Har Domnului, Universitatea din Bucuresti a decis ceea ce este normal ca o asemenea institutie sa faca. Comisia de Etica va analiza avalansa de acuzatii la adresa tezei doctorale a premierului Ponta si va propune masurile de rigoare in cazul ca fraudele vor fi dovedite. Este o chestiune de autorespect si de aparare a legii, a valorilor stiintifice, a integritatii academice si a propriei imagini. Daca dl Ponta pare sa desconsidere imaginea Guvernului Romaniei si semnificatia titlului de doctor invocat in CV-ul primului ministru, ma indoiesc ca acelasi lucru se poate spune despre venerabila institutie bucuresteana care este Universitatea. La fel, cred ca ideea formarii, de catre Facultatea de Drept, unde a fost sustinuta, in 2003, teza scrisa sub indrumarea profesorului Adrian Nastase, a unei comisii compusa din experti internationali, este salutara.
Tin sa spun ca am si o miza personala in toata aceasta poveste. Nu, nu cum cred probabil Victor Ponta, pentru ca as participa la o imaginara actiune “furibunda” impotriva Guvernului (ca si cum el ar fi guvernul!) urzita de tot mai demonizatul Traian Basescu. Detin titlul de doctor de la aceasta universitate, obtinut in urma unei sustineri publice, in 1980, a tezei “Revolutie si Ratiune Critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contempran”. Sunt mandru de munca mea, dincolo de faptul ca multe lucruri le vad acum diferit, stiu precis ca n-am furat ideile si textele nimanui. Cum o fi fost profesorul Ovidiu Trasnea, coordonatorul stiintific al tezei, dar nici in ruptul capului n-ar fi acceptat o teza doctorala fara note subsol, fara ghilimele necesare, fara trimiteri la pagina citata si cu o “bibliografie selectiva” in final. Verificabilitatea citatelor dintr-o asemenea disertatie doctorala este o conditie sine qua non, o premisa metodologica non-negociabila a scientificitatii ei.
Nu pot crede ca profesoarele Alina Mungiu-Pippidi, Zoe Petre si Ecaterina Andronescu ori profesorii Andrei Marga, Stelian Tanase si Vlad Nistor ar putea pune la indoiala acest principiu sacronsanct in lumea academica. Insusi faptul ca am ajuns sa-l discutam ma lasa perplex. Am stat de vorba in aceste zile cu numerosi universitari din Occident, specialisti in tranzitiile post-comuniste, in politica comparata si in drept, cu jurnalisti interesati de tot mai alarmantele stiri despre degradarea procesului democratic din Romania. Cuvantul care revine mereu este “epurari”. Alaturi de acesta, “plagiat”. Vrem ca Romania sa fie privita drept un stat de nedrep (Unrechtsstaat)? Ar fi absurd si extrem de inadecvat, mai ales acum, cand justitia isi spune, cu verticalitate, cinste si curaj, cuvantul in cazuri precum Nastase si Vantu.
Premierul Ponta trebuie sa renunte la atitudinea de eschiva bascalioasa si sa spuna cat poate de limpede: “Daca acuzatiile de plagiat sunt confirmate si mi se retrage titlul de doctor, imi voi da demisia”. Apetitul de putere nu are voie sa umbreasca demnitatea insasi a imaginii tarii. Nu mai putin important este faptul ca acest scandal se produce in plina perioada de bacalaureat. Cititi articolul profesoarei Maria Bucur de la Universitatea Indiana si veti intelege care pot fi consecintele pentru atatia studenti originari din Romania ale unei imagini grav compromisa de acuzatiile, extrem de serioase, aduse premierului Victor Ponta si, nu mai putin semnificativ, de ciudata, stupefianta sa nonsalanta.
Scandalul presupuselor plagiate comise de premierul Ponta imi aminteste, si nu doar mie, de una din celebrele polemici ale perioadei Ceausescu. Prozatorul Eugen Barbu a fost acuzat, in primul rand de Fanus Neagu, de furt, in romanul sau “Incognito”, din operele unor Andre Malraux (romanul “Speranta”), Mihail Koltsov (“Jurnalul” din Spania) si Konstantin Paustovski (amintirile marelui scriitor rus). Brigada de soc din jurul revistei “Saptamana” a pornit la atac, Barbu s-a plans aproape istoric ca este victima unei cabale urzita de cei de la “Europa Libera” (Monica Lovinesu si Virgil Ierunca) si “oamenii lor”.
O comisie condusa, din cat tine minte, de respectatul profesor si istoric literar clujean Mircea Zaciu, a cercetat cazul si a ajuns la concluza ca, intr-adevar, Barbu comisese un plagiat incontestabil si absolut scandalos. A urmat un comunicat al Uniunii Scriitorilor, discutii cu Ceausescu, tentative ale politrucilor de a amuti vocile criticilor “patronului”, cum i se spunea lui Barbu. La vremea aceea, Malraux si Paustovski erau decedati. Mort era si jurnalistul Mihail Koltsov, prietenul lui Hemingway (il recunoasteti ca personaj in “Pentru cine bat clopotele”), fusese executat sub acuzatia de spionaj in 1940 (dupa alte surse in 1942). A fost reabilitat in 1956, dupa “Raportul Secret” al lui Hruciov.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
