Londra este pregătită să activeze pentru prima dată un instrument de soluționare a conflictelor prevăzut în acordurile post-Brexit cu UE în disputa cu Parisul privind licențele de pescuit, a avertizat sâmbătă premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP.

Boris Johnson si Emmanuel MacronFoto: Captura YouTube

”Nu, bineînţeles, nu exclud”, a declarat Boris Johnson la SkyNews, la Roma, în marja G20, unde se întâlneşte duminică tête à tête cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

”În cazul unei încălcări a Tratatului (Brexitul de către Franţa) sau dacă noi credem că există o încălcare a Tratatului, vom face ceea ce este necesar pentru a proteja interesele britanice”, a spus el.

”Însă cred că toată lumea vrea, este vorba despre cooperarea între aliaţi europeni şi Emmanuel Macron”, a adăugat el.

”Eu împărtăşesc opinia comună potrivit căreia modificările climatice sunt un dezastru pentru omenire şi că avem mijloacele să le înfruntăm”, a declarat el înaintea summitului COP26 de săptămâna viitoare, la Glasgow, în Scoţia.

Conflictul cu privire la pescuit ”este, sincer, pipi de pisică, un accesoriu, în comparaţie cu ameninţarea împotriva omenirii cu care ne confruntăm”, a apreciat şeful Guvernului britanic.

Franţa reproşează Regatului Unit că acordă un număr prea mic de licenţe de pescuit după Brexit.

Parisul a anunţat că vrea să interzică - începând de marţi - navelor britanice de pescuit să-şi mai descarce încărcătura în porturile franceze şi să consolideze controalele vamale ale camioanelor, în cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte până atunci.

Departe de a scădea înantea reuniunii la vârf a G20 de la Roma, tensiunile au crescut vineri, după ce Londra a ameninţat să impună ”controale riguroase” vapoarelor europene care intră în apele sale, dacă Parisul îşi pune ameninţările în aplicare.

Acordul comercial post-Brexit, încheiat în ultmul moment, la sfârşitul lui 2020, de către Londra şi Bruxelles, prevede ca pescarii europeni să pescuiască în continuare în anumite ape britanice, în anumte condiţii.

Londra susţine că a soluţionat 98% dintre cererile de licenţiere a navelor din UE în vederea pescuirii în apele sale, o cifră contestată de Franţa, care vorbeşte despre 90%. (News.ro)