Investitorul Jim Rogers: De ce trebuie ca un contribuabil german cinstit sa plateasca pentru niste greci ce stau pe banca si beau uzo?

de A.N.     HotNews.ro
Marţi, 28 iunie 2011, 19:08 Actualitate | Internaţional


Jim Rogers
Foto: Liveleak
Investitorul american Jim Rogers a afirmat recent ca sperantele sale pentru o rezolvare rapida a crizei datoriilor in Europa sunt minime. "De ce trebuie ca un contribuabil german, corect si cinstit, care a facut economii, sa primeasca pe neasteptate o nota de la guvernul german prin care i se cere sa plateasca pentru niste greci ce stau pe banca si beau uzo? E absurd", a declarat Rogers, citat de MoneyNews.com. Pe de alta parte, Rogers a spus ca Statele Unite risca sa se confrunte cu aceleasi proteste violente care afecteaza Grecia.

Rogers a declarat ca proteste similare celor din Grecia vor avea loc si in Statele Unite: "Urmeaza sa avem miscari sociale si in SUA. Vom avea preturi mai mari. Avem o inflatie serioasa, care se va agrava, si avem un guvern care sade pe scaunele sale, cheltuind sume enorme de bani, afundandu-ne si mai tare in datorii".

Jim Rogers, considerat un"guru al investitiilor", a afirmat ca presedintele Barack Obama trebuie sa demisioneze, avertizand ca inflatia din SUA va continua sa creasca. Rogers, care este si profesor invitat la Columbia University Graduate School of Business, e de parere ca Statele Unite risca sa se confrunte cu aceleasi proteste violente care afecteaza Grecia.

Investitorul american, care traieste in prezent in Singapore, a afirmat pentru Bloomberg Business Week ca ceea ce Obama trebuie sa faca "este sa ia un topor - nu, nu un topor -, un fierastrau si sa taie cheltuielile in SUA. Trebuie sa echilibram bugetul. Trebuie sa ne platim datoria, candva, cumva".

Jim Rogers este un cunoscut investitor, profesor de finante si analist financiar american. Impreuna cu George Soros, el a creat in anii '70 Quantum Fund, un fond international care a crescut in primii 10 ani cu 4.200%. In 1980, Rogers a decis "sa se pensioneze" si a calatorit cu motocicleta prin China. Intre 1999 si 2002 a efectuat cu sotia sa o calatorie prin 116 tari, scriind apoi Adventure Capitalist, cartea sa care a avut cel mai mare succes de public. In decembrie 2007, Rogers si-a vandut casa din New York si s-a mutat in Singapore, convins de oportunitatile actuale ale pietei asiatice.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















7904 vizualizari

  • -1 (27 voturi)    
    de aia (Marţi, 28 iunie 2011, 19:27)

    her [anonim]

    pentru ca au acceptat sa intre in UE, mai domnule. si nu exista procedura de iesire sau de exmatriculare. iar daca grecii sunt asa si germanii sunt de vina. de fapt toata UE pentru ca ani in sir a acceptat starea de fapt (sa nu zica nimeni ca nu se stia ca se bea uzo pe banca de atata timp). niste ipocriti!!!
    • +14 (22 voturi)    
      . (Marţi, 28 iunie 2011, 20:16)

      radukku [utilizator] i-a raspuns lui her

      Nu UE plateste, nici romanii nu vor plati pentru oalele sparte de greci. Nici englezii, nici danezii, ungurii, etc. Zona euro va plati. E o greseala, pentru ca Grecia trebuia suspendata de 1 an din zona euro, BCU trebuia sa trimita la culcare Banca Centrala a Greciei, chiar cu riscul ca cei 10 milioane de greci sa ajunga mai saraci decat albanezii. Chiar si asa nu stiu cat de bogati vor mai fi cand vine incredibila nota de plata.
      Nu trebuie sa incerci sa vindeci o mana in putrefactie, ci trebuie s-o amputezi.
      • +2 (2 voturi)    
        . (Marţi, 28 iunie 2011, 23:35)

        radukku [utilizator] i-a raspuns lui radukku

        erata: BCE, acum am vazut greseala.
    • +9 (15 voturi)    
      vezi sa nu (Miercuri, 29 iunie 2011, 2:57)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui her

      Deci germanii sunt de vina pentru ca grecii sunt niste putori care cheltuiesc mult fara sa produca mare lucru ?

      Nemtii sunt de vina ca grecii isi falsificau indicatorii economici ca sa-si mai ia credite si sa traiasca pe datorie ?

