"Se spune ca dezastrele scot tot ceea ce e mai bun in oameni. Nu in toata lumea, se pare", se arata intr-un articol postat de The Sydney Morning Herald, care face referire la multimea de oameni care isi fac "selfie-uri" si rad in fata cafenelei unde au fost luati mai multi ostatici.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un numar mare de fotografii au fost postate pe Instagram. Un barbat a postat o poza cu masina pompierilor, insotita de "hashtag-ul" #hostagesituationselfie. Ulterior, fotografia a fost stearsa de pe contul sau.

Majoritatea utilizatorii retelelor de socializare ii blameaza pe cei care posteaza imagini si selfieuri de la luarea de ostatici.

"Trebuie sa fii nebun si sa nu ai pic de respect pentru nimeni daca faci asta", scrie un utilizator pe Twitter.

"Daca vrei sa faci un selfie, de ce nu faci schimb cu unul din ostatici?", intreaba un alt utilizator.

Luni dimineata un reporter al site-ului BuzzFeed a facut o fotografie cu doua femei blonde care se apleaca pentru a face un selfie "la 100 de metri de Lindt cafe". Fotografia a fost redistribuita de 450 de ori pe Twitter, iar utilizatorii spun ca cele doua femei sunt "oribile" si "lipsite de respect".

Reporterul BuzzFeed a precizat ca exista si jurnalisti care face selfie-uri in fata cafenelei.