Statele Unite se indeparteaza de Europa si in aceste conditii UE s-ar putea "reconecta" cu SUA intr-o "cooperarea triunghiulara" alaturi de titani precum Brazilia, China sau Rusia, a declarat vineri Inaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externa, Catherine Ashton, citata de AFP. "Europa nu mai reprezinta principala preocupare strategica a politicii externe americane. Statele Unite cauta tot mai mult noi parteneri cu care sa discute problemele vechi si noi", a declarat Ashton liderilor europeni reuniti la Bruxelles.

Europa trebuie sa lucreze pentru un nou tip de parteneriat, care sa se potriveasca unei noi zone, vizand obiective economice si de securitate globala.

Ashton a adaugat ca UE trebuie sa continue sa construiasca relatii cu alti parteneri, sa coopereze cu Rusia pe probleme de securitate si energie, cu Africa, China si Japonia in probleme comerciale.