      Deh, nici tu nu esti vinovat ca nu ai minte :)
      • +1 (7 voturi)    
        Germania (Miercuri, 29 iunie 2011, 8:51)

        adenaue [anonim] i-a raspuns lui mvr

        Germanilor(si nu numai lor) ar trebui, intro asemenea discutie sa li se aminteasca si urmatoarele:
        -Datoria Germaniei fata de Romania din timpul WW II de cca 12 md. dolari, nerevendicata si nerenegociata dupa 1990 de nimeni(apropo de curajul conducatorilor nostri si de competentele consilierilor acestora).Daca Romania ar fi avut datoria asta fata de germani, americani,francezi umblam desculti azi.
        -Cazul OPEL, datoria germana fata de americani a fost platita si prin pastrarea uzinelor in Germania de vest, cu mana de lucru vest-germana, cu marca si emblema, profitul impartit cu guvernul vest-german 50% (rusii au saltat si dus la ei 40 uzine cu tot cu mana de lucru).
        -Cazul Romaniei recunoscuta de cobeligeranta contra Germaniei dupa septembrie 1944 ca a patra forta numerica armata antigermana si contributoare de seama pe frontul antigerman, lasata 90% in bratele URSS cu datorii de razboi platite de 2,5 ori (cf. arh. sov. dupa `95).
        - Cca 40 % din importurile navale de alimente si materiale pt industria Germaniei se realizeaza prin vasele armatorilor greci(cu vase de tonaj mare si mediu la mana a 2-a, unele vase chiar din fosta flota a Romaniei).
    • +1 (9 voturi)    
      atentie, parerea unui investitor (Miercuri, 29 iunie 2011, 7:45)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui her

      Inainte sa va aruncati la comentarii uitati-va de la cine vine opinia! Un investitor, adica un om care are interesul sa castige din schimbarile pietei.

      Mie mi se pare ca afirmatia pune gaz pe foc in tensiunile din UE, in special dintre grecia si germania. De ce ar face cineva asta daca nu are un interes?
  • +5 (11 voturi)    
    pai (Marţi, 28 iunie 2011, 19:31)

    cosmo [anonim]

    pentru acelasi motiv pt care americanii platesc anual sute de miliarde pe inarmare si razboaie...
  • -12 (26 voturi)    
    de ce tb sa plateasca Germania (Marţi, 28 iunie 2011, 19:31)

    cristi [anonim]

    Germania are datorii morale si finaciare imense fata de Grecia si alte tari ocupate si jefuite in razboi pe care nu le-a platit nici azi.
    Pe langa munca Germania isi bazeaza bunastarea pe planul Marshal (bani gratis de la platitorii de taxe americani) si neplata datoriilor de razboi (I si II).
    Grecia a oferit modelul civilizatiei occidentale acum mai mult de 2000 de ani.
    Evident ca acum Germania cauta orice alibi pentru a nu paltii nimic pentru ca ei muncesc si altii nu,
    dar toti cei din lagare care au muncit gratis cum au fost platiti, mai lasati-ma cu natiunea asta ,, minunata''
    • +9 (15 voturi)    
      hahahahaha (Marţi, 28 iunie 2011, 22:04)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui cristi

      si Roma ar trebui sa ne plateasca noua o multime de bani, ca au luat aurul lui Becebal. Aloooo, e 2011 AD nu IHr
    • +9 (13 voturi)    
      habar n-ai ce spui (Miercuri, 29 iunie 2011, 3:23)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui cristi

      "Grecia a oferit modelul civilizatiei occidentale acum mai mult de 2000 de ani" ???

      Nu chiar, modelul civilizatiei occidentale e mult mai recent si nu are nicio treaba cu grecia.
      Problema cea mare cu grecii e ca de 2000 de ani n-au mai facut nimic.

      "Pe langa munca Germania isi bazeaza bunastarea pe planul Marshal si neplata datoriilor de razboi (I si II)"

      [editat de moderator]

      Germania si-a cam achitat datoriile.

      1. Numai datoria din WW-1 era cam de 20 de ori cat bugetul Romaniei de azi si a fost platita. In transe, ce-i drept, cu ultima transa achitata in toamna anului trecut.


      2. Cu datoria din WW-2 povestea e mult mai interesanta. Aceasta fiind acoperita in diverse moduri:

      - munca fortata a peste 5 000 000 de germani peste hotare (din 1945 pana in 1950 in tarile Vestice respectiv pana in 1965 sau pana la moarte in URSS)

      - compensatii materiale (sute de miliarde de dolari la valoarea de azi, confiscarea bunurilor a milioane de germani din afara Germaniei, etc)

      - rechizitionari: uzine intregi au fost demontate din Germania si trimise in Franta, Anglia, etc

      - "intellectual reparations": asta e poate cea mai interesanta chestie ... in fapt un artificiu prin care aliatii si-au insusit tot know-how-ul, patentele si inovatiile stiintifice si tehnologice germane

      [editat de moderator]
  • +11 (21 voturi)    
    Grecii, dragii de ei (Marţi, 28 iunie 2011, 19:39)

    Mircea [anonim]

    Ce sa mai vorbim de contribuabilul roman care din nimicul pe care il produce, pe langa salariile putorilor bugetare autohtone, va trebui sa contribuie si la salvarea modului de viata al petrecaretilor prieteni greci.
  • +6 (18 voturi)    
    nu mor caii cind vor ciinii... (Marţi, 28 iunie 2011, 19:43)

    Horia [anonim]

    Bineinteles, investitorii lui peste oceanic... Ar vrea ei sa cada euro, sa se destrame UE daca se poate si tot baga fitile pe toate partile. Bloomberg si toate agentiil de rating fac la fel, cred ei ca fara euro ar avea ceva de cistigat. Ei, uite ca n-o sa se intimple.
    • +2 (12 voturi)    
      Caii si cainii (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:06)

