De ce au succes oamenii de știință din Germania sau hackerii și câinii guvernului din Taiwan în lupta cu conspirațiile despre COVID-19

de Gabriel Bejan     HotNews.ro
Vineri, 24 iulie 2020, 6:48 Actualitate | Internaţional


Localnică din Taiwan
Foto: Profimedia Images
​Pentru a-și convinge cetățenii să poarte mască și să nu creadă în conspirațiile despre COVID-19, guvernele din lume au aplicat strategii diferite, adaptate propriilor culturi. În Germania funcționează încrederea în știință și în autorități, în Spania regulile dure, iar în Taiwan umorul face minuni. Totuși, există peste tot probleme cu respectarea regulilor.

În cartea "Testul psihopatului", jurnalistul britanic Jon Ronson povestește la un moment dat despre cazul unei victime a atentatului terorist de la metroul londonez din 2005. În Marea Britanie apăruse atunci o teorie a conspirației că respectivul atac, soldat cu 38 de morți și foarte mulți răniți, nu ar fi avut de fapt loc, ar fi fost inventat de autorități pentru a avea un pretext să sporească măsurile de supraveghere a populației.

Enervată de această minciună, una dintre femeile rănite în metrou s-a dus la o dezbatere a conspiraționiștilor: "Cum este posibil să spuneți că atentatul nu a existat când eu însămi am fost acolo și am fost rănită?" Ce au răspuns aceștia? "Nu te credem, ești plătită de guvern să vii aici să ne strici întrunirea!"

Episodul de mai sus amintește într-o bună măsură de cazul de acum din România al Andreei Esca care a povestit într-un interviu prin ce a trecut după ce s-a infectat cu coronavirus. Foarte mulți români au acuzat-o apoi că a fost plătită de OMS (sau de oculta mondială) să mintă pentru a propaga "această imensă conspirație planetară" care este pandemia de COVID-19.

Conspirații nu sunt doar în România. Peste tot în lume, există oameni care preferă să se întoarcă cu spatele la evidențe și să creadă lucruri imposibil de demonstrat.

Iar referitor la întrebarea pe care am văzut-o cu toții rostogolită pe Facebook în ultimele luni, "Tu cunoști pe cineva cu COVID-19?", mulți jurnaliști sau reprezentanți ai autorităților, de bună credință, au încercat să răspundă cu argumente logice: "E puțin probabil să cunoști pe cineva cu COVID-19 în condițiile în care numărul cazurilor înregistrate până acum reprezintă mai puțin de 0,X % din populația totală a României."

Credeți că dacă persoanele respective vor ajunge să cunoască pe cineva infectat își vor schimba opinia? Exemplele de mai sus arată exact contrariul. Dacă sunt oameni convinși că o vedetă cu credibilitate, precum Andreea Esca, a fost plătită de oculta mondială să mintă că a suferit de o boală gravă, nu e nicio garanție că-și vor schimba părerea după ce vor afla că vărul Costică suferă de aceeași boală. Pe el de ce nu l-ar fi plătit oculta mondială să mintă?

Efectul răspândirii conspirațiilor legate de coronavirus este, din păcate, mult mai ușor de cuantificat decât în cazul atentatelor teroriste, din primul exemplu. Cu cât sunt mai mulți oameni care nu cred în virus cu atât crește probabilitatea ca aceștia să nu respecte regulile de siguranță și, implicit, să crească numărul de cazuri.

Iar dacă suntem de acord că nu poți convinge pe toată lumea de existența unei pandemii cu un virus mortal, chiar și când spitalele sunt pline, atunci singura soluție ar fi să reduci numărul celor care nu cred în existența lui.

În România avem un sondaj făcut de IRES din luna mai care arată că jumătate dintre cetățeni cred că virusul este mai puțin periculos "decât se crede" și tot 50% care sunt convinși că statul a ascuns informații importante în această criză. La nivel european, datele diferă de la țară la țară, cu o încredere mai mare atât în autorități cât și în experți, în state precum Danemarca, Suedia sau Germania și o încredere mai mică în Spania sau Franța, potrivit unui sondaj făcut de European Council of Foreign Relations.

Ce fac statele din toată lumea pentru a-și convinge cetățenii să respecte măsurile de siguranță și să nu mai creadă în teoriile conspirației?

În România se poate observa că discursul se radicalizează pe măsură ce crește numărul de îmbolnăviri. În prima zi în care România a anunțat depășirea a 1000 de cazuri în 24 de ore, l-am văzut pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunând că "am ajuns ciuma Europei pentru că nu respectăm regulile", cu trimitere la o acuzație a PSD-ului.

Este doar una dintre declarațiile radicale ale autorităților din România, pe lângă alte gafe de comunicare care nu au făcut decât să dea apă la moară celor care deja nu aveau încredere în autorități. Iar pe lângă declarațiile guvernanților avem și un război politic, în apropierea alegerilor. Război politic care, uneori, pare mai important decât lupta cu pandemia. Rezultatele sunt cele care se văd.

