Osanalele cu care a fost salutat volumul memorialistic al profesorului Ion Ianosi nu au lasat loc pentru analize critice. Cu doua-trei exceptii, ni s-a comunicat, de catre succesive jurii si nenumaratii comentatori, ca profesorul este epitomul deschiderii morale si arhetipul consecventei intru principii. Nu am citit macar un comentariu in care sa se vorbeasca despre pozitia lui Ion Ianosi in septembrie 1965, cand studentii de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, hartuiti de Securitate, au asteptat din partea esteticianului un semn de solidaritate. Intre cadrele didactice, cel care si-a atras ura eterna a organelor de represiune a fost Tudor Bugnariu, filosof marxist critic, sotul doamnei Dorli Blaga, fiica autorului “Trilogiei culturii”. Intelectual ilegalist, membru fondator al Comitetului National Antifascist, un om care nu si-a folosit niciodata statutul de vechi comunist pentru privilegii personale (avea carnetul de partid nr. 256), un sprijinitor al multor fosti studenti de la Filosofie, exmatriculati ori chiar arestati in anii 50, care incercau sa revina in spatiul public, Tudor Bugnariu a primit sanctiune pe linie de partid (vot de blam cu avertisment) si a fost demis din functia de decan al Facultatii de Filosofie. In anii care au urmat, Ion Ianosi a devenit sef de catedra, a publicat masiv, inclusiv lucrari notabile, dar si antologii din clasicii “marxism-leninismului”. A sustinut, trebuie spus, prin referate editoriale, lucrari altfel greu publicabile in Romania. Ion Ianosi nu a fost, evident, Ion Dodu Balan sau Mihai Dulea. A fost Ion Ianosi…
Am scris aici, pe “Contributors” despre ispita Ingerului Rosu, marea patima a ganditorului Ianosi. Am scris, si imi mentin parerea, ca, in pofida unei impresionante eruditii, Ion Ianosi a ramas opac la ceea ce inseamna originile si consecintele totalitarismelor in veacul XX. Doamna Dorli Blaga-Bugnariu scrie: “In cartea domnului I. Ianosi imi lipsesc referiri la tragediile prin care au trecut atatea mii si mii de oameni. Meritau niste ganduri.” Cartea profesorului Ianosi face parte dintr-un sindrom pe care il putem numi al normalizarii comunismului. De aici si oroarea sa in raport cu condamnarea sistemului cu care s-a identificat, inclusiv prin functii in aparatul CC al PMR, drept unul ilegitim si criminal. Public aici, cu permisiunea sa, textul doamnei Dorli Blaga-Bugnariu, nascut ca fireasca reactie la cartea lui Ion Ianosi. Cum ar fi evoluat Tudor Bugnariu dupa 1990? Eu unul nu ma indoiesc ca ar fi refuzat orice partizanat si ca marxismul sau, genuin si neindoios idealist, din alta plamada decat acela al lui Ion Ianosi, l-ar fi adus aproape de cei care sustin adevarul impotriva minciunii. O precizare finala: numai cine n-a citit niciun rand al meu in ultimele trei decenii ma poate banui de simpatii marxizante. Dar, nu neg, simpatizez cu onoarea impotriva lasitatii si relativismului moral.
« Adevarul trebuie spus pana la capat si la timp… »
Precizari pe marginea unei carti : « …internationala lui ».
[Ion Ianosi.« Internationala mea. Cronica unei vieti. » Editura Polirom, 2012, 854 p.]
Titlul acestui text reprezinta cred ultimele cuvinte notate de Tudor Bugnariu cand era deja foarte bolnav, prin 1988… Ma simt datoare fata de el sa comentez o carte, aparuta in 2012 si in care apare si numele lui. Iar el nu mai exista, pentru a-si exprima opinia. Asa incat fac eu ce pot, pe baza de documente. Cum spun francezii, mai bine mai tarziu, decat niciodata..