      Mircea [anonim] i-a raspuns lui Horia

      Desigur e o conspiratie sionisto-americana! Aproape ca ne e dor de sovietul suprem!
      Pentru informatia ta, Bloomberg nu e doar canalul ala de stiri. E furnizorul de informatii financiare nr 1 in lume. Pe segmentul real time nu au contracandidat. Mai pe sleau, cu cat piata de capital e mai stabila si mai sigura, cu atat sunt mai multi bani in joc si deci o valoare mai mare a informatiilor pe care ei le furnizeaza.
      Nimeni nu castiga din haos. E chiar simplu
      • -4 (4 voturi)    
        Bloomber si haosul (Miercuri, 29 iunie 2011, 13:12)

        Contabilul [anonim] i-a raspuns lui Mircea

        Tocmai pentru ca Bloomber este furnizorul de informatii financiare nr 1 in lume si nu au concurent pe segmentul real-time, tocmai de aceea au de castigat din haos.
        Cand piata e stabila, nu ai nevoie de cel mai rapid (si mai scump) serviciu de informatii. E ok sa afli si cu 5 secunde intarzaiere ca sunt aceleasi cotatii ca si cu 5 secunde, 5 minute, 5 ore, 5 zile in urma (stabilitate).
        Dar cand e haos si totul fluctueaza, atunci e foarte important sa ai infromatiile cat mai repede, 5 secunde pot insemna enorm. In acele conditii Bloomberg si-ar tripla cifra de afaceri
  • -3 (17 voturi)    
    Eh... (Marţi, 28 iunie 2011, 20:02)

    adicristea [anonim]

    Pentru fix acelasi motiv pentru care contribuabilul american din New York, Missouri sau Kansas plateste pentru ca ala din California sa stea cu burtoaca la soare: deoarece face parte dintr-un STAT mai mare, SUA. Grecia e parte a UE, la fel cum e Germania, Franta si, mai nou, Romania si Bulgaria. Dar vorba lui Horia, interesul de a pica euro e imens, asta e ala de s-a mutat in Singapore ca in SUA nu mai mergea treaba si care zicea ca FMI si Banca Mondiala sa fie desfiintate sa iasa shoricul lui din criza.
    • +2 (10 voturi)    
      esti.. (Marţi, 28 iunie 2011, 20:50)

      sad [anonim] i-a raspuns lui adicristea

      mai prost ca mos craciun. California are un pib enorm in comparatie cu celelalte state americane.
    • +8 (12 voturi)    
      da şi nu (Marţi, 28 iunie 2011, 20:59)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui adicristea

      Argumentaţia ta scârţâie din toate-ncheieturile: UE nu e un stat federal precum e SUA, nu e nici măcar un stat. SUA poate decide ca ăla din New York, Missouri sau Kansas să plătească pentru burtosul din California, aşa cum Germania poate decide ca ăla din Westfalia să plătească pentru burtosul bavarez. Dar UE nu poate decide ca impozitele tale, în loc să se ducă-n gropile de la tine din cartier să se ducă în amenajarea unui frumos parc natural în Sicilia.
  • -2 (18 voturi)    
    pentru ca viata e frumoasa si trebuie traita ! (Marţi, 28 iunie 2011, 20:03)

    cineva [anonim]

    care e graba neamtului cu atata munca ?! si-a scos tara de sub daramaturile razboaielor ....e curata luna, oamenii au tot ce le este necesar si poate chiar mai mult decat le trebuie , care e graba pentru munca....munca...munca si precizie ?!!!

    grecul are tot ce-i ii este necesar cat sa-si permita o viata relaxata: mare, soare, masline, lamai si portocale, creveti, peste si calamari ....de ce s-ar cocosa de munca cand ...realmente e fericit si are tot ce-i trebuie ?!!!

    Grecul sta pe bancutza adulmecand privelistea Mediteranei si aroma de Uzo,
    neamtul trage ca sclavul pentru audi-uri si metrz-uri ultimul racnet pentru el si odraslele lui care cocosati de munca se "distreaza" in weekend tragand prafuri pe nas si injectii in vena ....

    deci ?! cum ramane cu aroma de Uzo pe bancutza ?!
    • +8 (12 voturi)    
      mai (Marţi, 28 iunie 2011, 20:40)

      mai [anonim] i-a raspuns lui cineva

      mai intai, daca are tot ce ii trebuie, la ce i-a trebuit grecului sa ravneasca la mai mult (banuiesc ca masini germane, iphone-uri americane si chiar ingrijiri medicale la standard austriac), de s-a indatorat peste cap?

      apoi, ce nu are grecul (de unul singur) este aparare impotriva turcului. ce si-ar lua-o pe coaja fara ue si nato in spate... nimic, insa, nu vine gratis, ca nici ceilalti (de pilda, germanii) nu sunt asa de fraieri incat doar sa dea.

