Coreea de Nord trebuie sa isi respecte angajamentele privind denuclearizarea, daca vrea sa imbunatateasca relatiile cu Statele Unite. Avertismentul vine de la purtatorul de cuvant al Casei Albe, la doar cateva ore de la eliberarea celor doua jurnaliste americane detinute la Phenian, scrie AFP.

"Cea mai buna cale de a schimba relatiile noastre cu Phenianul este ca nord-coreenii sa decida ca e timpul sa-si respecte responsabilitatile si sa-si tina angajamentele pe care ei insisi le-au luat", a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Robert Gibbs, referitor la dosarul de renuntare la armele nucleare.

Declaratiile vin dupa ce fostul presedinte Bill Clinton a efectuat o vizita surpriza in Coreea de Nord, unde a obtinut eliberarea a doua jurnaliste americane condamnate la 12 ani de munca silnica. In timpul negocierilor dintre sotul actualului secretar de stat american si liderul nord-coreean Kim Jong-Il, Casa Alba a pastrat o tacere deplina pe acest caz, atragand atentia ca orice amanunt poate anula eforturile de eliberare a tinerelor arestate.