Germania: Ministrul agriculturii vrea să interzică uciderea puilor de găină

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 10 septembrie 2020, 1:09 Actualitate | Internaţional


Pui de gaina
Foto: Pixabay.com
În fiecare an, 45 de milioane de pui de gen masculin sunt uciși imediat după eclozare. Acest fapt ar trebui să se schimbe, scrie cotidianul german Der Tagesspiegel, citat de Rador.

În filiala magazinului Rewe din zona Zehlendorf-Mitte, viitorul a devenit deja realitate. Dacă doriți să cumpărați ouă de aici, puteți alege deja între diferite oferte care au un element comun: niciun pui nu a murit pentru producție. Desigur, acest fapt nu este îndeajuns, pentru că 45 de milioane de pui de gen masculin sunt uciși imediat după eclozare în fiecare an. Aceștia sunt gazați sau mărunțiți în hrana animalelor, deoarece sunt de gen „greșit” – nu se încadrează în lanțul de reciclare al incubatorului. Micii cocoși de numai o zi sunt aranjați pe benzile din fabrici; acest lucru se întâmplă de 123.288 de ori pe zi.

Puii uciși provin de la găinile ouătoare care sunt crescute pentru a depune cât mai multe ouă. Există aproximativ 50 de milioane de găini performante în Germania; fiecare dintre acestea face până la 300 de ouă pe an. Cocoșii nu pot contribui în mod natural la producția de ouă și sunt doar o opțiune de rezervă pentru producția de carne, deoarece există deja pui speciali care cresc rapid și au multă carne, spre deosebire de descendenții masculi ai găinilor ouătoare, a căror carne este destul de dură.

Activiștii pentru drepturile animalelor și politicienii s-au indignat multă vreme de faptul că milioane de pui mici și pufoși ajung în tocător. Printr-un acord, partidele Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Partidul Social Democrat German (SPD) au decis ca această situație să se încheie cel târziu până în 2019, dar planul nu a funcționat. Ministrul german al agriculturii, Julia Klöckner (CDU), vrea acum să compenseze această întârziere, prezentând un proiect de lege pentru a interzice uciderea puilor, începând cu finalul anului 2021. „Foarte clar: sfârșitul anului 2021 înseamnă sfârșitul acestei situații, în Germania”, a declarat Klöckner miercuri, 9 septembrie 2020, la Berlin. „Vom fi primii din lume care interzic uciderea puilor”, a subliniat Julia Klöckner. Pentru ministrul german al agriculturii, acest pas reprezintă „o piatră de hotar în ocrotirea animalelor”.

Activiștii pentru drepturile animalelor și SPD o acuză pe Klöckner că a pierdut timpul. Ministrul german al agriculturii „a încercat inițial cu disperare să ajungă la acorduri voluntare cu companiile din industria păsărilor pentru a nu mai ucide puii”, a replicat președintele asociației pentru bunăstarea animalelor Thomas Schröder, dar o astfel de negociere a reprezentat un deprimant eșec. „Pentru că doamna Klöckner a vrut mai întâi să ia calea voluntară, a pierdut mult timp”, a declarat expertul în protecția animalelor din SPD Susanne Mittag.

O interdicție legală nu ar fi fost posibilă mai devreme, a subliniat Klöckner, deoarece o astfel de măsură presupune ca incubatoarele să aibă alternative pregătite pentru piață și pentru producția în serie, în caz contrar interdicția ar putea fi atacată în instanță de către companiile producătoare.

Încă din 2013, Renania de Nord-Westfalia a dorit să interzică prin lege uciderea puilor, dar a eșuat în instanță. Anul trecut, Curtea Administrativă Federală a decis că această practică este permisă „temporar”, deși protecția animalelor era un obiectiv de stat în Legea fundamentală din 2002. Judecătorii au precizat că numai interesele economice nu sunt „un motiv rezonabil” pentru uciderea puilor de sex masculin, dar instanța a admis, în favoarea incubatoarelor, că nu exista încă o procedură în serie pregătită pentru a determina din ou sexul păsărilor. În plus, politicienii au acceptat zeci de ani la rând ponderarea redusă în ceea ce privește bunăstarea animalelor, astfel încât nu se poate impune o interdicție imediată.