      in fine, daca le e asa de bine la ei in tara, de ce au venit dupa romtelecomul nostru? ce smecheri erau, grecia, marea tara din ue care isi permitea sa cumpere economia romaniei la kilogram. ei, sa le dea inapoi sau, cine stie, poate sa ne vanda pe-ale lor. la bine s-au inghesuit...
      • -1 (1 vot)    
        noh...nu toti pricep ... (Miercuri, 29 iunie 2011, 16:54)

        cineva [anonim] i-a raspuns lui mai

        unii sunt limitati in a intelege tot ce vad ...

        in Grecia nu a furat grecul de rand ....au furat tot un Nastasis, Mitris, Vantus, Hrebenciucus, etc ...care i-au tinut pe greci intr-o apa caldutza cat sa le dea senzatia ca primesc ceva maruntish pentru voturile din campanie ....s-a intamplat exac ca la noi, doar ca la scara mai mare ...

        nu au venit Grecii dupa Romtelecomu nostru, noi l-am scos la vanzare, daca nu erau ei , erau altii...si la momentul acela, sa zicem merci ca a venit cineva sa-l ia si nu l-au papat ai nostrii firmitura cu firmitura, in fond, tot aici este, nu l-au luat cu ei

        si daca s-ar fi intamplat la fel cu tot restul industriei romanesti , ar fi fost o adevarata minune sa se afle tot acolo unde este romtelecom azi

        in plus...statul roman are aproape jumatate ... mitul asta cu "grecii care ne-au luat romtelecomu' " dar noi avem inca jumate, e fumat si parafumat de catre "romanul cel atotstiutor si comentator" nostalgic dupa patriotismul si nationalismul romanesc stupid percepute
        • 0 (0 voturi)    
          la (Miercuri, 29 iunie 2011, 18:24)

          la [anonim] i-a raspuns lui cineva

          la romtelecom conteaza faptul ca au majoritatea. ei decid, inclusiv asupra partii de capital a statului roman. statul roman e in cea mai ingrata postura, aceea de actionar minoritar. tu aduci banii, iar altii decid cum sa se joace cu ei.

          in afara de majoritate, mai au clauzele din contractul de privatizare. a trebuit sa ii astepte maretul stat roman vreo 6 luni ca ei sa dea raspuns daca vor sau nu si restul din romtelecom?
          • 0 (0 voturi)    
            esti ingust rau, total antibusiness (Joi, 30 iunie 2011, 1:35)

            cineva [anonim] i-a raspuns lui la

            prietene, esti nostalgic dupa idei crete ...in lumea capitalista cei ca tine .... lent si sigur

            si ce te freaca ca au majoritatea ?! compania aia este sanatoasa, la zi cu tehnologia si standardele de calitate pe care nici un alt concurent nu le are; mai bine sa ai o felie dintr-un mar bun, decat intregul dintr-un mar stricat si gaunos

            unde e postura ingrata a statului ? ca are jumatate dintr-un business in care NU MISCA UN DEGET si nus-i bate capul cu managementul lui ?!

            cu ce te-ar fi satisfacut pe tine ca statul sa fi fost actionar majoritar, sau mai rau, deplin ?! crezi ca iti trecea tie in plus ceva prin stomac ?! cu ce bani a venit statul in afacerea asta ?! alooo ?! a incasat niste bani buni pe mai bine jumatate din actiuni si nu a mai bagat un ban, toata restructurarea si investitiile s-au facut din profit; ba mai mult, anul trecut s-au incasat dividente , deci statul a primit bani dintr-o afacere care daca era in grija lui ...ar fi inchis-o sau prapait banii nostrii ca sa o tina in viata; si daca statul a trebuit sa astepte 6 luni ce ?! asteapta cat e nevoie, mangementul RTC decide ce e mai bine in interesul grupului, nu al statului, care oricum are doar de castigat

            Oltchim iti spune ceva ? unde statul pe care il plangi detine 70 % iar partenerul privat german 30% ? te incanta ca statul iti ia bani din buzunar ca sa acopere pierderile generate de directorul general Roibu care este la conducere de 20 de ani neclintit ?! si care e putred de bogat ?!

            ...d eunde toti papucarii pretindeti ca va pricepeti la afaceri si economie ...romanul, priceput la toate, dar nu vede in ce galeata este
    • +2 (12 voturi)    
      Da, viata e frumoasa (Marţi, 28 iunie 2011, 20:45)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui cineva

      Pacat ca sunt atatia care ne ajuta sa o vedem altfel.
      Normal ca "investitorul" american sau de orice sorginte ar vrea ca lumea sa munceasca 25h/24 pentru ca el devine mai bogat.

