Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Statutul parlamentarilor: mai usor sa ingropi un dosar

de Laura Stefan     Contributors.ro
Miercuri, 23 ianuarie 2013, 12:12 Actualitate | Opinii


Laura Stefan
Foto: Arhiva personala

Modificările aduse legii privind statutul parlamentarilor sunt extrem de periculoase. Aprobate peste noapte fără nici un fel de consultare publică acestea creează premizele îngropării anchetelor privind miniștri și foști miniștri, precum și a cererilor de arestare, reținere și percheziție privindu-i pe parlamentari la Comisie.

  • În materie penală

Puncte negre:

1.     Doar hotărârile de aprobare a cererilor ministrului justiției mai ajung în plenul camerelor. Asta înseamnă că, de fapt, decizia finală privind avizarea începerii urmăririi penale pentru miniștri și foști miniștri, precum și cea privind percheziția, reținerea sau arestarea unui parlamentar nu se mai ia de plenul camerei din care persoana face parte, ci de către comisia care analizează cererea ministrului. Până acum atât hotărârile de respingere, cât și cele de aprobare erau trimise plenului pentru ca acesta să decidă dacă le confirmă sau le infirmă – adică plenul putea să treacă peste decizia comisiei parlamentare. Constituția este foarte clară pe acest aspect – decizia se ia de către plenul camerei din care persoana face parte, nu de către o comisie din cadrul acesteia. Mai mult, în practica sa CCR a explicat ca în cazul avizelor date de Președintele României decizia acestuia nu poate fi îngradită în nici un fel de opinia exprimată de către comisia organizată pe lângă Președinție. În mod similar și în cazul Parlamentului decizia camerei nu poate fi subsumată deciziei unei comisii parlamentare. (Articolele 24 si 242)

2.     Procedura nu prevede termene pentru comisia care analizează cererea ministrului în cazul cererilor privind reținerea, arestarea sau percheziția parlamentarilor. Nu exista nici o limită de timp în care comisia parlamentară trebuie să redacteze raportul, în aceste condiții vom asista în continuare la amânărea soluționării dosarelor. Acest fapt este extrem de grav pentru că aceste măsuri presupun urgența. (Articolul 24) În mod curios, în cazul cererilor privind urmărirea penală a miniștrilor și foștilor miniștri a fost introdus un termen de maxim 20 de zile în care comisia trebuie să redacteze raportul. (Articolul 242) În cazul primei categorii de cereri termenul ar trebui să fie mult mai scurt.

3.     Nu este reglementată nicio procedură pentru sesizările care ar putea veni de la cetățeni privind avizarea urmăririi penale a miniștrilor și a foștilor miniștri. Această posibilitate a fost reconfirmată în practica CCR, iar momentul modificării statutului parlamentarilor ar fi fost perfect pentru introducerea unei proceduri care să permită exercitarea efectivă a acestui drept cetățenesc. În lipsa unei proceduri această posibilitate a cetățenilor de a sesiza parlamentul este, practic, lipsită de conținut.

4.     Nu e clar ce documente trebuie să însoțească cererea ministrului jusțiției – adică nu e clar că practica Parlamentului de a solicita dosarul cauzei va fi înlăturată. Formularea folosită de text este vagă și se referă la motivele legale și temeinice care ar justifica emiterea unui aviz pozitiv, dar nu se prevede nicăieri expres că parlamentarii nu pot cere să vadă dosarul cauzei. (Articolele 24 si 242)

5.     Transmiterea deciziei privind revocarea măsurii reținerii în caz de infracțiune flagrantă către CSM nu are alt rol decât timorarea procurorilor. CSM nu are competențe legale în chestiunea de față, ci doar competențe privind cariera magistraților. Decizia Parlamentului eminamente politică de a revoca o măsură dispusă de un procuror nu are nici o implicație asupra modului în care acesta și-a desfășurat activitatea în respectivul dosar. Așadar această reglementare nu se justifică. (Articolul 241)

Puncte gri:

1.     Parlamentarul nu are garantat dreptul de a-și exprima un punct de vedere în cazul cererilor privind reținerea, arestarea sau percheziția. E neclar de ce există o diferență de tratament între aceste situații și cele în care se cere avizarea urmăririi penale unde parlamentarul are posibilitatea de a fi audiat.

2.     Decizia se ia cu votul majorității parlamenarilor prezenți atât la comisie, cât și în plen. Cu siguranță situația este preferabilă celei în care decizia s-ar fi luat cu votul majorității membrilor camerei respective, mai ales în cazul parlamentului suprapopulat de astazi. Ar fi fost utilă, totuși, introducerea unei condiții de cvorum, altfel putem asista la decizii luate de către un număr foarte mic de parlamenari.

  • În materie administrativă

Puncte negre

1.     Reglementarea unei proceduri paralele celei de la ANI cu privire la incompatibilitatea parlamentarilor este periculoasă și va perpetua practica Parlamentului de a se implica în domenii care nu țin în mod direct de activitatea sa. Se va ajunge în practică la soluții divergente emise de Parlament, respectiv de ANI, soluții care vor fi invocate apoi în fața instanțelor chemate să se pronunțe pe problema incompatibilității parlamentarilor în funcție de interesul concret al fiecărei părți din dosar. Parlamentarii vor susține în continuare că au avut permisiunea Parlamentului să continue activitatea care generează o stare de incompatibitate. Această procedură paralelă se finalizează cu încetarea mandatului parlamentarului aflat în stare de incompatibilitate, în lipsa unui act definitiv din partea instanței sau a unui act neatacat din partea ANI care să confirme că intr-adevăr parlamentarul era incompatibil. Deși se cere un aviz din partea ANI în această procedură, avizul nu este echivalent actului de constatare și nici nu oferă aceleași garanții procesuale parlamentarului în cauză – de exemplu avizul ANI nu poate fi atacat în acest moment în instanță. Așadar se poate ajunge la luare unei decizii extrem de grave privind un parlamentar – încetarea mandatului – fără ca acesta să aibă posibilitatea de a contesta în justiție acuzațiile care I se aduc. Pe de altă parte avizul ANI nu este obligatoriu pentru Parlament pentru că legea nu precizează că acest aviz este unul conform. Așadar Parlamentul poate să ignore avizul ANI generând probleme de natură juridică în viitor, în măsura în care ANI decide să deschidă o procedură de verificare. Singura soluție este eliminarea acestei proceduri paralele – în cazul în care parlamentarii au îndoieli cu privire la situațiile potențial generatoare de incompatibilitate în care se află se pot adresa direct ANI pentru solicitarea unui punct de vedere, urmând ca apoi să opteze. (Articolul 18)

2.     Sancțiunea pentru conflict de interese este mult prea blândă – maxim 6 luni de interzicere a participării la lucrările camerei. (Articolul 53)

3.     Ar fi fost utilă reglementarea a situației în care parlamentarul a dobândit avere nejustificată.

4.     În multe situații obligația de a aduce la cunoștința camerei diverse aspect privind incompatibilitățile aparține parlamentarului în cauză. E de la sine înțeles că acesta nu are interesul să facă publicitate unor aspecte care îi sunt defavorabile. Normal ar fi ca posibilitatea de a notifica Parlamentul să aparțină și ANI.

Puncte albe:

1. Introducerea unor prevederi exprese privind incetarea mandatului parlamentarului în cazul în care actul de verificare al ANI nu este atacat sau în cazul în care instanța îl confirma irevocabil.

Soluții:

1. Atacarea la CCR a legii înainte de promulgare – fie de către un grup de parlamentari (50 de deputați sau 25 de senatori), fie de către Președintele României.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















620 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by