Autoritatile din Italia au deportat doi algerieni, experti in fabricarea ce bombe, ce apartineau unei "celule teroriste" din regiunea sudica Campania, a anuntat sambata Ministerul de Interne de la Roma, citat de AFP. Cei doi au fost trimisi in Algeria dupa ce si-au ispasit condamnarile la inchisoare.

"Amandoi strainii sunt experti in crearea de explozivi folosind substante chimice", potrivit unui comunicat al oficialilor de la Roma.

Cei doi au fost eliberati din inchisoare vineri, fiind deportati in Algeria "din motive de ordine publica si de securitate a statului".

AFP precizeaza ca cei doi au fost arestati in 2005, fiind condamnati la sase ani de inchisoare sub acuzatia ca au planuit sa detoneze bombe in locuri publice aglomerate din Italia si strainatate. Potrivit autoritatilor italiene, tintele algerienilor includeau vapoare, stadioane si statii de tren.

Pe de alta parte, AFP aminteste ca politia din Napoli a arestat la inceputul acestui an un cetatean francez de origine algeriana, suspectat ca este militant islamist. El a fost retinut langa gara principala din Napoli, cel mai important oras din Campania.

Un tribunal italian a dat "unda verde" extradarii sale in Franta.