      Oamenii care se bucura de viata nu sunt buni dpdv economic. Nu muncesc overtime, nu sunt interesati de competitia zilnica de a deveni tot mai bogati si burtosi (chelia e bonus), etc.
      • +6 (10 voturi)    
        nu (Marţi, 28 iunie 2011, 22:23)

        nu [anonim] i-a raspuns lui nano2k

        nu te obliga nimeni sa muncesti pentru investitorul american. nimic nu te obliga, ina fara de lacomia ta de a avea iphone, masina si plasma. da, stiu, sunt "necesitati" de tip nou.

        le-ai vrea pe gratis. dar cine s-ar inghesui sa le creeze pe gratis? dumneata ai munci pe gratis? nu te bucuri la un produs mai ieftin? (care a inglobat aceeasi munca, dar platita mai putin?)
        • 0 (2 voturi)    
          iphone versul barca cu vasle !!! (Miercuri, 29 iunie 2011, 16:59)

          cineva [anonim] i-a raspuns lui nu

          In America, casa intr-o zona buna, scoala una buna, orice intr-o lume buna in AMERICA costa, ... e doar lupta pentru supravituire

          munceste pentru tine sau trage pentru altii; cale de mijlo in America nu este

          in Europa ...ai sansa sa te uiti gratis la mediterana si sa mananci ce creste in copac .....si sa-ti faci Uzo la alambic ....iPhone-ul ...la greci inseamna o barca mai buna, o panza mai noua pe catarg ...

          dar .... e greu de inteles ...
    • +8 (12 voturi)    
      Pai... (Marţi, 28 iunie 2011, 20:48)

      Alius [anonim] i-a raspuns lui cineva

      problema e ca nenea grecul o fi avand el toate cele descrise de tine, dar se pare ca a fost doar un miraj si acum trebuie sa se scoale de pe banca si sa puna osul la bataie, caci pana acum altii au platit ca el sa stea pe banca.

      Cand o sa stea pe banca pe banii lui, atunci nimeni nu are nimic de zis. Si eu vreau sa stau pe banca si sa admir Mediterana, dar cine ma plateste pentru asta? Gaseste-mi fraierul, ca eu acum imi fac bagajul.. Da' ce bagaj, nu-mi trebuie nici un bagaj: merg asa, in papuci, ca nenea grecul.
    • +1 (9 voturi)    
      nu ai inteles nimic (Marţi, 28 iunie 2011, 20:52)

      sad [anonim] i-a raspuns lui cineva

      grecul sta atat de linistit si puturos pe banii neamtului... si da, e absurd si ar trebui lasati sa putrezeasca..
    • +2 (6 voturi)    
      ex act (Marţi, 28 iunie 2011, 21:13)

      Tony Meman [anonim] i-a raspuns lui cineva

      asta-i problema cu grecul care nu are probleme, bani si mertzan, dar sta linisitit in curtea lui se uita la mare face ce vrea si are o viata relaxata.
      nu va mai spun cat de strsenta este viata in germania, ajunge sa edeti cum este in romania, si veti ajunge si voi sa-i invidiati pe greci.
      eu mi-asi dori sa pot trai a ei, si sa nu fac infarct la 45-50 de ani cum se intampla de mulre ori aici
    • +2 (4 voturi)    
      In piata, nu pe bancuta (Miercuri, 29 iunie 2011, 10:13)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui cineva

      Parca nu mai sta linistit pe bancuta ci striga in piata fiindca s-ar putea sa nu-si mai ia salariul luna viitoare, sau chiar, oroarea ororilor sa plateasca taxe ca tot europeanul. S-a cam terminat cu petrecerea greierasilor.
  • +3 (15 voturi)    
    Jimmy si Otto de la banda (Marţi, 28 iunie 2011, 20:26)

    dani [anonim]

    Chestia asta cu neamtul cel harnic ce plateste pentru grecul cel lenes care sta si bea ouzo, am auzit-o si de la muncitorii care citesc Bild in pauza de mic dejun. Insa in gura unui "profesor de finante si analist financiar" mi se pare penibila si provocatoare de resentimente. Se stie bine, ca Germania (ca si Franta) isi salveaza odata cu Grecia, cateva banci importante, care au cumparat din greu obligatiuni de stat grecesti. Se mai stie si de miza monedei Euro, ca si de complexitatea "cazului grecesc". Aceasta poate sa-i scape unui simplu muncitor, insa nu si unui "guru al investitiilor", cum e caracterizat numitul, in articol.
  • 0 (12 voturi)    
    ...corrrrect...!!!! (Marţi, 28 iunie 2011, 20:26)

    bm [anonim]

    ..da de ce salariatul roman trebuie sa lucreze pe un sfert din salariul german pentru aceeasi munca, contribuind cu trei sferturi din salariu la bunastarea germanilor ...?
    • +4 (6 voturi)    
      elite vs dobitoci (Miercuri, 29 iunie 2011, 7:34)

      gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui bm

      Pai pentru ca angajatul roman e un individ anost, cu un nivel redus al inteligentei, fara spirit antreprenorial, incapabil de a inova... si care prefera s-o lalaie 9-12 ore/zi la munca decat sa munceasca serios 6 ore

      In conditiile astea angajatul roman nu va fi niciodata in stare sa-si construiasca un viitor solid, va fi intotdeauna la mana marilor angajatori si ... mai grav...va concura pentru posturile respective cu angajati din alte tari in care munca necalificata e principala atractie (Africa, India, etc) ... deh singurul aspect de care investitorii straini sunt interesati la noi e forta de munca ieftina ... ori daca se ajunge acolo, angajati nu numai ca isi merita soarta, dar trebuie sa mai zica si saru'mana pentru ca altii ii scot din rahat si le dau si o paine de mancat
      • 0 (2 voturi)    
        ...belite vs idiot..! (Miercuri, 29 iunie 2011, 16:09)

        bm [anonim] i-a raspuns lui gigel123

        ...da'-n Germania de ce romanii lucreaza la fel de bine ca germanii pe jumatate de salariu...?!
        • 0 (0 voturi)    
          pentru (Miercuri, 29 iunie 2011, 19:13)

          pentru [anonim] i-a raspuns lui bm

          pentru ca sunt constransi. altminteri, sunt pedepsiti (sunt dati afara).

