Myanmar: Secretarul general al ONU îndeamnă la presiuni pentru a face să eşueze lovitura de stat
"După alegeri care cred că s-au desfăşurat normal şi după o mare perioadă de tranziţie, este absolut inacceptabil să schimbi rezultatele alegerilor şi voinţa poporului", a adăugat el într-un interviu acordat cotidianului The Washington Post.
Întrebat despre punerea sub acuzare a liderului de facto al ţării, Aung San Suu Kyi, secretarul general al ONU a subliniat că, "dacă am putea să o acuzăm de ceva, ar fi că a fost prea apropiată de militari, că i-a protejat prea mult".
"Sper că democraţia va face progrese din nou în Myanmar, dar pentru aceasta toţi deţinuţii trebuie eliberaţi, ordinea constituţională să fie restabilită", a spus el.
Secretarul general al ONU a deplâns, de asemenea, faptul că, marţi, Consiliul de Securitate nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unui text comun, după o reuniune de urgenţă la iniţiativa Marii Britanii.
Potrivit unui proiect de text propus la începutul săptămânii pentru negociere şi obţinut de AFP, Consiliul de Securitate ar condamna "lovitura de stat militară" şi ar cere "eliberarea imediată" a persoanelor reţinute ilegal. Consiliul ar reclama, de asemenea, ridicarea stării de urgenţă declarată pentru un an.
Miercuri seară, potrivit diplomaţilor, negocierile au continuat între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, în special cu China şi Rusia care au blocat adoptarea declaraţiei marţi.
Armata din Myanmar a pus capăt brusc fragilei tranziţii democratice a ţării luni, instaurând starea de urgenţă pe timp de un an şi arestând-o pe Suu Kyi, 75 de ani, liderul de facto al guvernului civil, precum şi pe alţi responsabili ai partidului său, Liga Naţională pentru Democraţie

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon