Decizia Bahrainului de a stabili relații diplomatice cu Israelul nu s-ar fi putut face fără undă verde din partea Arabiei Saudite, o nouă etapă în ceea ce experții denumesc o "normalizare alternativă" între Riad și statul evreu, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vineri, Bahrainul a devenit al doilea aliat al Arabiei Saudite din Golf care formalizează în mai puțin de o lună relațiile cu Israelul, după Emiratele Arabe Unite, în condițiile în care Riadul a rezistat până în prezent la presiunea președintelui american Donald Trump.

Această evoluție, calificată de Trump drept "cu adevărat istorică", nu ar fi putut avea, probabil, loc fără aprobarea Riadului, care se bucură de o mare influență asupra Bahrainului.

Lidera monarhiilor arabe din Golf, Arabia Saudită a susținut financiar Bahrainul în 2018 în condițiile în care țara se confrunta cu o penurie de lichidități iar în 2011 a trimis trupe aici pentru a susține familia regală în fața unor importante proteste, în marja Primăverii Arabe.

Riadul a păstrat tăcerea în ceea ce privește stabilirea de relații între Bahrain și Israel, dar o sursă apropiată de establishment a lăsat să se înțeleagă că este vorba de o concesie față de Trump, care a exercitat o enormă presiune asupra Arabiei Saudite pentru a stabili legături diplomatice cu statul evreu.

"Am discutat cu regele Arabiei Saudite (...) tocmai am început dialogul" asupra normalizării relațiilor cu Israelul, a declarat președintele american în această săptămână, după o discuție telefonică cu regele Salman.

Presa saudită nu a raport direct această chestiune în relatarea convorbirii telefonice, dar a subliniat susținerea regelui Salman pentru o soluție "durabilă și echitabilă" a chestiunii palestiniene.

Sub radar

Arabia Saudită, care adăpostește cele mai sfinte locuri ale islamului, nu ar urma să urmeze calea deschisă de Emirate și de Bahrain, deoarece o recunoaștere oficială a Israelului ar fi considerată o "trădare" a cauzei palestiniene și ar afecta puternic imaginea sa de lider al lumii musulmane.

Analiștii arată însă că Riadul nici nu are nevoie: Arabia Saudită întreține deja legături secrete cu Israelul, pe care îl vede ca pe un bastion împotriva dușmanului său regional, Iranul.

La începutul acestei luni, Arabia saudită a acceptat survolarea teritoriului său de către un avion care asigura o cursă Israel-Emirate, ceea ce constituie un alt semn concret al cooperării cu Tel Avivul.

"Este ceea ce eu numesc o normalizare alternativă", spune Ryan Bohl, de la think-tanku-ul american Stratfor.

"Saudiții vor avansa lent în această direcție, dar e clar că regatul este deschis spre normalizare", a adăugat el.

Teren de testare

Presa saudită a testat în mai multe rânduri racția publicului, preconizând legături mai strânse cu Israelul.

La începutul acestei luni, un predicator din orașul sfânt Mecca a declanșat o furtună pe rețelele sociale după ce a evocat într-o predică deschiderea profetului Mahomed față de persoanele de alte religii, în special față de evrei.

Predica lui Abdel Rahman al-Sudais, care a stârnit controverse în trecut prin opinii antisemite, a fost interpretată de mulți drept un apel la normalizarea relațiilor cu Israelul.

Riadul va explora relațiile indirecte cu Israelul până când "opinia publică saudită va fi mai bine pregătită pentru o schimbare strategică mai profundă", crede Bohl.

Arabia Saudită este conștientă că populația sa, ca și în celelalte state din Golf, rămâne favorabilă cauzei palestiniene.

După reacțiile publice moderate din Emirate care au urmat stabilirii legăturilor formale cu Israelul, opozanții din Bahrain au respins normalizarea cu statul evreu, considerând că este vorba de o "trădare".

"Arabia Saudită folosește adeseori Bahrainul ca un teren de testare pentru politicile sale viitoare", explică Kristin Diwan de la Arab Gulf States Institute din Washington.

"Dar calculele sale pentru o normalizare cu Israelul sunt diferite de cele ale unui mic stat din Golf care nu are greutate și responsabilitatea religioasă a regatului", subliniază el.