          orice borfas este disciplinat si cinstit... cand este la inchisoare. asta nu inseamna ca este mai putin borfas.
          • 0 (0 voturi)    
            ..halal inchisoare...Germania ...! (Joi, 30 iunie 2011, 10:03)

            bm [anonim] i-a raspuns lui pentru

            ...saracii germani...de aia lucra bine 'ca sunt la inchisoare ...sunt constransi de patroni ...! Ha !
  • +8 (12 voturi)    
    grecu-i frate cu romanu` (partea USL-ista) (Marţi, 28 iunie 2011, 20:48)

    ribelalu [anonim]

    am fost de multe ori in Grecia si m-am inchinat cu doua maini de fiecare data, dar nu la Muntele Athos sau la Meteora ci la fiecare pas pe strada si in fiecare magazin.
    Acum cum sa va zic...ca sa traiesti precum grecii inainte de criza nici cei mai fanatici sustinatori ai USL nu si-ar putea inchipui: 14 salarii pe an, concedii peste concedii, weekendul se termina lunea seara, siesta, evaziune, falsuri de firma (dar ordinar facute) vandute in magazin si trecute printr-o asa zisa casa de marcat, falsuri in piete, falsuri pe plaja la vanzatorii ambulanti si nu i deranja nimeni. Ca sa aiba criza adevarata nu mai trebuie decat ca doua cucoane d-alea acre de la sanepid sau OPC si un spagar de la garda sa fie detasati din Romania. Atunci s-ar duce dreaq asa zisa economie greaca
  • -1 (11 voturi)    
    Raspuns (Marţi, 28 iunie 2011, 21:06)

    Vizitiul [utilizator]

    Pai ati bagat toate ciurucurile in UE si acum o dati la intors. Stiti voi ce alte tari se afla pe lista ciurucurilor :)
    • +4 (12 voturi)    
      Ei lasa (Marţi, 28 iunie 2011, 21:15)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Vizitiul

      Ei lasa, ca "ciurucurile" astea de tari sunt piata de desfacere pentru ei. Daca nu le trebuia sa intram un UE nu ne lasau, nu-ti fa iluzii. Ca nimeni nu le-a pus pistolul la tampla.

      Pana una-alta mancam, ne imbracam, conducem ce ne dau ei prin supermarketuri, etc. Chiar daca e "made in china", toate chinezariile vin pe filiere prin care toti isi iau partea leului.

      A, ca sa nu mai vorbim de faptul ca le-am dat sectorul energetic si resursele pe mana si asa mai departe... deci cu ciurucurile sa o lasam mai moale.
  • +3 (11 voturi)    
    De ce ? (Marţi, 28 iunie 2011, 21:19)

    Florin [anonim]

    Domnul Rogers stie cu siguranta raspunsurile la aceste intrebari:

    Franta, Germania si Elvetia detin, impreuna, peste 60% din datoria externa a Greciei.
    Daca Grecia declara faliment, tarile astea trebuie sa stearga acesti bani de la 'active'. Dar nu tarile, ci Bancile din aceste tari.
    Bancile, care controleaza politicienii.

    Si atunci se intampla recalcularea spreadsheet-ului global si toata lumea incepe a vedea cifre rosii. Si in urma acestui rosu, alte active vor trebui sterse si tot asa, efectul de domino va zgudui economia globala.

    Dar daca nu declara faliment, atunci cine primeste banii acestia de la contribuabilul german ? Grecii de rand, sau bancile Europene ?
    Uite, se pare ca nu grecii de rand - masurile cerute de la greci sunt foarte dureroase si insemna foame, nu bani in plus.

    In final, toata aceasta 'criza' este o schema elaborata prin care bancile fura bani de la contribuabilii europeni.

    Dar oricum nu ne-am invarti, matematica este matematica - dobanzile cresc si prabusirea schemei astea globala este inevitabila.

    Doamnelor si domnilor, pregatiti-va parasutele, in curand vom ateriza fortat ;).
  • -1 (11 voturi)    
    gimi (Marţi, 28 iunie 2011, 22:28)

    gigi [anonim]

    Gimy, ai inceput sa mananci rahatul pe care ti-l pun altii in castron? Macar opreste-te la un degustat, nu te lacomi cu polonicul.
    Sa spui ca domne contribuabilul neamt sustine grecia sunt BALIVERNE. E din contra. Grecii, prin masurile de austeritate ii sustin pe nemti. Pt ca isi iau de la gura si le dau lor. Pt niste cifre in calculator(aka datoria).
  • -3 (13 voturi)    
    Grecii si nemtii (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:32)

    Mircea [anonim]

