Personal, am întâlnit cu adevărat tradiția republicană nord-americană abia după exilul forțat din România. La începutul anilor 1980, anticomunismul era o filozofie adoptată de cele mai informate și mai influente cercuri ale Partidului Republican. Sǎ mentionez aici numele unor intelectuali precum William F. Buckley Jr, Richard Pipes, Norman Podhoretz, Irving Kristol, Jeane Kirkpatrick, Peter Berger, Paul Hollander, Michael Novak. Ronald Reagan făceau un titlu de glorie din ofensiva ideologică și militară la adresa colosului sovietic. Dacă politicieni precum Jimmy Carter, François Mitterrand sau Helmut Schmidt încercau calea de mijloc, un lider vizionar precum Reagan a crezut, și-a dorit și a văzut prăbușirea Uniunii Sovietice.
De ce s-a întâmplat așa? Pentru că republicanismul este, prin definiție, un manifest împotriva tiraniei. Pentru că republicanismul detestă absolutismul de orice fel – refuzînd orice ambalaj teologic ori secular. Republicanismul afirmă că puterea trebuie limitată constituțional și că oamenii puterii trebuie să răspundă cu regularitate în fața cetățenilor. Este ceea ce se cheama accountability. Republicanismul nord-american începe cu afirmarea lui We the People – „noi, poporul” (afirmaţie interpretată amplu de Cătălin Avramescu în traducerea-comentariu la Constituţia Statelor Unite ale Americii, colectia „Zeitgeist”, Humanitas, 2010). Statul, pentru republicani, este un instrument, iar nu un scop în sine. Statul serveşte interesele limitate ale cetăţeanului şi ale comunităţii – iar nu invers. Această idee profundă stă la baza prosperităţii economice şi culturale a Americii de astăzi.
În Europa, republicanismul este adesea confundat cu radicalismul iacobin din Hexagon. Se uită faptul că, în secolul XIX, tezele revoluţionarilor despre Republică au fost amendate sub o nouă paradigmă de gândire, plecând de la libertatea politică individuală şi de la imperativul descentralizării economice, dar şi al moderaţiei etice (a se vedea noua carte a lui Aurelian Craiutu aparuta la Princeton University Press). Republicanismul francez nu este doar progresist-utopic, ci are o componentă liberal-conservatoare în scrierile unor Benjamin Constant, François Guizot sau Alexis de Tocqueville – tradiţie continuată până astăzi de un gânditor remarcabil precum Pierre Manent.
La noi, ideea republicană a fost compromisă de accidentul istoric numit 1947. Falsul republicanism comunist era de fapt un anti-constituţionalism. În fapt, abdicarea forţată a ultimului monarh român – Regele Mihai – n-a însemnat decât instaurarea unei tiranii politice lipsite de orice respect pentru libertatea individuală sau proprietatea privată. Cum scria Hannah Arendt, statul totalitar urmareste distrugerea persoanei juridice si anihilarea persoanei morale. Au urmat decenii de batjocură la adresa statului de drept, dar şi de pervertire a ideii republicane prin instaurarea cultului personalităţii (nelipsit de reflexe voievodale) şi a tradiţiei dinastice (vezi serialul meu despre Nicu Ceauşescu). Spre a relua o expresie faimoasa a lui Boris Souvarine despre URSS, fiecare intiala din RSR indica o minciuna: nu era nici republica, nici socialista (in sensul afirmarii egalitatii reale) si nici romaneasca.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
