CEO-ul Tesla și SpaceX Elon Musk are o istorie îndelungată de postări controversate pe Twitter pe care a continuat-o weekendul acesta printr-o nouă dispută, de data aceasta cu senatorul american Bernie Sanders, relatează Business Insider.

Elon MuskFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Musk a răspuns unui tweet al senatorului Sanders, un socialist democrat autoproclamat, în care acesta cerea ca americanii foarte bogați să își achite „cota parte corectă” de taxe.

„Tot uit că ești în viață”, i-a scris miliardarul legiuitorului american.

Musk a răspuns și unei alte glume făcute la adresa lui Sanders de către un alt utilizator cu un emoji și s-a oferit să vândă mai multe acțiuni ale Tesla.

Săptămâna trecută miliardarul sud-african a vândut acțiuni ale producătorului de mașini electrice în valoare de 7 miliarde de dolari, potrivit unor documente depuse la Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA.

Musk făcuse chiar un sondaj pe Twitter în care și-a întrebat urmăritorii dacă să vândă acțiuni Tesla, deși documentele arată că luase deja o decizie în acest sens cu aproape două luni înainte.

CEO-ul Tesla și SpaceX a criticat anterior un proiect legislativ depus de senatorul Sanders care propunea taxarea activelor deținute pe bursă de miliardari, exprimându-și opoziția puternică față de aceasta.

Ce spune Michael Burry, investitorul din filmul „The Big Short” despre intențiile lui Elon Musk

Elon Musk, devenit cel mai bogat om de pe planetă după ce prețul acțiunilor Tesla a crescut vertiginos în ultimul an și jumătate, a criticat și un alt proiect de lege care încurajează sindicalizarea angajaților companiilor producătoare de mașini electrice.

Analiștii financiari estimează că propunerea legiuitorilor democrați de creștere a taxelor pentru cei mai bogați americani l-ar costa pe Musk în jur de 10 miliarde de dolari în fiecare an.

Investitorul Michael Burry, faimos pentru că a fost primul care a descoperit imensa bulă imobiliară ce se forma pe piața imobiliară din Statele Unite în 2007 și imortalizat în filmul „The Big Short”, crede însă că Musk nu are nevoie de bani, ci dorește doar să vândă din acțiunile Tesla.

„El n-are nevoie de cash. El vrea doar să vândă [acțiuni] $TSLA”, a afirmat Burry pe Twitter, unde folosește pseudonimul „Cassandra”.

Într-o postare separată el a distribuit un grafic cu evoluția prețului acțiunilor Tesla, ajuns la 1.033,42 de dolari la închiderea bursei de la New York, cu o săgeată care arată momentul în care Tusk declarase anterior că prețul acțiunilor producătorului auto este prea ridicat.

N.R.: Burry și-a șters ulterior postările făcute pe Twitter.