    Cine a fost prin Grecia si a vorbit putin cu bastinasii stie ce hram poarta. O tara in care absolut nimeni nu are autorizatii de constructii, unde 50% au diverse scutiri de taxe si impozite nu o poate duce mult asa.
    Problema este ca era evident pentru oricine vroia sa vada. Aici ma refer evident la Comisia europeana care putea oricand sa afle care era situatia reala. Sa nu ne imaginam ca guvernele grecesti au falsificat la perfectie toate datele macroeconomice din ultimii 10-15 ani. Si s-au facut toti ca nu vad.
    Iar cu nemtii cei muncitori... Hai ca nu e chiar asa.
    Se ne amintim totusi ca dupa ce din vina lor a fost distrus un intreg continent, aproape intreg mapamondul a pompat bani in Germania timp de 45 de ani pentru a le reface tara.
    Si dupa caderea zidului au primit sume enorme.
    Ar trebui sa li se mai aminteasca din cand in cand.
    • +8 (8 voturi)    
      e putin invers (Miercuri, 29 iunie 2011, 3:31)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui Mircea

      "Se ne amintim totusi ca dupa ce din vina lor a fost distrus un intreg continent, aproape intreg mapamondul a pompat bani in Germania timp de 45 de ani pentru a le reface tara"

      Gresesti flagrant in a 2-a parte: mapamondul nu a pompat mai nimic in economia nemtilor. A fost chiar invers. A fost ce-i drept un plan Marshall (la care au contribuit doar americanii), dar si ala a fost acoperit de reparatiile de razboi incasate de americani de la nemti.
      • -1 (3 voturi)    
        esti sigur ca au fost platite? (Miercuri, 29 iunie 2011, 10:07)

        sorin [anonim] i-a raspuns lui mvr

        mai cauta , si ai sa vezi cum isi plateste Germania datoriile.
  • 0 (8 voturi)    
    acest "investitor" (Miercuri, 29 iunie 2011, 2:11)

    visio [anonim]

    uita sa spuna ca problema actuala a Greciei, si in general a intregii lumi civilizate, este insasi tara care ii ia impozit; daca SUA nu s-ar fi jucat cu focul si ar fi permis Greciei sa isi retraga banii, in acest moment acelasi grec ar fi stat sa bea uzo pe banca...asa cum ii place acestui "investotor" sa spuna; una peste alta, sunt satul de oportunisti deveniti oameni de afaceri: Patriciu, SOV, acest no name american, etc...
    hai ca mai stim si noi ceva carte, prea ne confunda cu stupizii de americani...
    • +6 (8 voturi)    
      da, stupizi ...dar (Miercuri, 29 iunie 2011, 3:36)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui visio

      Dar vezi ca stupizii aia au:
      - cele mai bune universitati din lume
      - cele mai multe premii Nobel
      - cele mai importante inventii si inovatii din ultimii 150 de ani
      - unele dintre cele mai inovatoarea si creative companii din lume
      - etc, etc, etc

      PS: tu esti dovada vie ca nu conteaza cata carte ai atata vreme cat intelectul tau nu poate mai mult de "capra cu 3 iezi"
      • +6 (6 voturi)    
        Dar contribuabilul american... (Miercuri, 29 iunie 2011, 5:44)

        Intrebare pt. nea Rojer [anonim] i-a raspuns lui mvr

        ...cinstit,dar fara prea multa pricepere,de ce trebuie sa plateasca pentru falimentele celor care beau sampanie de mii de dolari sticla si cu salarii sa cumpere tot UZO grecilor ?
      • -1 (5 voturi)    
        cateva aprecieri (Miercuri, 29 iunie 2011, 12:57)

        visio [anonim] i-a raspuns lui mvr

        - ma indoiesc ca ai vizitat fiecare universitate din SUA pentru a emite o evaluare corecta;
        - premiile Nobel se acorda, ca mai toate premiile inclusiv Eurovision, pe criterii politice sau geografice; mai adaug ca si romanii au cateva inventii furate de occidentali (insulina, etc);
        - sa ne reamintim ca americanii au beneficiat si de realizarile speciei umane (asta ca formare a natiunii americane);
        - americanii au reusit 2 crize economice in mai putin de 100 ani; poate vrei sa fii american;
        - din cate stiu eu, ca exemplu, Volkswagen este nr 1 in lume ca nr de auto vandute; i-au detronat pe cei de la toyota parca...
        - indiferent ce parere ai tu, adevarul spus de mine ramane in picioare; comparata cu Romania, SUA este la mii de ani distanta; comparata cu Grecia...hai sa lasam pe altii sa se exprime, ok? oricum, daca SUA nu ar fi intrat in criza asta financiara, nu te cunosteam (poate era mai bine);
        - criminalitatea din SUA este cea mai ridicata din lume in pofida veniturilor pe cap de locuitor;
        - etc, etc

