​Tot mai des Europa este lovită de valuri de căldură și de incendii de pădure izbucnesc și în Scandinavia, nu doar la Mediterană. Cele mai „furioase” valuri de căldură au ajuns să dureze 15-20 de zile și recordurile ajung să fie „dărâmate” și cu valori uriașe de 2-3 grade Celsius. Care au fost verile ce vor rămâne în istoria climatică a Europei.

Putina racoare pe caniculaFoto: Meng Dingbo / Xinhua News / Profimedia

Valuri de căldură în Europa, din anii 70 până în prezent

1976

În Marea Britanie au fost 12 zile consecutive cu temperaturi de peste 32 de grade C în Regat și alte cinci cu maxime naționale de peste 35 C. Tot acolo, a fost un număr uimitor de mare de zile senine din mai până în septembrie. La început de iulie au fost +35,9 C în Cheltenham. Seceta a fost una neobișnuit de lungă.

1994

Călduri extreme s-au resimțit pentru mai mult de 20 de zile în Țările de Jos, Germania și Polonia.

2003

A fost cea mai caldă vară din Europa ultimilor 500 de ani și estimările indică peste 70.000 de morți din cauza căldurii. În Franța au murit peste 14.000 de oameni și unele orașe au avut opt zile consecutive cu maxime de peste 40 C (Auxerre, spre exemplu). Scandalul a fost de proporții uriașe în Franța, pentru că doctorii au fost acuzați că numărul de morți ar fi putut fi mai mic dacă nu ar fi fost perioada de concedii, când o bună parte din personalul medical era plecat. August este o lună în care în multe ramuri activitățile se opresc aproape total în Franța, pentru că sunt concedii.

În Olanda au fost 38 de grade, iar în Elveția, aproape 42. A plouat foarte puțin, nivelul râurilor și lacurilor a scăzut la cote record. Foarte mulți oameni în vârstă au murit în casele lor, din cauza căldurii. Efectele asupra populației s-au văzut când au apărut statisticile privind mortalitatea și căldura excesivă a fost de vină pentru creșterea semnificativă a numărului de decese.

Două localități au stabilit un nou record național pentru Franța, cu +44,1 C: Conqueyrac și Saint Christol les Ales. La Brogdale a fost stabilit un nou record național pentru Regatul Unit: +38,5 C.

La Amaraleja, în Portugalia, au fost +47,4 C, un nou record național. Și în țări precum Muntenegru, Luxemburg și Lichtenstein au fost doborâte recordurile absolute.

Multe țări din Europa de Vest au pregătit după aceste episoade strategii pentru a lupta mai eficient cu canicula.

Amănunt interesant: a fost stabilit un nou record pentru răcoroasele, vântoasele și îndepărtatele insule Faroe, care sunt teritoriu danez: +26,3 C.

2006

Luna iulie a fost în unele locuri din Europa cea mai caldă lună de când se fac observații, iar temperaturi mari au fost pe scară largă, din Irlanda, în Cehia și din Olanda în Italia. În Belgia au fost 38 de grade, în Lituania 35, iar în Georgia, 43 C.

Până și la Jungfraujoch, în Alpii elvețieni, la 3.500 m alt, media lunii a fost de +3,5 C, într-un loc unde media acestei luni poate fi și de -3 C.

2007

Valul de căldură a început în iunie, culminând cu 46 de grade la Atena. Căldurile excesive au afectat țările Balcanice, cald fiind în iulie în Grecia, Macedonia, Bulgaria și Croația, cu multe zile cu 40 C.

Au căzut o mulțime de recorduri naționale absolute de căldură. Spre exemplu, la Demir Kapija (Macedonia) au fost +45,7 C, iar la Smederevska Palanka (Serbia) au fost +44,9 C. La Kiskunhalas (Ungaria) au fost +41,9 C, iar la Voznesensk (Ucraina) au fost +41,3 C. Toate acestea sunt noi recorduri absolute pentru acele țări. Și în Moldova, Kosovo și Muntenegru au „picat” recordurile.

Și în Slovacia a fost o nouă maximă absolută: +40,3 C la Hurbanovo.

