Cel înalt turn medieval din zona Brașovului, pisici simpatice pe scări și pe ziduri, coridoare în piatră de explorat și multe camere interesante de vizitat. La 10 km de Brașov se află cetatea Hărman care este un loc grozav pentru a petrece o oră și jumătate. Ce spune istoria locului? De ce merită să mergi acolo? De ce este o idee să stai sub un vechi clopot?
Superbele pisici cu „buletin” de Hărman
Hărman este Honigsberg în germană („muntele mierii), iar cetatea se află pe un mic platou din Țara Bârsei, la 20 de minute de Brașov. Pe dealul Lempeș, și acum un superb loc de excursii, se aflau mulți stupi cu albine în trecut. Circulă și autobuze între Brașov și Hărman și sunt și trenuri, însă gara este la 2 km de cetate.
Așezarea este una dintre cele câteva înființate de sașii care au început să întemeieze mici localități în zonă după anul 1200.
Când am vizitat cetatea era plin de pisici care se jucau la intrarea în curte, moțăiau pe treptele din lemn și se ascundeau prin diverse cotloane. Cam 20 de pisici aveau „buletin” de Honigsberg la cele două vizite pe care le-am făcut în octombrie, când vremea era mult mai caldă. Otomanii nu au cucerit cetatea acum 500 de ani și nici alți invadatori, însă pisicile au izbutit asta în 2023, prin mijloace pașnice!
La cetatea din Hărman puteți urca în cel mai semeț turn medieval din Țara Bârsei, un turn înalt de 56 de metri unde puteți avansa mai multe niveluri, până foarte sus, la al cincilea etaj. Acolo, puteți vedea, și mai ales auzi, un clopot care sună puternic și melodios, mai ales dacă se nimerește să vă găsiți lângă el într-o zi de sâmbătă, la ora 15.00 (când sună mai mult, peste două minute). Senzația este unică și merită să-l ascultați dacă vă „țin” urechile Dacă sunteți sensibili la sunete puternice evitați urcarea în turn la ore fixe. Experiența din Turnul Clopotniță (Glockenturm, în germană) este deosebită, la fel și priveliștea, fiindcă se vede în depărtare, la mulți km în zonă, spre dealul Lempeș și spre întinderile din „Burzenland”.(numele german al Țării Bârsei).
Turnul se sprijină pe patru piloni masivi și are în laterale două turnulețe cu scări care permit accesul la primele două etaje ale turnului mare al bisericii. Spre vârf veți continua pe scările din lemn, iar la coborâre, spre finalul ei, sunt scări abrupte și palpitante, din piatră.
Hărmanul este special și fiindcă o parte dintre cămările ce erau pe vremuri folosite nu doar pentru depozitare, ci și ca loc de refugiu pentru săteni, sunt lipite de zidul bisericii. Aceste „căsuțe cu cereale” erau folosite drept camere de locuit în vremurile de asediu, iar în timpuri de pace erau folosite de fiecare familie pentru a depozita diverse alimente și alte lucruri. Au fost folosite până pe la 1850, iar în prezent câteva cămăruțe au fost amenajate ca săli de muzeu cu unelte agricole, obiecte casnice și interioare tipic săsești.
Puteți vizita și o sală de clasă cu bănci și diverse obiecte „didactice” de acum 100 de ani. Trebuie spus că exista o sală de clasă în cetate și acum peste 400 de ani, iar când fortăreața era invadată, mersul la școală nu înceta.
Cum s-a născut așezarea de pe „muntele mierii”
Probabil că Hărmanul a fost întemeiat undeva între anii 1211 și 1225, când în zonă au stăpânit cavalerii teutoni, care la 1225 au fost alungați de regele maghiar. Despre teutoni puteți citi mai multe aici, în articolul despre un alt loc superb, Feldioara. Se estimează că pe la 1200 populația Transilvania era undeva pe la 400.000 de locuitori și că a urcat spre 500.000 la 1240, după care a scăzut, din cauza invaziei mongole.
La 1240 apare Hărmanul menționat în documente, sub numele latin „montem mellis” (muntele de miere), în documentul prin care regele maghiar le acorda cistercienilor patronajul peste câteva biserici din Ardeal, printre care și Hărman. Huntschprich i se spune locului în dialectul săsesc.
Biserica din cetate a început să fie construită după 1250, la început era mică și nefortificată, și era o bazilică romanică ce nu a avut de la început un plan clar, pentru că s-au făcut modificări încă din timpul construcției. Pe la 1250 situația era așa de agitată și nesigură, mai ales cu invazia mongolă așa proaspătă în mintea localnicilor, încât nimeni nu avea curaj să facă planuri pe termen lung.
Clopotnița a fost terminată în jurul anului 1300, cu elemente arhitecturale gotice. Bisericile erau extrem de importante pentru sași și încep să fie construite imediat după ce coloniștii germani au sosit în Transilvania. Oamenii locuiau în case modeste, dar construirea unei biserici era o prioritate și nu se putea concepe o comunitate fără un lăcaș de cult. „Casa Domnului” era mult mai importantă decât „casa omului”.
