Liderii europeni nu își mai pot permite să ignore autoritarismul agresiv al Beijingului, scrie Politico.
Este foarte ușor să arunci vina pe președintele american Donald Trump pentru toate turbulențele de pe scena politică internațională din ultimii ani. Războaiele comerciale ale președintelui american și ostilitatea sa față de numeroase instituții mondiale sunt provocări extrem de vizibile la adresa ordinii internaționale care s-a format de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Însă de o și mai mare consecință, deși mai puțin vizibil, sunt schimbările fundamentale care au loc în China unde președintele Xi Jinping a produs o ruptură dramatică față de principiile care au ghidat politica, economia și relațiile externe ale Beijingului în ultimele decenii.
Xi pare să creadă că asemenea schimbări sunt necesare pentru a transforma China într-o superputere capabilă să dea cu pumnul în masă pe scena politicii internaționale. Consecințele ar putea modela lumea așa cum o știm pentru următorii zeci de ani.
Însă în majoritatea capitalelor europene schimbarea de paradigmă adusă de Xi rămâne doar vag recunoscută, pericolul fiind nu doar la adresa intereselor economice și de securitate ale Uniunii Europene, ci mai ales la adresa idealurilor pe care le prețuiește.
Cultul personalității
Xi, fiul unui oficial înalt al Partidului Comunist chinez, vorbește foarte mult ca predecesorii săi: cu angajamente privind reforme și punând accentul pe „dezvoltarea pașnică”.
Însă China pe care acesta o conduce este o țară foarte diferită față de cea din anii 1990 și 2000 când liderii Statelor Unite și cei europeni sperau ca Beijingul să poată fi ademenit înspre democrație și integrarea în ordinea globală creată de Occident.
Xi a sistat aproape complet liberalizarea pro-piață iar în locul acesteia a revenit la programe conduse de stat menite să protejeze și încurajeze companii „campioane” chineze care să alunge concurenții din Vest din industriile și sectoarele tehnologice.
În interiorul guvernului Xi, deși cu siguranță nu omnipotent, a eliminat sau tras pe linie moartă rivalii politici și creat un cult al personalității nemaivăzut din zilele „Micuței cărți roșii” a lui Mao Zedong.
Prin înlăturarea limitelor asupra mandatelor prezidențiale Xi și-a acordat dreptul de a conduce pe viață iar regimul său a reușit să degradeze și mai mult situația oricum abisală privind respectarea drepturilor omului în China.
Statul totalitar
Xi domnește peste un stat polițienesc tot mai opresiv care folosește tehnologie de ultimă generație pentru a supraveghea și întări controlul asupra societății în toate modurile imaginabile. Gândiți-vă la Orwell face cunoștință cu Inteligența Artificială.
Plasarea a aproximativ un milion de etnici uiguri în ceea ce în mod fundamental este un sistem de gulaguri din vestul Chinei reprezintă unul din cele mai mari abuzuri din istoria recentă a umanității.
În străinătate Xi promovează autoritarismul cu o și mai mare agresivitate, fie că este vorba de susținerea regimurilor nedemocratice din Iran, Venezuela, Belarus și alte locuri, fie de tentativele tot mai stringente de a intimida jurnaliști, oameni din mediul universitar sau companii străine să cenzureze criticile la adresa Chinei.
Impunerea noii legi a securității naționale în Hong Kong, o violare clară a acordului de predare a fostei colonii britanice încheiat cu Regatul Unit, arată cum Xi este dispus să riște condamnarea din partea comunității internaționale pentru a suprima valorile democratice.
Naivitatea europeană
Și cu toate acestea, în pofida muntelui de dovezi că noua Chină a lui Xi reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa intereselor economice și politice ale Occidentului, majoritatea liderilor europeni petrec de parcă ar fi 1999.
Într-un interviu acordat recent Politico ministrul economiei german, Peter Altmaier, a apărat răspunsul timid al guvernului său privind reprimarea din Hong Kong, afirmând că „am fost mereu convins și cred în continuare că schimbările pot fi obținute prin comerț”.
Poate că Altmaier merită lăudat pentru idealismul său de neclintit. Însă comentariul ministrului german arată de asemenea o naivitate incredibilă, o ignoranță șocantă cu privire la problemele curente și, poate cel mai rău, un cinism profund care consideră că germanii vor pune vânzarea de Volkswagen-uri mai presus de libertatea omului.
Lăsând aspectele morale la o parte, prin agățarea de o percepție depășită privind China, Europa își refuză un rol crucial în ordinea globală pe care Xi o crează.
Europa devine o victimă globală a evenimentelor de la Beijing și Washington, prinsă în lupta pentru putere a celor două superputeri care încearcă să o forțeze să aleagă o tabără.
Un loc sub soare
Liderii europeni par paralizați de teama că regimul comunist s-ar putea răzbuna pe interesele economice ale țărilor lor din China dacă aleg tabăra greșită.
Aceasta este exact abordarea greșită. Europa posedă abilitatea de a influența direcția în care noua lume se îndreaptă. Luate împreună, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene rivalizează cu Statele Unite în importanța lor față de economia chineză.
Însă Europa își risipește atuurile nevorbind într-o singură voce și permițând Beijingului să creeze diviziuni pe continent în probleme precum gigantul telecom Huawei sau inițiativa O centură, un drum.
Misiunea cu care Europa se confruntă în prezent este găsirea acelei voce. Europenii trebuie să decidă ce rol vor să joace într-o lume tot mai plină de incertitudini. Poate că aceasta va însemna pregătirea pentru o luptă pentru libertate a secolului XXI.
Unii europeni par pregătiți să ia atitudine. Uitați-vă cum mica Republică Cehă persiflează amenințările Beijingului privind o delegație trimisă de Praga în Taiwan.
Trăitul în trecut nu va salva Europa de viitor, scrie Politico.
Citește și:
9
15
