Oficialii americani afirmă că Iranul s-ar afla în spatele unor mesaje email amenințătoare sau false, dar nu reiese din nimic că voturile propriu-zise s-ar fi schimbat - scrie ziarul american The New York Times, citat de Rador.

Alegeri SUAFoto: Agerpres/AP

Miercuri seara, importanți oficiali din sectorul securității naționale au anunțat că atât Iranul, cât și Rusia au obținut date legate de înregistrarea alegătorilor americani, ei oferind totodată primele probe concrete din care reiese că ambele țări intervin, încercând să influențeze alegerile prezidențiale în aceste ultime două săptămâni rămase până la eveniment.

Într-un anunț făcut în cursul serii de la sediul lor, directorul serviciului informații interne al Administrației SUA, John Ratcliffe, și Christopher A. Wray, directorul FBI, au declarat că Iranul a trimis alegătorilor amenințări și mesaje false prin email. Potrivit datelor adunate de serviciile de informații, Iranul intenţionează ca, în următoarele zile, să facă și mai mult pentru a influența votul, iar asta a determinat cele două birouri să facă anunțul într-un moment atât de neobișnuit, tocmai din dorința de a împiedica noi acțiuni din partea Teheranului.

Nu există niciun semn din care să reiasă că vreun rezultat al alegerilor a putut fi influențat sau că informațiile legate de persoanele înregistrate ar fi fost modificate, ambele aspecte putând afecta rezultatul procesului de votare început deja în diverse regiuni din Statele Unite. Oficialii nu au pretins nici că vreuna dintre țări ar fi piratat sistemele de înregistrare a alegătorilor, existând astfel posibilitatea ca oricine să poată obțină asemenea informații dacă știe unde să caute.

Potrivit declarațiilor unuia dintre oficiali, datele despre alegători obținute de Iran și de Rusia sunt în general de ordin public, iar Iranul le exploatează ca pe o pârghie de influență politică a campaniei. Numele alegătorilor, registrele partidelor și unele informații despre contacte sunt accesibile publicului. Potrivit declarațiilor oficiale, s-ar putea însă ca aceste informații să fi fost cuplate cu alte mijloace de identificare, cum ar fi adresele de email, obținute din alte baze de date, inclusiv unele care ar fi putut fi vândute de bandele de hackeri de pe ‘rețeaua din umbră’.

“Asemenea date pot fi folosite de ‘actorii’ străini pentru a încerca să comunice informații false alegătorilor înregistrați, în speranța că asemenea informații vor produce confuzie sau haos și că vor submina încrederea în democrația americană”, a declarat Ratcliffe.

Anunțul Administrației Trump, potrivit căruia un adversar din afară, respectiv, Iranul, a încercat să influențeze alegerile trimițând prin email mesaje de intimidare, a fost deopotrivă un puternic avertisment, dar și un prilej de a ne reaminti că și alte puteri pot exploata niște slăbiciuni de felul celor relevate de amestecul rus din 2016. Dar anunțul i-ar fi convenabil și lui Trump. De săptămâni întregi, el a tot susținut, fără să ofere însă și probe, că votul din 3 noiembrie va fi ‘trucat’, că votul prin poștă va duce la o fraudă masivă și că el nu va putea fi învins decât dacă adversarii săi ar trișa.

Acum, în ajunul dezbaterii finale, el deține probe legate de campaniile de influență din străinătate menite să-i reducă șansele de a fi reales chiar dacă asemenea campanii nu afectează infrastructura sistemului de votare.

Unele dintre falsele mesaje de email, trimise alegătorilor democrați, s-au dovedit a fi din partea unor organizații de extremă-dreaptă susținătoare ale lui Trump, printre care Proud Boys (Băieții Mândri). Potrivit declarațiilor unor oficiali din sectorul informațiilor și securității, hackerii iranieni au încercat să-și ascundă urmele, la început trimițând mesaje prin intermediul unei companii saudite de asigurări compromise. Ulterior, ei au trimis peste 1500 mesaje apelând la pagina web a unei firme estoniene, după cum reiese dintr-un studiu realizat de cercetători de la Proofpoint, o firmă de securitate cibernetică.

Până acum, unii oficiali au susținut că Rusia rămâne în continuare principala amenințare la adresa alegerilor. Dar atât republicanii, cât și democrații spun acum că noile informații demonstrează că Iranul profită de tehnica rușilor și încearcă să arate clar că și iranienii pot fi o forță în alegeri.

Biden a dat de înțeles că va reintra în acordul nuclear și va ridica multe dintre sancțiuni dacă Iranul își va respecta mai întâi obligațiile pe tema programului său nuclear, convenite cu cinci ani în urmă.

Iranul a respins dur acuzațiile, afirmând că ele sunt inventate și susținând că ele nu sunt decât o încercare a guvernului american de a submina încrederea propriilor lor alegători în alegeri.

“Spre deosebire de SUA, Iranul nu se amestecă în alegerile altor țări“, a declarat Alireza Miryousefi, purtătorul de cuvânt al Misiunii Iraniene la ONU, el făcând o referire clară la eforturile CIA, datând din anii ’50, de a înlătura de la putere un lider iranian. Iranul nu este interesat să se amestece în alegerile din SUA și nu are nicio preferință cu privire la rezultat“, a mai adăugat el.

În ultimele zile, un alt grup de hackeri ruși, Energetic Bear (Ursul energic), deseori legat de FSB – urmașul fostului KGB de pe vremea Uniunii Sovietice – pare să fi dorit să obțină accesul la rețele ale administrației de stat și locale. Acest lucru a atras atenția detectivilor federali din cauză că, până acum, grupul urmărea în general firme din sectorul energetic, inclusiv regii publice.

Dar nu există probe din care să reiasă că hackerii au atacat în mod direct vreo infrastructură de ordin electoral. Temerile experților din domeniul securității cibernetice sunt legate de faptul că, odată intrați în rețelele administrației locale, ei ar putea încerca să intre ‘colateral’ în bazele de date cu înregistrările alegătorilor. Până acum, nu există probe din care să reiasă că ei ar fi încercat asta, dar oficialii spun că asemenea tentative vor apărea numai în ultimele zile ale campaniei electorale, dacă vor apărea vreodată.

Eforturile Iranului par să se concentreze asupra intimidării și dezinformării alegătorilor. Unele mesaje false adresate alegătorilor prin email conțineau trimiteri la un videoclip fals care încerca să îi sperie pe alegători, făcându-i să creadă că expeditorii pot manipula rezultatele votului prin poștă, ei profitând de faptul că Trump a tot insistat că voturile prin poștă ar putea fi falsificate.

Deși videoclipul nu a fost prea mult difuzat în mediile de socializare, unii utilizatori l-au postat totuși pe Twitter. Într-o declarație făcută miercuri seara, Twitter a anunțat că, în urma campaniei inițiate de Iran, “a trecut rapid la suspendarea permanentă a unui mic număr de conturi și la reducerea apariției unor asemenea mesaje în presă“, dar fără să facă alte precizări.

Twitter a subliniat că videoclipul nu s-a bucurat niciodată de popularitate și nici nu a avut o mare audiență, deși ancheta rămâne încă deschisă.

Citește și: Rusia și Iranul au obținut informații despre listele electorale americane (Washington)

Citește și: Washingtonul extinde presiunea asupra organelor de „propagandă” ale Chinei de pe teritoriul american