        PS:
        1. categoric mai am multe de invatat; dar chiar si asa, sunt mult peste tine fie si numai pentru faptul ca nu am scris nimic aiurea despre un roman (cum e cazul tau)
        2. apropo de "capra cu 3 iezi", stii ca in invatamantul romanesc inca se mai studiaza zicerile lui Harap Alb? nu stiai? banuiam eu, tot asa cum habar nu ai despre universitatile din SUA; la ce scoli au studiat elvii romani cu premii castigate pentru proiecte anuntate de SUA? pentru ca vreau sa iti scutesc banii de aspirina, iti spun ca acestia au studiat in scolile romanesti; categoric, occidentul ofera alta baza de educatie, dar sigur nu ti-ar fi de niciun folos; ca si caz de studiu iti recomand viata lui Emil Palade; inainte sa ma bagi in seama, fa-ti temele serios; pe de alta parte, invata sa ai putin respect fata de opinia altora in conditiile in care tu esti praf stelar...
  • 0 (4 voturi)    
    cu mult mai multa placere (Miercuri, 29 iunie 2011, 7:31)

    raki [anonim]

    lamentari cu nesfarsitul decat o declaratie seaca: noi nu platim.
    Slovacii fac asa si inca n-a mers vestea c-ar fi fost spanzurati de primul copac. Nemtii, francezii baga mana-n buzunar ca sa nu-si piarda pantalonii dar isi gasesc - ca deobicei - prostii pe care sa-i arda.
    Prea si-au facut cei cu nas subtire de cap, nu numai falsificand contabilitatea dar si cu Ciprul si Macedonia pentru a mai sterge putina in fata scadentei.
  • 0 (0 voturi)    
    Profesionalism (Miercuri, 29 iunie 2011, 7:31)

    Brad [anonim]

    Nu se scrie "fierastrau", ci "ferastrau". Verificati, dar nu pe Google. Serios.
  • 0 (4 voturi)    
    E usor sa dai vina pe omul de rind (Miercuri, 29 iunie 2011, 8:44)

    bilbofil [utilizator]

    Chiar dacă răspunderea este în solidar, nu este corect să se vorbească de „grecii” leneși.

    Sînt două metode de îmbogățire în Grecia ca și în Germania: costuri mai mici și prețuri mai mari.

    Nemții puși pe căpătuială au recurs mai ales la prima variantă, astfel că o parte din prosperitatea lor s-a revărsat și asupra celorlalți; grecii descurcăreți au tins spre a doua variantă.

    Asta înseamnă că au forțat creșterea veniturilor lor, împiedicîndu-i pe alții să ofere o productivitate mai mare, înrăutățind astfel situația concetățenilor lor.

    Vina grecului de rînd este că s-a mînjit, lăsîndu-se astfel prins complice la acest mecanism. Fiindcă umflarea prețurilor (pentru munca bugetarilor, prin șpăgi etc.) nu se poate face fără complicitatea statului. Dacă toate averile, de la cele mari, la pensia primită la 55 de ani de cineva care a lucrat 10 luni pe an pe 14 salarii, ar fi fost integral plătite din banii celorlalți greci, revoltele de stradă s-ar fi produs acum vreo 30 de ani. În schimb, o parte din banii necesari au fost luați pe datorie, datorie din care s-au luat și banii cu care au fost mînjiți și grecii muncitori și săraci.

    Majoritatea grecilor sînt vinovați nu că au stat la uzo pe băncuță ci că au girat democratic un sistem corupt, al celor care beau coniac pe bancheta limuzinei, refuzînd să vadă că acest regim le amanetează viitorul, devenit acum prezent.

    Mai mult, banii pentru bogații Greciei nu au fost împrumutați de către contribuabilul german cinstit și corect ci de către niște instituții financiare care ar fi trebuit să știe ce se întîmplă dar au preferat (ca și grecul de rînd) să se uite în altă parte, pentru că atunci au băgat profitul în buzunar iar acum pun nota de plată în cîrca contribuabililor atît nemți cît și greci.
  • 0 (2 voturi)    
    Germania, Grecia vs. SUA (Miercuri, 29 iunie 2011, 9:57)

    Emil [anonim]

    si SUA are 51 de state, dar vorbeste despre ele ca un tot unitar, in schimb despre UE, face separare intre Germania si Grecia
    • 0 (0 voturi)    
      aia (Miercuri, 29 iunie 2011, 18:29)

      aia [anonim] i-a raspuns lui Emil

      aia sunt o federatie. uniunea europeana nici macar o confederatie nu este, darmite federatie. faptul ca se "se numeste" intr-un fel sau in altul nu are nicio legatura cu realitatea politica.

      tu daca vezi ca scrie pe o masina "cea mai dorita din lume" chiar crezi?
  • 0 (2 voturi)    
    Nemernicii !!! (Miercuri, 29 iunie 2011, 17:50)

    Cetentereseaza [anonim]

    I-au furat la drumul mare pe greci, cu miliardele de euroi pe autostrazile astea noi !!!
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Miercuri, 29 iunie 2011, 20:14)

    anonim [anonim]

    Ce uita "investitorul" sa spuna, este ca institutiile financiare care au facut investitii riscante si neperformante, nu sunt grecesti ci multinationale. Bancile care au acordat credite statului grec, desi stiau ca sunt bani aruncati pe apa sambetei, n-au fost grecesti. Intrebare: pe cine sustine de fapt contribuabilul german?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by