Un copil de doar doi ani ce a plecat duminică singur din localitatea Tudora (județul Botoșani) a fost găsit după mai mult de o zi de căutări într-o stare bună, în pădure, la circa trei kilometri de casa unde fusese văzut ultima oară. La ampla operațiune de căutare au participat angajați MAI din mai multe județe și elicoptere, dar și voluntari din zonă.

Copilul care a dispărut dintr-o localitate din județul BotoșaniFoto: IPJ Botosani

  • UPDATE 15:49 Băiețelul a fost găsit în pădurea de lângă localitate după 25 de ore de căutări, la aproape trei kilometri de locul de unde a plecat, transmite Digi24. Copilul este conștient și într-o stare bună, deși și-a petrecut noaptea în pădure, în condițiile în care temperaturile au fost scăzute în zonă. El primește îngrijiri de la echipajele medicale, dar medicii spun că va fi bine
  • UPDATE 13:06 Potrivit IPJ Botoşani, în prezent, în zona în care se fac căutările sunt peste 200 de angajați ai forţelor de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi voluntari. Astfel, structurilor MAI din Botoşani li s-au alăturat forţe de ordine din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Neamţ, Suceva, Iasi şi Bacău. „Alături de poliţişti sunt folosiţi şase câini de căutare-salvare în mediul natural, un elicopter SMURD, un elicopter din cadrul IGAV şi un avion de mici dimensiuni, aparţinând voluntarilor”, a arătat sursa citată.

Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie ia parte, începând de luni dimineaţă, la căutările copilului de doi ani care a dispărut, duminică după-amiază, în localitatea Tudora din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, căutările băieţelului au continuat pe tot parcursul nopţii, iar în cursul dimineţii de luni echipelor de căutare s-au alăturat forţe de ordine din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Suceava şi Bacău.

„Poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră, precum şi voluntari din comunitate continuă activităţile pentru găsirea minorului", au precizat oficialii IPJ Botoşani.

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, începând de duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel de doi ani, care a dispărut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Copilul, care este din localitatea Tudora, se afla în vizita la o cunoştinţă, împreună cu o rudă, când a părăsit locuinţa respectivă, iar în urma căutărilor cei apropiaţi nu au reuşit să-l identifice.

Micuțul se afla în grija bunicii materne în momentul în care a dispărut, părinții fiind plecați din țară, potrivit Monitorul de Botoșani. Bunica era în vizita la o cunoștință, iar cel mic ar fi plecat fără să fie observat. Când au sesizat dispariția acestuia, cei din familie l-au căutat, după care au anunțat poliția.

„Comunitatea s-a mobilizat și sunt foarte prezenți în zona și ajută forțele de ordine la căutări. În apropierea zonei în care a fost văzut ultima dată este o liziera, o pădure, sunt terenuri accidentate”, a declarat Delia Neniscu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr şaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Vestimentaţie cunoscută: bluză de trening roşie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidaşi cu lumini la talpă.

IPJ Botoşani roagă cetăţenii care deţin informaţii cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.