Intr-o clasa moscovita, un elev special participa la ore: Stepan, un robot din plastic, dotat cu roti, vine la scoala pentru a ajuta un copil bolnav de leucemie sa urmareasca lectiile, relateaza AFP.

Echipat cu camera video si microfon, robotul Stepan retransmite in timp real ceea ce se intampla in clasa unui calculator din camera adevaratului Stepan, un baiat de 12 ani care nu are voie sa-si paraseasca locuinta, din cauza sistemului imunitar foarte slabit.

"Pe robot il cheama tot Stepan. Cand lectia incepe, munceste ca un elev normal si participa de o maniera foarte activa", povesteste profesoara Alla Ghevak.

Adevaratul Stepan poate sa intervina in orice moment pentru a pune intrebari sau a raspunde.

Bolnav de leucemie de la doi ani, Stepan Supin, un baietel cu ochi mari, albastri, si cu par saten, urmareste, din septembrie, anumite ore (istorie, geografie, engleza si franceza) cu ajutorul acestui robot, in afara lectiilor care ii sunt predate acasa, matematica si rusa.

Asezat in fata calculatorului, Stepan spune ca se simte prezent in clasa, pentru ca el este cel care dirijeaza robotul.

"Pot schimba viteza robotului, ii pot roti capul pentru a privi la dreapta sau la stanga. In acest fel, am impresia ca sunt intr-adevar in clasa", spune Stepan.

"La inceput, era un pic ciudat, dar ne-am obisnuit. In timpul pauzelor, dar si la ore, Stepan comunica de o maniera foarte activa cu ceilalti elevi. Il tratam ca si cum ar fi prezent aici, alaturi de noi", povesteste profesoara.

Mama sa, Nina Supin, spune ca tocmai aceasta "prezenta" conteaza.

"Copii din clasa se distreaza, fac prostioare, comunica. Asa, Stepan poate si el participa. Asta ii lipsea: viata normala a unui baietel", spune ea.

Realizat in 2008 de un institut din Moscova, robotul, care costa 3.000 de dolari, poate primi ordine de la distanta, prin intermediului internetului, din orice loc din lume, povesteste coordonatorul proiectului, Viaceslav Kravtov.

"Il putem folosi in mai multe domenii ale vietii. Pentru inceput, avem in vedere dezvoltarea in sfera sociala, respectiv in educatie, sanatate si munca la distanta cu persoanele handicapate", explica el.

Scoala 166 din Moscova, unde studiaza Stepan Supin, a primit gratuit acest robot, in cadrul unui proiect experimental.

Dar, oricat de recunoscator ar fi fata de micul robot, Stepan spera totusi sa devina independent intr-o buna zi si sa revina la scoala, la fel ca toti copiii de varsta lui.