Acum însă există alternative, pentru că, prin finanțări în valoare de milioane de euro de la Ministerul Agriculturii, este posibil să se determine genul păsărilor încă din ou și, astfel, embrionii care ar urma să fie cocoși nu mai sunt incubați. Cea mai avansată este o procedură endocrinologică, dar care poate fi utilizată doar din a noua zi.

Activiștii pentru drepturile animalelor critică faptul că puii pot simți durere începând cu a șaptea zi, de aceea, ministerul agriculturii vrea să înăsprească din nou legea. Începând cu 2024, determinarea genului ar trebui efectuată până în a șasea zi, iar uciderea ulterioară a embrionilor ar trebui interzisă.

Fermele organice merg pe o cale diferită. Se bazează pe puiul cu dublu scop: găinile depun ouă, cocoșii ajung să dea carne. Dezavantajul este că, în comparație cu rasele speciale, găinile obișnuite produc mai puține ouă, cresc mai încet și au mai puțină carne pe piept.

A o treia cale poate fi văzută mai frecvent în comerț, unde se vând ouă de la fermele cu găini ouătoare care îi cresc, de asemenea, pe frații masculi ai acestora. Costurile suplimentare de întreținere a cocoșilor se regăsesc în prețul ouălor.

Asociația centrală a industriei germane de păsări de curte (ZDG) solicită o reglementare la nivel european. Ca parte a liberei circulații a mărfurilor în UE, incubatoarele poloneze sau olandeze vor continua să omoare puii de sex masculin în prima zi de viață și să ofere ouă sau produse din ouă produse acolo ca parte a acestui lanț de aprovizionare în comerțul cu amănuntul din Germania și în segmentul consumatorilor la vrac, a declarat președintele ZDG, Froedrich-Otto Ripke. „Doar legislația UE poate rezolva această dilemă.”

Julia Klöckner, de asemenea, ar dori o reglementare la nivelul UE, dar vede puține șanse ca ea să fie implementată în timp util. În schimb, Klöckner i-a îndemnat pe comercianții cu amănuntul să nu mai vândă ouă importate din țări în care uciderea puilor este încă permisă.

Până la începutul anului viitor, lanțul de magazine Lidl dorește să ofere ouă ecologice numai de la fermele Bruderhahn din Germania, iar întreaga gamă urmează să fie schimbată până la sfârșitul anului 2022. La sfârșitul acestui an, Aldi vrea să comercializeze primele ouă provenite din lanțurile de producție în care a fost aplicată determinarea genului încă din ou.

Lanțul de supermarketuri Rewe este cel mai avansat. A doua băcănie germană ca mărime vinde de ceva timp ouă „Respeggt” cu determinarea genului embrionului. Există, de asemenea, ouă de la mărci de pui unde sunt crescuți și cocoșii, precum „Haehnlein” și „Spitz & Bube”. Bunurile convenționale tind să rămână în umbră pe raftul de ouă.

Ministerul așteaptă o suprataxă de unu până la doi cenți pe ou dacă se aplică interdicția. Astăzi, însă, clienții care decid să nu omoare puii trebuie să sape un pic mai adânc în buzunare. Un ou „Respeggt” costă 26 de cenți la Rewe, un ou „Spitz & Bube” costă 37 de cenți. Pe de altă parte, ouăle de crescătorie sunt disponibile la 19,5 cenți.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7295 vizualizari

  • +10 (14 voturi)    
    Mda (Joi, 10 septembrie 2020, 3:28)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    Adevarul e ca omul e cel mai mare animal de prada al planetei. Oftati degeaba, maine sunteti la KFC si va lingeti pe degete...
    • -2 (2 voturi)    
      In curand, (Joi, 10 septembrie 2020, 8:05)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui Zero_Kelvin

      pe planeta vor fi numai anmimale,cel putin numai cocosi...
  • -3 (11 voturi)    
    Povesti ! (Joi, 10 septembrie 2020, 7:17)