În România au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +35 C în câteva orașe din sud (de exemplu Călărași, Drobeta Turnu Severin și București). La Calafat au fost +44,3 C, cea mai mare temperatură înregistrată în țară în ultimii 56 de ani, fiind cu doar 0,2 grade sub recordul absolut de la Ion Sion.

2010

Au fost mai multe valuri de căldură, dintre care primul, în jurul datei de 10 iunie, a afectat la început Polonia și Ucraina. În iulie a fost extrem de cald multe zile la rând peste tot în Europa, în special în zonele centrale și în est . În partea sudică a Rusiei europene au fost și peste 44 de grade, iar în Cehia au fost 38 de grade și în Austria peste 35 C. Au fost zile în care multe locuri din Germania au înregistrat maxime de cel puțin 38 de grade.

La Utta, în regiunea Kalmîkia din Rusia, s-a înregistrat un nou record de căldură pentru cea mai întinsă țară a lumii: +45,4 C. Și Finlanda a „căpătat” un nou record: +37,2 C la Joensuu Airport Liperi.

Cele mai dure episoade au fost în Rusia unde au fost doborâte multe recorduri și zilele excesiv de calde au depășit și numărul de 25 în foarte multe localități.

2012

A fost unul dintre cei mai calzi ani, cu valuri de căldură în iunie, iulie și august în România.

Primul val de căldură a fost în a doua parte a lunii iunie, maximele atingând +37,9 la Iași și +36,9 la Botoșani. Și nopțile au fost fierbinți, cu minime de +25,5 la Mahmudia și +25,3 la Sulina.

În iulie valurile de căldură au fost persistente și au adus în zeci de stații maxime de peste +40 de grade. Au fost +42,4 grade la Giurgiu, +41,6 grade la Calafat, +41,5 la Zimnicea și +40,9 la Alexandria și București. În multe locuri s-au stabilit noi recorduri lunare: +39,5 la Baia Mare, +37,1 la Sighetu Marmației sau +35,7 la Miercurea Ciuc. La Gura Portiței într-una dintre nopți minima a fost de +26,4 grade.

Luna august a adus două valuri de căldură, unul la început și altul la sfârșit și în mai multe localități din sud și din Moldova au fost 12-14 zile cu maxime de peste +35 de grade.

Pe 7 august au fost +43,5 grade la Giurgiu, +42,5 la Bacău și +41,5 grade la Oltenița și București Filaret. În ultimele zile din august un alt val de căldură s-a instalat, iar pe data de 25 au fost +41,8 grade la Zimnicea și +41,5 la Oltenița. A fost fantastic de cald peste tot în țară: la Dumbrăveni, lângă Sighișoara au fost +39,6 grade, la Sibiu au fost +38,9 la Predeal au fost +32,8, iar la Păltiniș au fost +30,7 (1.454 m alt)

2014

Suedia a avut în iulie și august zeci de zile cu temperaturi extraordinare: au fost locuri unde minimele nocturne nu au scăzut sub 23 de grade și a fost și o localitate - numită Falun - unde maxima a trecut de 35 de grade. Au căzut și recorduri vechi de peste 130 de ani pentru cea mai caldă lună iulie.

În Letonia a fost stabilit un nou record național: +37,8 C la Ventspils.

2018

Valurile de căldura au adus recorduri în peste 15 țări europene, de la Cercul Polar, până în centrul Greciei. Au fost incendii de pădure pe scară largă în sudul Europei și au fost zile cu 33-34 de grade în orășele nordice unde în general sunt 20 de grade.

La Oslo au fost 35 de grade, iar în Portugalia, 47 de grade.

Amănunt interesant: a căzut recordul național pentru micul principat Monaco: +34,7 C la Jardin Exotique.

2019

La final de iunie un val de căldură violent a afectat Franța, Țările de Jos și Regatul Unit. În Franța, la Verargues, a fost stabilit un nou record absolut de căldură: 46 de grade.

La final de iulie un alt val de căldură a adus noi recorduri absolute de 41 de grade în Germania, Olanda și Luxemburg. Și în regatul Unit a fost stabilit un nou record absolut care a fost doborât acum, în iulie 2022.

Amănunt interesant: a căzut recordul pentru micul stat montan Andorra: +39,4 C la Borda Vidal.

