Președintele finlandez Sauli Niinisto a declarat duminică că ultima sa discuție cu președintele rus Vladimir Putin despre cererea țării sale de a adera la NATO a fost măsurată și nu conține nicio amenințare, relatează Reuters.

Sauli Niinisto si Sanna Marin au anuntat decizia de a adera la NATOFoto: Heikki Saukkomaa / Shutterstock Editorial / Profimedia

"A confirmat că crede că este o greșeală. Nu vă amenințăm. În total, discuția a fost foarte, aș putea spune, calmă și relaxată", a spus Niinisto într-un interviu pentru CNN.

„De fapt, surpriza a fost că a luat-o atât de calm”, a spus el pentru CNN.

„Dar până acum, se pare că nu vor apărea probleme imediate”, a adăugat el.

Declarațiile lui Niinisto vin după ce președintele rus Vladimir Putin i-a transmis sâmbătă omologului său finlandez că ar fi o greșeală ca Helsinki să abandoneze statutul de neutralitate și să adere la NATO. Putin a mai spus că nu există niciun fel de amenințare la adresa securității Finlandei, adăugând că o eventuală schimbare a politicii sale externe ar putea avea un impact negativ asupra relațiilor bilaterale.

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Sanna Marin au anunțat oficial duminică, într-o conferință de presă, că țara dorește aderarea la NATO, liderul finlandez subliniind că „este o decizie istorică” și că „începe o nouă epocă”.

Anunțul vine la o zi după ce Niinisto a avut o discuție cu președintele rus Vladimir Putin în care îl anunța de decizie.

Niinisto nu este îngrijorat că Turcia ar putea bloca aderarea Finlandei la NATO

Sauli Niinisto s-a declarat „confuz” din cauza comentariilor președintelui turc Recep Tayyip Erdogan că nu analizează posibilitatea ca Finlanda și Suedia să se alăture NATO „în mod pozitiv”, dar „nu este îngrijorat” că Turcia va bloca aderarea Finlandei la NATO.

„Cred că vor fi încă multe discuții și nu sunt chiar îngrijorat de asta”, a spus el pentru CNN.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis că nu este posibil ca Turcia să susțină aderarea Finlandei și Suediei la NATO, susținând că acestea găzduiesc „numeroase organizații teroriste”.

Turcia nu vrea repetarea unor greșeli asemănătoare”, a declarat Erdogan cu referire la aderarea Greciei, precizând că, „mai mult, țările scandinave în discuție sunt case de musafiri pentru organizații teroriste”.

CITEȘTE ȘI: De ce Finlanda și Suedia nu sunt deja în NATO și alte întrebări înainte ca statele nordice să își anunțe oficial candidatura