Pentru că au tot fost des invazii, hărmănenii au decis după 1400 că este nevoie să fie construite fortificații, iar pe la 1650 cetatea a căpătat o formă ce începea să semene cu cea din prezent, când este una dintre cele mai frumoase cetăți săsești din țară.
S-au construit fortificații serioase la Hărman, acum mai bine de 400 de ani: șapte turnuri de apărare, ziduri circulare, porți de apărare, șanț cu apă ce înconjura cetatea (de 3-4 metri adâncime), dar și un pod mobil.
Ziduri strașnice unde te poți plimba și în prezent
Între 1285 și 1345 tătarii au avut câteva expediții de distrugere în Țara Bârsei, iar perioada medievală, până pe la 1650, a fost grea din cauză că o invazie sau expediție de jaf putea să se petreacă și o dată la 10-15 ani, astfel că într-un secol o așezare putea fi devastată de câteva ori. Era nevoie de ziduri, dar nu orice așezare avea puterea financiară de a-și construi fortificații, iar aceste construcții costau enorm. Hărmanul era însă o așezare prosperă.
După 1450, oamenii din Honigsberg au început să consolideze zidurile existente în curtea bisericii. transformându-le într-un zid circular principal ce avea 10-12 metri înălțime. Zidul înconjura o curte unde se puteau adăposti 800 de persoane.
Acest zid circular avea în partea de sus o zonă unde și în prezent puteți să vă plimbați: este vorba despre „drumul de strajă”, o „pasarelă” acoperită, construită ca o adâncitură în grosimea zidului. La drumul de strajă se ajungea cu ajutorul unor scări abrupte din lemn ce erau situate în adâncituri înguste. Pe exteriorul drumului de strajă se văd și în prezent deschizăturile prin care apărătorii cetății aruncau proiectile sau smoală topită. Drumul de strajă înconjura toată curtea, însă o parte din zidul circular s-a prăbușit la 1801, a fost refăcut doi ani mai târziu, dar fără pasarelă, pentru că nu mai era nevoie.
Drumul de strajă făcea legătura între turnurile de apărare care aveau mai multe etaje ce erau separate de tavane cu grinzi. La etajele individuale se putea ajunge cu ajutorul unor scări mobile din lemn.
Incendii și asedii, de câteva ori pe secol
Cu câțiva ani înainte de 1600 cetatea a fost afectată de un incendiu și biserica a suferit multe distrugeri. În 1595 capătă biserica din cetate în mare parte aspectul pe care-l vedem azi, după ce s-a pus atunci un acoperiș nou și s-a adăugat o boltă în stilul goticului târziu.
Una dintre cele mai negre perioade din istoria cetății a fost la 1612, când principele Gabriel Bathory, pornit într-o campane contra sașilor, a asediat cu o armată de 7.000 de oameni cetatea, dar locuitorii nu au stat degeaba. Când Bathory a atacat cetatea în anul 1612 și asediații au suferit de mare foame și de lipsă de provizii - scrie cronicarul local Josef Teutsch - oamenii din cetate au gândit un șiretlic pentru ca atacatorii să nu afle de marea lor suferință și pentru a încerca să scape și de blocadă.
În general un asediu dura câteva zile, dar cel din 1612 a fost neobișnuit de lung.
Ce au făcut? Au luat ultimele grăunțe de grâu rămase și au făcut plăcinte (kolatschen) pe care le-au aruncat peste zidurile bastioanelor. Bărbații au agățat la vedere porci și capre vii. tot „la derută”.
Șiretlicul a avut efectul dorit și i-a făcut pe inamici să creadă că hărmănenii asediați mai dispun de suficiente provizii. Legenda spune că soldații lui Bathory au ridicat descurajați asediul. Se mai spune și că, în semn de recunoaștere, consiliul din Brașov le-a dat hărmănenilor dreptul să vândă plăcinte în Brașov în fiecare vineri, fără a mai fi nevoie să plătească taxe. Brutarii și negustorii din Hărman ar fi profitat de acest privilegiu timp de 200 de ani.
Și povestea clopotului de la Hărman merită spusă. Biserica-cetate avea cinci clopote, dintre care trei în turnul clopotniței, unul într-un turnuleț și unul în turnul-poartă Aceste clopote originale au fost luate și topite în timpul Primului Război Mondial. A fost adus un prim clopot în 1923, dar - pentru că avea defecte - a fost înlocuit cu un altul, la 1925. Clopotul cu probleme a fost îngropat de oamenii din Hărman, dar a fost dezgropat la 1973 și s-a ridicat un monument ce poate fi văzut și în prezent lângă turnul clopotniță.
Stema Hărmanului este compusă dintr-o sferă pe care sunt „împletite” literele F și T. Unii spun că ar veni de la „Frater Teutonicus” (frate teuton), alții de la „Terra favi” (pământ de miere). La micul magazin e suveniruri puteți găsi tricouri cu Frater Teutonicus”.
1
14
