Todd Clayton, un barbat din Statele Unite a fost arestat pentru o crima comisa cu mai bine de 25 de ani in urma datorita analizelor ADN. Autoritatile l-au arestat joi pe barbatul in varsta de 47 de ani, acesta fiind acuzat de crima de gradul intai in cazul mortii unei femei in varsta de 27 de ani in 1984. Cadavrul femeii a fost descoperit intr-o zona impadurita a districtului Palm Beach.

Autoritatile au declarat ca progresele facute in tehnologia de testare ADN i-au ajutat pe investigatori sa constate ca ADN-ul barbatului se potriveste cu o mostra gasita pe hainele femeii in varsta de 27 de ani. ADN-ul barbatului fusese introdus in baza de date a politiei dupa ce in mai acesta fusese arestat pentru posesie de droguri, noteaza FoxNews.

Tatal victimei, Bill Wilson, a declarat ca a ramas foarte uimit cand a aflat vestile si ca nu mai avea nicio speranta ca ucigasul sa fie prins.