Nu am cont pe FaceBook, desi cineva s-a invrednicit, se pare, sa-mi creeze o asemenea bucurie. Nu stiu sa-l folosesc, nu am habar cum sa-l accesez, nici nu stiu daca nu este o facatura. Imi prisosesc celelate medii de comunicare sociala. Dar am prieteni care imi povestesc ce circula, mai ales in aceste zile, pe seama celor atacati constant drept “pupini” si “sinecuristi”, de la Gabriel Liiceanu si H.-R. Patapievici la Teodor Baconschi si Sever Voinescu. Am vazut unele texte publicate pe portaluri de opinii si m-am crucit.
Nu stiu cum pot niste oameni care jura pe valorile spiritului sa coboare intr-atat. Cand inca nu s-au curatat urmele actiunilor violente din centrul capitalei, sa vorbesti despre “vandalismul puterii” este intr-adevar naucitor. Afirmatii decontextualizate convertite in opusul a ce doresti sa spui, satiri stangisti cu conexiuni in subsolurile extremei drepte negationiste scosi de la naftalina si aplaudati drept profeti ai “noii revolutii”, sacralizarea unei violenţe pretins regeneratoare si purificatoare, stari de frenezie in raport cu actiuni anomice (nu ma refer la manifestarile non-violente de nesupunere civila) care, in mod firesc, ar trebui sa-i ingrijoreze pe prietenii societatii deschise, atacuri ignobile, insinuari, insulte si cate altele. Cǎ unii intelectuali traiesc la nostalgie de la boue, o stim de la Baudelaire. Dar nu credeam ca vom trai o epidemie de vadimita. Public mai jos un excelent comentariu de Cristian Patrasconiu aparut pe blogul sau.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
