Liderii sarbi dezbat astazi, la Belgrad, securitatea Serbiei in cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Nationala, a anuntat postul de radio B92.

Reuniunea a fost solicitata de presedintele Boris Tadic, dupa evenimentele violente de joi, din capitala sarba, cand ambasadele SUA, Croatiei si Turciei au fost atacate de manifestanti furiosi.

Ministrul sarb de externe, Vuk Jeremic, a declarat ca violentele din Belgrad vor reprezenta "singura tema de discutie" a reuniunii. Jeremic a calificat evenimentele de saptamana trecuta "drept inacceptabile", adaugand ca ele "submineaza capacitatile diplomatice ale Serbiei".

Vuk Jeremic a afirmat ca Serbia "isi va continua lupta diplomatica pentru a obtine anularea declaratiei unilaterale de independenta".

Seful diplomatiei de la Belgrad a anuntat, de asemenea, ca Rusia si Serbia au pus la punct "o strategie de lucru la nivel international". Jeremic a explicat ca Serbia face tot posibilul pentru ca independenta Kosovo sa fie recunoscuta de cat mai putine state astfel incat sa demonstreze Adunarii Generale a ONU, in septembrie, ca marea majoritate a statelor nu sprijina secesiunea Kosovo.

B92 precizeaza ca Departamentul de Stat american a afirrmat ca Kosovo "nu va mai fi niciodata parte a Serbiei", insa autoritatile de la Washington vor coopera cu Serbia si Rusia. Purtatorul de cuvant al Departamentului, Tom Casey, a declarat ca SUA "nu doresc sa izoleze Serbia" si "ca vor ca Belgradul sa devina parte a Europei".

Jeremic a precizat ca, "din nefericire, Serbia este astazi cu un pas mai departe de UE decat era la 17 februarie", adugand insa ca "integrarea europeana este una dintre prioritatile esentiale ale tarii".

13.30 Polonia a anuntat recunoasterea independentei Kosovo.

13.50 Seful diplomatiei de la Bucuresti, Adrian Cioroianu, a declarat ca Romania doreste sa fie o punta de legatura intre Belgrad si tandemul UE-NATO

14.30 Aproximatv 10.000 de sarbi demonstreaza la Banja Luka pentru independenta Republicii Srpska

15.45 Rusia a propus Serbiei sa participe la proiectul South Stream ca gest de sustinere in dosarul Kosovo

16.30 Manifestantii sarbi au incercat sa atace consulatul SUA din Banja Luka

17.00 Politia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i impedica pe protestatari sa ajunga la consulatul american din Banja Luka. Sase persoane au fost ranite in timpul confruntarilor.

18.20 Serbia a anuntat ca va discuta cu Banca Mondiala pentru a nu mai plati datoria Kosovo.