2021

Un val de căldură a afectat mai bine de două săptămâni zona Balcanilor și s-a resimțit și în România, unde au fost cinci zile cu peste 40 de grade. Au fost peste +40 de grade în locuri precum Calafat, Giurgiu, Bechet, Zimnicea, Alexandria, Turnu Măgurele, Băile Herculane, București și Oltenița. Calafat a fost polul căldurii.

„Domul de căldură” a adus temperaturi de +46 în Grecia, +44 în Macedonia și +43 în Albania.

În Grecia au făcut ravagii incendiile de pădure, iar maximele au ajuns la +46 de grade pe 3 august la Argos. Tot atunci au fost +45 de grade la Eleusis Airport și Lamia. Noaptea, minimele au fost de +33 la Kythira și +32 în Santorini.

În Macedonia au fost două locuri unde au fost 10, respectiv 11 zile cu maxime de peste +40 de grade în două săptămâni: Demir Kapija și Gevgelija. Cel mai cald a fost pe 3 august: +44,1 la Gevgelija și +43,7 la Demir Kapija.

În Bulgaria cel mai cald a fost la Sandanski, +42,5 grade pe 3 august, iar în acest loc au fost opt zile cu peste +40 de grade.

Și în Turcia au fost locuri unde s-au depășit frecvent +44 de grade.

2022

Valurile de căldură au fost severe, iar un studiu recent susținea că peste 60.000 de decese pot fi atribuite valurilor de căldură ce au afectat Europa în vara anului trecut.

Vara lui 2022 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată în Europa și a fost caracterizată de valuri de căldură consecutive, temperaturi ridicate record, secetă și incendii de pădure. Țările mediteraneene (Grecia, Italia, Portugalia și Spania) au avut cea mai mare mortalitate raportată la populația lor.

În iulie anul trecut, termometrele din Portugalia au indicat 47 de grade Celsius, apropiindu-se de recordul absolut de 47,3 grade înregistrat în această țară în 2003.

Vara lui 2022 a fost cea în care, în premieră, au fost +40 C în Regatul Unit. Recorduri s-au înregistrat în multe locuri din Europa Centrală și de Est.

​Luna iulie va rămâne în istorie pentru valul de căldură care a adus în România 11 zile consecutive cu maxime de peste 35 C, culminând cu temperaturi de aproape 42 de grade.

2023

Anul a început în forță, cu o lună ianuarie extrem de caldă, cu maxime de peste 22 C în România. La final de aprilie au fost +39 C în Spania, iar în iunie, tot în Spania, au fost +44 C.

Luna iulie a adus valuri de căldură în mai multe zone din Europa, cele mai dure fiind în sud (Italia, Spania, Grecia), cu numeroase zile în care maximele au trecut de 40 C și nopți cu minime de peste 20 C.

Pe 19 iulie au fost +47, 7 C la Donori, +47,6 C la Dolianova, +46,7 C la Nuraminis și +46,2 C la Decimomannu (toate în Sicilia). Foarte cald a fost în Spania, cu +44,2 C la Malaga și +43,9 C la Murcia.

Pe 20 iulie s-a stabilit un nou record la Malaga, minima nocturnă a fost de +30,4 C. La Calvi, în Corsica, minima a fost +29,1 C.

Pe 18 iulie au fost +46,3 C la Licata și +45,8 C la Riesim în insula italiană Sicilia. În Spania au fost peste 45 C în regiunea Catalonia (+45,3 C la Figueres), +44,3 la Porqueres și +43,3 în Granada (Andaluzia).

Pe 20 iulie cel mai cald a fost la Malaga (+43,1 C), la Amendola (Italia), +42,5 C și la Regio Calabria. În Grecia au fost +42 C, iar în Malta, 41 C.

Recorduri au fost stabilite și la peste 3.100 m alt: la observatorul mintan Sonnblick, în Alpii austrieci, la 3.109 m alt, a fost stabilită o nouă maximă absolută: +15,7 C. Este interesant în ce ritm s-a topit stratul de zăpadă acolo: La 20 iunie erau peste 230 cm, la 1 iulie s-a ajuns la 170 cm, iar pe 19 iulie erau 46 cm, ritmul de topire fiind mai mare de 15 cm în cele mai calde zile. Cele mai calde nopți au atins minime de 6-7 grade.