, ale unui examen luat și care sunt consecințele picării lui? Cerem unei generații, în cazul meu la mai puțin de 10 ani distanță ca vârstă, să învețe pentru că “așa e bine”, chiar dacă nu există o aplicare practică, imediată, pentru cunoștințele pe care le acumulează. În economia fiscalizată, la lumină, joburile sunt în număr destul de mic, iar în cea informală o diplomă de bacalaureat oricum nu valorează foarte mult.
Pentru ce ar încerca un absolvent al unui liceu industrial de chimie să ia bacalaureatul, când din majoritatea promoțiilor anterioare nu a fost aproape nimeni angajat în industrie? Într-un sistem educațional normal, nu toți absolvenții de liceu merg spre o facultate, iar dacă în economie, în viața de zi cu zi, cunoștințele acumulate în liceu nu sunt (și nu pot fi) valorizate cu adevărat, pentru ce efortul?
Orice ecuație economică are în mod obligatoriu două elemente esențiale: efortul și câștigul potențial pentru acel efort. Dacă beneficiile sunt aproape de zero (sau percepute aproape de zero), copiii au dreptate: efortul pentru bacalaureat nu merită. Faptul că încă nu am început să importăm forță de muncă din alte țări pentru a acoperi pierderile cauzate de “cei cărora nu le place cartea” nu face decât să dovedească faptul că locul lor în economie era din start destul de incert.
2. Corupția ca parte din noi.
La începutul articolului spuneam că doar 2% dintre români consideră societatea ca o cauză a numărului foarte scăzut al celor care nu au luat bacul. Totuși, societatea și economia sunt probabil cei mai importanți factori care au dus la rezultatele dezatruoase. Faptul că doar 2% dintre noi credem că societatea noastră nu are o problemă este o problemă în sine. Corupția nu se poate întâmpla fără oameni. Într-o societate în care corupția este un fenomen normal, practicat la scară largă de o proporție foarte mare a populației, în mod sigur tinerii de 18 ani nu pot fi acuzați că o folosesc. Într-o societate în care progresul este seminificativ mai rapid prin corupție, și în care corupția este tolerată, încercarea de fraudare și bazarea pe fraudă la bacalaureat nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
Media a jucat, și joacă în continuare, un rol foarte important în formarea percepțiilor și, automat, a deciziilor tinerilor. Corupția este adesea expusă, dar nu ca un fapt reprobabil, care este aspru pedepsit, ci ca o stare de fapt, ca un lucru care se întâmplă și pentru care nu plătește nimeni (sau plătim cu toții). Combinată cu lipsa de perspective economice, corupția la bacalaureat, prin metode rudimentare și pe bani puțini, este văzută de mulți nu ca o catapultă către succes, ci ca o iritare minoră în drumul spre “a te descurca”.
În 2012, BBC a difuzat un reportaj radio despre Nigeria, o altă țară extrem de coruptă. Spre deosebire de noi, nigerienii intervievați de postul britanic nu o condamnau, fiind mai pragmatici: nu îl acuz pe cel care fură, pur și simplu încerc să ajung în locul lui. Poate ar trebui să fim mai sinceri cu noi și să recunoaștem că de fapt nu detestăm atât de mult corupția, cât „norocul” altora care primesc mită.
3. Sistemul educațional și evoluția pe termen lung a pieței muncii
Să începem cu sistemul educațional. Să repetăm ceea ce deja s-a spus de mii de ori. Calitatea învățământului din România a scăzut extrem de mult. O parte din vina pentru rezultatele foarte proaste o poartă și profesorii. Cu un sistem subfinanțat, care nu încurajează performanța la nivelul profesorilor și nu le susține nici măcar o existență decentă, nu putem avea pretenția să existe rezultate.
La nivel universitar, multe facultăți sunt complet deconectate de la realitatea curentă a domeniului în care pregătesc, teoretic, specialiști, iar rezultatele pe piața muncii sunt vizibile. Poate că, într-un final, o parte din elevii de azi au realizat că mai bine încearcă “să se descurce” direct după liceu, fără să mai treacă prin minim 3 ani de facultate care oricum nu îi duce nicăieri?
În plus, la nivel global, din ce în ce mai multe joburi ale clasei de mijloc sunt eliminate de noi tehnologii, care fac angajații de altă dată dispensabili. Conform unei analize Associated Press , în Statele Unite, de la începutul recesiunii, jumătate dintre cele 7,5 milioane de locuri de muncă pierdute erau ocupate de cei din clasa de mijloc, cu venituri anualte între 38.000-68.000$ anual.
De atunci și până la momentul analizei (23 ianuarie 2013), 3,5 milioane de joburi fuseseră recuperate, dar doar 2% dintre ele erau în același segment de venit: 70% erau în profesii cu venituri reduse, iar restul în profesii cu venituri mari. Dat fiind că sarcinile executate de cei peste 3 milioane de oameni existau, în mod sigur o proporție similară ar fi trebuit să fie o realitate și pentru “revenire”, dar totuși acest lucru nu s-a întâmplat. Motivul? Conform AP, cea mai mare parte din sarcini au fost preluate de computere și tehnologii de automatizare a muncii intelectuale.
