Un avion militar afgan s-a prăbușit duminică seară în Uzbekistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală învecinată cu Afganistan, a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Potrivit acestuia, avionul militar a trecut ilegal granița.

Uzbekistan pe hartaFoto: Google Maps

"Avionul militar a trecut ilegal granița cu Uzbekistanul. Este în desfășurare o anchetă" cu privire la prăbușirea avionului afgan, a declarat Bakhrom Zulfikarov, confirmând rapoartele presei uzbece despre prăbușirea avionului în ziua precedentă în regiunea Surhandaria(sud), la granița cu Afganistanul.

Ria Novosti a scris la rândul său că avionul a fost doborât de apărarea antiaeriană uzbecă.

Bekpoulat Okboev, medic la un spital din provincia Surhandaria, a declarat luni pentru AFP că doi pacienți care purtau uniforma forțelor armate afgane au fost spitalizați duminică seara acolo.

Unul dintre pacienți s-a catapultat „cu o parașută”, a spus el, adăugând că ambii au suferit fracturi.

Alți trei presupuși soldați afgani au fost internați sâmbătă în acest spital, potrivit aceleiași surse.

Tadjikistanul, o altă fostă republică sovietică din Asia Centrală, a declarat, la rândul său, agențiilor de presă ruse că a autorizat aterizarea mai multor avioane ale armatei afgane care lansează ”un SOS”.

„Peste o sută de soldați afgani au aterizat pe aeroportul Bokhtar” din sudul țării, a declarat ministerul de externe.

Afganistanul a ajuns în mâinile talibanilor după prăbușirea forțelor guvernamentale și fuga președintelui Ashraf Ghani în străinătate.

Private de sprijinul crucial american, demoralizate, unitățile afgane au încercat în repetate rânduri să fugă în țările vecine din Asia Centrală, în special în Uzbekistan, de când talibanii și-au lansat ofensiva, profitând de retragerea forțelor americane și a NATO din Afganistan în mai.