O reformă a Consiliului de Securitate al ONU, înghețat în componența sa din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost solicitată mai mult ca niciodată în această săptămână la Adunarea Generală anuală a Organizației, dar cu puține speranțe de progrese în situația în care tensiunea dintre Statele Unite și China este în creștere, potrivit AFP.

Consiliul de Securitate al ONUFoto: AGERPRES

Odată cu pandemia Covid-19, diviziunile dintre cei cinci membri permanenți - Statele Unite, Rusia, China, Franța și Regatul Unit - și paralizia pe care o provoacă au atins niveluri inacceptabile pentru mulți.

Consiliul de Securitate are un total de 15 locuri, dar cei zece membri ai săi nepermanenți, dintre care jumătate se reînnoiesc în fiecare an, nu au drept de veto, spre deosebire de membrii permanenți. „Dacă fiecare țară este liberă să prezinte o rezoluție, în realitate acestea provin în principal din Occident”, îndrumând conducerea lumii, notează un diplomat cu condiția anonimatului.

Guvernarea globală post-pandemică a fost, la inițiativa Nigerului, tema unei conferințe video a Consiliului de Securitate joi. S-a încheiat cu o diatribă violentă, rară în această cameră, a Chinei împotriva Statelor Unite. "Destul! Ați generat destule probleme în lume!", a clamat ambasadorul chinez Zhang Jun, după un nou rechizitoriu al Washingtonului împotriva Chinei pe care o acuză că a ascuns date importante despre pandemia de coronavirus contribuind astfel la răspândirea ei la nivel global.

Anterior, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că "pandemia a fost un semnal de alarmă pentru dezastre și mai grave care ar putea apărea, începând cu criza climatică". Dacă răspundem la aceasta cu dezbinarea și dezorganizarea la care am asistat anul acesta, mă tem de ce e mai rău", a adăugat șeful ONU care a denunțat în aprilie o relație "foarte disfuncțională" între marile puteri.

Pe lângă dosarul legat de pandemie, aceste disfuncționalități au și repercusiuni asupra gestionării conflictelor în Siria, Yemen și Libia.

De la America de Sud la Asia, prin Africa și Europa, mai mulți lideri au profitat de Adunarea Generală pentru a sublinia necesitatea „urgentă” de a reforma Consiliul de Securitate pentru a reflecta mai bine lumea de azi.