Conceptul „orașului de 15 minute” presupune să ai acces la toate serviciile de bază, precum: magazine, parcuri, școli și grădinițe, într-un timp scurt, la mai puțin de 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta sau trotineta. De ce merită să avem astfel de orașe? Ce obstacole sunt în dezvoltarea lor? Cum poate Bucureștiul să devină mai „prietenos”? Infoclima.ro a publicat o analiză despre aceste orașe.

Orasul de 15 minuteFoto: Tanaonte, Dreamstime.com

Orașele în care trăim ocupă 2% din suprafața terestră, în timp ce găzduiesc 50% din populația lumii. Ele sunt responsabile pentru 75% din consumul global de energie, pentru 80% din emisiile de CO2 și dețin 80% din PIB-ul global.

Estimările arată că până în 2050 aproape 70% din populație va trăi în ele. Totodată, orașele au un impact major asupra vieții locuitorilor acestora, dar și asupra ecosistemelor naturale, astfel că e important ca dezvoltarea lor să fie una sustenabilă – adică să ne putem acoperi nevoile prezente fără să punem în pericol nevoile generațiilor viitoare de a-și asigura traiul.

Care sunt principiile după care se ghidează fondatorul orașelor de 15 min, Carlos Moreno?

Ecologie – pentru un oraș verde și sustenabil;

Proximitate – să locuiești la distanță redusă de toate celelalte activități;

Solidaritate – să creeze legături între persoane;

Cine are de pierdut în astfel de orașe?

Unul dintre efectele tranziției către orașele de 15 minute este scăderea dependenței de mașini – lucru ce afectează direct un sector care susține, în anumite orașe, o parte semnificativă din piața de muncă.

Însă mașinile sunt sinonime cu libertatea? Nu chiar. Libertatea înseamnă să ai opțiuni.

Freiburg, spre exemplu, este un oraș care și-a păstrat infrastructura de tramvai, și deși 80% din oraș a fost doborât în timpul războaielor, pentru a-l reconstrui, autoritățile au ales să păstreze același mod în care era și înainte și nu să urmărească trendul anilor 50’ - 70’ de dezvoltare în jurul mașinilor.

Unii spun „păi și cum îmi fac cumpărăturile altfel, dacă nu cu mașina — am de cărat baxuri de apă și mâncare pentru o familie întreagă”. Pentru asta există, spre exemplu, soluția de cargo bike.

Citește articolul complet pe InfoClima.ro

Sursa foto: Dreamstime.com