Davos-ul din acest an este dominat de intrebari privind soarta capitalismului. La mai bine de trei ani de la eruptia crizei financiare, desi s-a evitat (pana acum) o implozie economica in lumea industrializata de magnitutdinea Marii Depresiuni, intrebari profunde si temeri majore persista. Una priveste rezilienta Crizei; asa cum demonstreaza istoria si analize serioase (1o criza atat de adanca dureaza mult. Alta chestiune are in vedere complexitatea, profunzimea si intinderea acestei crize. Criza financiara este intruchipata de o criza bancara, a supraindatorarii publice si private in numeroase tari. In Europa, criza Uniunii Monetare, cu originea intr-un design si aranjamente de politici defectuoase, ameninta intreg proiectul european. Ingrijoreaza tot mai mult dimensiunea sociala a acestei crizei.
1. Criza si societatea. De mai bine de doua decenii erodarea clasei mijlocii in numeroase tari a fost ocultata de indatorare (credit ieftin) si inflatie scazuta. O inegalitate a veniturilor in crestere puternica corodeaza fundamentele sociale ale democratiei, intrucat sanse (oportunitati) egale fac parte dintre regulile de baza ale unei societati civilizate. Sunt date (statistici2) ce atesta fara tagada aceasta erodare, ce reprezinta o bifurcare in evolutia sociala a capitalismului dupa al doilea razboi mondial (3.
Unii ar spune ca mersul tehnologiilor, redistributia puterii economice in lume (in favoarea Asiei), explica “decaderea” unor categorii de “gulere albe” si “gulere albastre” in economiile mature. De exemplu, in presa americana se spune ca “Apple ilustreaza de ce China devine fabrica lumii” (4. Dar aceasta este o citire unilaterala a situatiei, in opinia mea; nu mai putin relevanta este dinamica politicilor publice, dominanta in ultimele decenii a paradigmei care a propovaduit dereglementarea pietelor si favorizarea capitalului in mecanica distributionala a veniturilor5, care a neglijat aspecte esentiale de echitate (fairness). Cunoscuta revista americana Foreign Affairs a publicat in 2011 un articol despre “policy drift” (alunecarea politicilor publice), care ar fi fost determinata de influente ideologice si capturarea politicii publice de grupuri de interese (6. De aici si preocuparea tot mai vizibila de a repune in functiune masuri de politica industriala si educationala. In SUA, Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie, conduce in comitet national pentru competitivitate. In UE avem agenda Europa 2020. In Marea Britanie, guvenul condus de David Cameron a decis infiintarea unor universitati tehnice, axate pe stiinta si tehnologie, studii de doctorat.
2. “Policy drift”. Este aprope un reflex sa se gandeasca ca influenta nefasta a grupurilor de interese se manifesta, ca fenomen structural, numai in economii emergente, presupuse a nu avea institutii solide si mecanisme de control reciproc institutionalizat (checks and balances). Criza din acesti ani dovedeste ca tarile industrializate, cu economii mature, nu sunt imune la sindromul de captura a politicii publice. Aforismul lordului Acton, “puterea absoluta corupe in mod absolut”, este valabila si pentru ele. Statutul privilegiat pe care il are industria financiara in angrenajul economic actual dovedeste aceasta stare de fapt; finantele extrag o renta necuvenita de la restul economiei, au creat riscuri sistemice mari; finantele nereglementate au functie de destabilizator intern in economiile moderne. Din acest punct de vedere analiza lui Hyman Minsky este plina de relevanta. (7 Criza a obligat guverne sa salveze entitati financiare mari, a afectat negativ coeziunea sociala prin accentuarea sentimentului ca lucrurile sunt strambe. Si cum ar putea fi altfel cand pierderi ale unor organizatii private sunt socializate (din ratiuni de risc sistemic), in mod repetat, in timp ce veniturile multor cetateni se erodeaza.
Sindromul “Too big to fail” (prea mari pentru a esua) arata cat de viciate sunt pietele financiare si ce riscuri aduc in functionarea democratiei. Otmar Issing, fost economist sef al Bancii Centrale Europene, remarca si el ca acest sindrom submineaza credinta in economia de piata. (8 Trebuie spus ca Issing este un cunoscut promotor al Ordnungspolitik, care imbina piata libera cu reguli stricte si care a stat la succesul economic al Germaniei dupa al Doilea Razboi Mondial. Altfel spus, partizan al dreptei sa fii, intr-o democratie nu poti inchide ochii la pervertirea pietelor indusa de concentrarea puterii economice si “captura” mecanismelor decizionale. O asemenea evolutie s-a produs in Marea Britanie prin “Big Bangul” din industria financiara in 1986, in SUA prin dereglementarea reprezentata de abolirea Glass Steagal Act in 1999 si alte acte normative.
3. Impasul politicului. In captura politicii publice, cu efecte asupra mersului economiei, gasim o explicatie pentru impasul politicii ca proces politic (politics) in tari dezvoltate. Neincrederea in guverne, de-a lungul spectrului politic, graieste si ea in acest sens. Tea Party in SUA si agregari politice similare in Europa acuza si recuza guverne pentru ca nu s-au opus ca big business (grupuri de afaceri mari) sa abuzeze de pozitii dominante pe piata. La stanga spectrului politic, resentimentele sunt amplificate de ce este perceput ca incapacitatea establishment-ului de a formula politici care sa nu favorizeze cercurile de afaceri in detrimentul salariatilor. Se observa un numitor comun aici, desi punctele de pornire sunt diametral opuse: unii doresc un stat minimal, altii vor un stat mai puternic. Numitorul comun este dat de abuzul de putere pe care grupuri de afaceri mari il exercita in economie si in politica –prin influentarea neingradita a politicilor publice. Si unii si altii vor o “democratizare” a procesului de decizie, guverne mai aproape de interesele cetatenilor. Dar aceste interese difera, in functie de inclinatii ideologice, statut social si economic.
Accentuarea disonantei cognitive intre structurile de guvernamant si cetateni pune in discutie insusi procesul politic democratic. In UE se vorbeste demult despre “deficit democratic”. Acum insa, este vorba despre ceva mai profund, care priveste politicul in interiorul contextului national, contractul social intre stat si cetatean. Daca in regimuri autoritariste, in tarile arabe, asemenea proteste erau asteptate, mai devreme sau mai tarziu, in democratii liberale ele intra intr-un registru explicativ aparte; ceva scartaie in relatia intre cetateni si guverne alese prin scrutin democratic. De aceea, temerile sunt mari (se si fac analogii cu perioada interbelica a secolului trecut).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
