Olanda, a doua țară din lume care denunță genocidul din China prin moțiune adoptată de Parlament

de R.P.     HotNews.ro
Vineri, 26 februarie 2021, 9:00 Actualitate | Internaţional


etnici uiguri
Foto: captura tv
Parlamentul olandez a adoptat joi o moțiune prin care acuză tratamentul aplicat de regimul de la Beijing minorității musulmane a uigurilor, calificându-l drept ”genocid”. Olanda devine astfel prima țară a UE care votează o astfel de rezoluție și al doilea stat din lume, după Canada.

Decizia vine după ce luni de zile activiști și experți ONU privind drepturile omului au acuzat China că este responsabilă pentru detenția a cel puțin un milion de musulmani în lagărele din regiunea vestică Xinjiang. Tortura, munca forțată, violurile și abuzurile sexuale, sau sterilizarea fac parte din ”tratamentul” aplicat celor deținuți în ceea ce China numește ”centre vocaționale”.

China neagă aceste practici și susține că este vorba despre centre de educare, necesare pentru combaterea extremismului.

"În China se petrece un genocid împotriva minorității uigurilor”, se arată în moțiunea adoptată de Parlamentul Olandei, potrivit CNN.

Ambasada Chinei de la Haga a reacționat afirmând că orice aluzie la un ”genocid” reprezintă o minciună și un amestec în treburile interne.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2044 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Bravo! (Vineri, 26 februarie 2021, 10:56)

    TheBlizzard [utilizator]

    Felicitari, Olanda!
    Si nu. Nu sunt sarcastic.
  • -2 (2 voturi)    
    ca acum 6 mii de ani (Vineri, 26 februarie 2021, 14:32)

    jescu [utilizator]

    Parca am fi in evul mediu, cand un intreg popor, evreii erau pusi sa faca piramide de egipteni. Doar ca acum e cu uiguri si cu chinezi. Unii bagati in lagare de munca de catre ceilalti, sterilizati fortat,...etc.
  • 0 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 3:55)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by