    Andra99 [utilizator]

    Carnea puilor din rasa ouatoare este mai fina si mai buna la gust. Problema este una de profit: acesti pui cresc mai incet si au o greutate mai mica. De aceea trebuie sa moara cocosii :-( In strainatate sunt cateva ferme care cresc si vand acesti pui. Multi consumatori au inceput sa vada diferenta si prefera sa cumpere de acolo, decat puii umflati din supermarket.
  • -4 (14 voturi)    
    Umanism găunos (Joi, 10 septembrie 2020, 8:26)

    BEDE [utilizator]

    Dacă este să o luăm pe această cale, atunci ar trebui să înceteze metodele industriale de producție de pui și de ouă. Și dacă se face aceasta, atunci cu ce se vor hrăni peste 8 miliarde de oameni în curând? Cu insecte? Sau poate cu alge? Dar dacă apar apoi societăți pentru protecția drepturior insectelor și algelor?
    Dacă tot sutn animale de consum, atunci nu ar mai trebui să existe societăți speciale care să ceară tratamentul "uman" pentru aceste animale.
    Dar, deh...
    Și, de fapt, care esteoriginea acestor mișcări?
    Să căutăm departe în istorie.... Primele idei de protecție socială apar în Vechiul Testament. Acolo spune ca omul să mai lase niște spice în urmă în ogorul lui ca să ia săracul, să nu culeagă de două ori via, nici măslinul, ca să mai lase în urmă ceva boabe pentru sărac. Și era îndemnul să fie ajutați săracii. Acestea erau în cele cinci cărți scrise de Moise într-o epocă în care nici la egipteni, nici la asirieni nu se pomenise nimic de acest gen. Nici chiar mai târziu, la greci și la romani nu erau asemenea idei.
    Apoi, aceste idei de protecție a celor săraci au fost transmise mai departe ân creștinism și au ajuns să fie considerate a fi dintre virtuțile creștine. După care, de la grija față de oameni s-a trecut la grija față de animale. Bun și așa. Dar, chiar să ajungi la grija față de animalele care sunt crescute numai pentru a fi mâncate?
    Și tocmai în țările în care este o grijă deosebită față de animale au ajuns să fie dominate de ateism. Adică a dispărut tocmai motivația primară pentru grija față de cei mai slabi... Ce mai rămâne atunci? De aceea spun că este un umanism găunos. Nu cumva este mai ales ipocrizie, fiecare dintre activiștii pentru drepturile animalelor vrând în primul râns să-și afirme personalitatea. să se afirme că face ceva? Dacă nu poate face ceva util, atunci găsește că e bine să strige că unii și alții fac rău, fără să ofere soluții că fac bine.
    • -3 (9 voturi)    
      Continuare (Joi, 10 septembrie 2020, 10:27)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Și interesant este că aceia care fac caz de chinurile unui mic pui de găină nu zic nimic când este vorba de avorturi. Ce este oare mai criminal: să ucizi un pui de găină sau un pui de om?
      Nu, în nici un caz nu sunt pentru interzicerea avorturilor ca pe vremea lui Ceaușescu, nu de alta, dar pentru că nu văd cum ar putea societatea să se îngrijească bine de un copil pe care nici chair mama lui nu l-a vrut și a preferaat să-l omoare...
      Parcă se vede cât de valabil este ceea ce este scris în cartea Geneza: "Blestemat este pământul din cauza ta..." Adică din cauza omului păcătos se întâmplă o mulțime de rele și nu se vede nici o perspectivă pozitivă.
    • +3 (3 voturi)    
      Vad ca (Joi, 10 septembrie 2020, 14:25)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      ai cunostinte biblice, dar cred ca le interpretezi eronat. Daca cereai intelepciune de la Dumnezeu inainte de a citi, poate intelegeai solutiile oferite de Dumnezeu, la problemele ridicate de tine. Intamplator (???) aseara am vizionat acest documentar , Dominion, aici: https://www.dominionmovement.com/watch . Dupa vizionare, am aflat raspunsuri la intrebari de genul: de ce ingaduie Dumnezeu manifestarea raului pe planeta Pamant - de ce exista boli, de ce mor copilasii, de ce in decursul istoriei, Dumnezeu a aplicat omului pedepse sangeroase si altele de acest gen, la care nu avem raspuns logic. Locul întrebărilor, a fost luat de o infinita uimire, ca încă mai exista oameni pe planeta Pământ și am simțit rușine ca fac parte din rasa umana. Va recomand vizionarea, dar va atentionez ca este extrem de dur.
      • -3 (5 voturi)    
        Deci tu ai .. (Joi, 10 septembrie 2020, 14:45)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui unins