A aparut in primavara anului 2012 un volum de « memorii » ale domnului Ion Ianosi, profesor universitar si mambru de onoare al Academiei Romane. In trecutul sau mai indepartat, timp de mai multi ani, functionar de un nivel mai inalt la CC al PCR, In aceasta calitate l-am si cunoscut, dupa o audienta a mea la Leonte Rautu [a doua, la vreo trei ani dupa decesul Tatalui meu] . Am scris despre aceste lucruri in revista « Apostrof ». Totul a fost strans intr-o carte « Tatal meu, Lucian Blaga ». Re-editata de Humanitas in 2012 [editie revizuita si adaugita ; intre timp fusesem, prin 2003, acreditata cercetatoare la CNSAS, avand astfel acces la multe documente].
In 2010 primesc un telefon de la dl.I. Ianosi. Imi spune ca isi scrie memoriile si ma intreaba daca am mai publicat ceva in plus fata de « Apostrof ». Deoarece inca nu primisem de la dl. Gabriel Liiceanu oferta de re-editare a cartii mele, i-am raspuns ca nu am nimic esential.
Revin la cartea dlui. I. Ianosi. Intai titlul « …internationala mea ». Sa-ti insusesti, ce ? O melodie superba, un simbol al multora. Si muzica ce l-a insotit pe Tudor Bugnariu la incinerarea lui. Singura muzica ce putea sa-l insoteasca…Nu imi amintesc cine a fost prezent…Mai tarziu mi s-a spus ca in dreapta crematoriului a fost o Dacie bleu, cu perdelute negre, de unde, evident Securitatea, a filmat cine participa…
Mi-am procurat cartea si cumva am citit-o de la doua capete. Am fost informata ca apare si Tudor Bugnariu, in legatura cu scandalul din 1965 cu studentii de la facultatea de filozofie ; cand Bugnariu le-a luat apararea impotriva Securitatii . Evenimentele au fost mult mai dramatice decat le relateaza I. Ianosi Am stat de mai multe ori de vorba recent cu fostul student Mihai Turcu din Sibiu, unul din studentii victime. Dl. Ianosi reproduce cate ceva din ce publicasem eu in « Apostrof »[note informative ale lui Pavel Apostol, Raul Sorban, Vasile, etc.]. O sa mai revin asupra acestui subiect.
Trebuie sa recunosc ca nu am citit toata cartea cu creionul in mana. Dar era interesanta. La inceput copilaria, intr-un mediu cultivat si instarit, in Brasov, un oras mai mult de limba germana.. Craciunul, cand se canta « Stille Nacht » si la Ianosi acasa…Apoi, dupa 1948 a fost interzis Craciunul. A uitat dl. I. Ianosi ? Evident de PCR, cei ce se ocupau de ideologie, cultura. Se lucra in zilele de Craciun Elevii si studentii nu aveau vacanta. Cei ce mergeau la colindat mai erau si sanctionati. Mie si in anii ’80 imi dadeau lacrimile cand auzeam pe la radio « Stille Nacht », parca mi se furase ceva zeci de ani…mi se pare putin ciudata mentionarea acestei muzici de Craciun, tipic austriaca, din copilaria mea.
Revin. Cartea cuprinde un fel de istorii paralele ale partidelor comuniste: din URSS si a PCR. Nume pe care le auzisem. Nume mari in ambele partide, dar numai oamenii in varsta isi mai amintescde ele.
Descrierea Leningradului. Fusesem si eu cu Tudor in 1957. Ermitajul, pictura moderna europeana, asta e amintirea mea. Si a unui oras construit dupa model apusean si planuri, sistematizat. Un metrou mai elegant [dar nu asa de impunator] ca cel de la Moscova. Nopti albe. Am fost si la Moscova in 1957, am putut vizita anumite parti ale Kremlinului. Se pastra biroul lui Lenin [foarte modest] si biblioteca lui personala cu acces la raft. Interesant, continea carti de filozofie in limba germana pe care le avea si tatal meu.
In Mauzoleu am avut un dialog tacut si personal cu Stalin. Era ca o papusa de ceara intr-o cutie de sticla. Mai tarziu l-au pus in zidul Kremlinului.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