        ..cautat intelepciune de la Dumnezeu si ai ajuns la concluzia ca iti este rusine ca faci parte din creatia lui Dumnezeu.

        Pai pune-i capat. E simplu, nu mai trai in rusinea asta dureroasa, nu te mai chinui.

        P.S.: "La care nu AI raspuns logic"... Nu te erija in toata populatia lumii, trecute si prezente.
      • -1 (5 voturi)    
        Numai că (Joi, 10 septembrie 2020, 14:59)

        BEDE [utilizator] i-a raspuns lui unins

        Numai că nu am spus mult mai multe pentru că nu este spațiu pentru chestiuni din acestea.
        Pun întrebări pentru că este bine ca oamenii săși pună întrebări.
        Soluția o va aduce Domnul Hristos la timpul lui. Numai că tare mulți vor fi pierduți pentru eternitate. De aceea judecata este amânată; poate-poate se vor pocăi mai mulți.
        Și, da, nu trebuie să fie nici o mândrie pentru omul născut din Adam, care are o fire păcătoasă, ale cărei manifestări strică totul pe pământ. Din fericire Domnul a stabilit ca stricăciunea să nu se întindă mai departe în univers - aceasta a propos de visele că oamenii, așa cum sunt ei acum, vor coloniza alte planete.
  • -3 (5 voturi)    
    critica dura (Joi, 10 septembrie 2020, 8:40)

    sitizan [utilizator]

    "Activiștii pentru drepturile animalelor critică faptul că puii pot simți durere începând cu a șaptea zi..."
    Nu e clar cui se adreseaza critica asta.
  • +6 (14 voturi)    
    industria cresterii de animale e plina de cruzime (Joi, 10 septembrie 2020, 8:52)

    iolea [utilizator]

    renuntati la consumul de carne, e bine pentru sanatate si pentru viata altor animale.
    • -5 (13 voturi)    
      cicken lives matter (Joi, 10 septembrie 2020, 9:42)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui iolea

      hai tovarasi sa ne unim fortele.
      • +3 (11 voturi)    
        All lives matter (Joi, 10 septembrie 2020, 12:46)

        demetru [utilizator] i-a raspuns lui Point

        Stiinta si tehnologia au evoluat, e posibil sa renuntam in totalitate la consumul de produse de origine animala. Exista burgeri vegetali, branza vegetala, nu mai e nici o scuza sa omoram animale si sa le consumam carnea.
        • -5 (9 voturi)    
          Obsedații (Joi, 10 septembrie 2020, 13:03)

          BEDE [utilizator] i-a raspuns lui demetru

          Obsedații că vor salva planeta sunt mai periculoși decât cei care mănâncă de toate și nu-și creează probleme.
          Un sondaj a arătat că cei care mănâncă de toate sunt în ansamblu mai fericiți decât vegetarienii , adică cei care nu mănâncă deloc carne.
          Și Hitler, pe lângă faptul că nu bea și nu fuma era vegetarian.
        • -3 (7 voturi)    
          dn pacate (Joi, 10 septembrie 2020, 18:20)

          sitizan [utilizator] i-a raspuns lui demetru

          Imitaatiile astea vegetale sunt fade, trebuie sa le umple de E-uri ca sa aibe un gust acceptabil...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by