Nu e reportaj făcut de televiziuni la mare care să nu arate lipsa distanțării fizice dintre oameni sau lipsa măsurilor de protecție. Plus vedem oameni care declară senini că ei nu cred în coronavirus sau că "la mijloc este un joc politic". Aceasta nu este însă o problemă doar în România. Există în toată lumea strategii pentru a combate dezinformarea și pentru a convinge oamenii să respecte totuși regulile.

Dar aceste strategii diferă de la țară la țară, iar reacțiilor oamenilor sunt diferite. Să luăm câteva exemple.

Germania și încrederea în oamenii de știință (inclusiv în Angela Merkel)




La o populație de 83 de milioane de locuitori, Germania a înregistrat 200 de mii de cazuri de COVID-19 și 9 mii de morți. Germania este considerată însă o țară care s-a descurcat mai mult decât onorabil în fața pandemiei. În ceea ce privește respectarea regulilor de siguranță, de exemplu purtarea măștii în spațiile publice, lucrurile stau în felul următor: potrivit unui sondaj publicat de New York Times, 63% dintre germani au declarat că poartă mască întotdeauna când ies din casă și doar 6% au declarat că nu poartă niciodată.

Un nivel de conformare la reguli destul de ridicat care, mai mult, arată și cum se raportează cetățenii la autorități și la experți.

Într-un articol cu titlul "Germany’s coronavirus response is a master class in science communication", CNBS explică cum a gestionat această țară provocările generate de coronavirus. Potrivit experților citați în articol, unul din atuurile Germanie a fost chiar cancelarul Angela Merkel, ea însăși om de știință, care a comunicat cu obiectivitate date și informații certe, bazate întotdeauna pe rezultatele unor cercetări.

Poți s-o placi sau nu din punct de vedere politic, Merkel și-a creat însă un brand prin "obiectivitate", scriu autorii articolului. Cu alte cuvinte, cancelarul nu se ascunde după realitate, indiferent cât ar fi aceasta de neplăcută urechilor publicului. Un alt element important în Germania îl reprezintă încrederea foarte răspândită în știință. Un expert virusolog, Christian Drosten, a ținut în această perioadă un podcast în care a reușit să explice cu succes efectele virusului într-un limbaj foarte accesibil, care a adunat milioane de followeri (ca o paranteză, în România nu pot râvni la astfel de audiențe decât vedete precum Chello. În niciun caz un podcast de știință).

În Germania s-a mai făcut educație privind pandemia și în emisiuni tv pentru tineri precum "Die Sendung mit der Maus", mai scrie CNBS.

Și dacă tot vorbim despre încrederea în autorități, atunci când Germania a lansat o aplicație pentru contact tracing, Corona-Warn-App, nu mai puțin de 15 milioane de cetățeni și-au descărcat-o. Astfel, 500 de persoane care au fost testate pozitiv au notificat și pe alții că ar putea fi expuși riscului îmbolnăvirii.

Ar fi cu adevărat interesant de aflat ce s-ar întâmpla dacă o astfel de aplicație ar fi în acest moment disponibilă în România. Câți dintre români ar fi dispuși să o folosească pentru a-i preveni pe alții de un potențial risc de îmbolnăvire?

Și în Germania există conspirații și oameni care nu cred în periculozitatea virusului. Dar, aceștia nu sunt relevanți.

"Vecinul meu de la parter nu crede în virus. Nu l-am văzut însă fără mască atunci când iese din casă. Nemții respectă regulile pentru că altfel primesc amendă. Nu există să vezi oameni fără mască în magazine și spații închise. Îi vezi apoi la ieșire din magazin cum își scot masca și o aruncă cu scârbă la coșul de gunoi. Amenda e de 150 de euro, dar cred că diferă de la un land la altul. Oamenii de aici sunt deranjați că pandemia i-a scos din confortul lor, cinci zile de muncă și două zile de relaxare, dar se conformează regulilor", mi-a explicat, de la firul ierbii, Petru, un român din Germania.

În ceea ce privește nerespectarea regulilor există însă suficiente dovezi că nici în Germania lucrurile nu sunt perfecte. De exemplu, așa-numitele "corona party" în aer liber și care de multe ori se lasă cu arestări.

SUA. "Nu am văzut ca lumea să spună că Tom Hanks a fost plătit să declare că are Covid"




O altă țară care se confruntă atât cu indisciplina locuitorilor cât și cu răspândirea conspirațiilor de tot felul este SUA, unde un rol important în această privință l-a avut chiar președintele Donald Trump. Statele Unite sunt lovite grav de pandemie cu 4 milioane de cazuri și 145 de mii de morți.

Cu toate acestea însă, sondajele arată că gradul de conformare al americanilor la reguli este totuși destul de mare. Mai mare decât în multe alte țări mai puțin afectate de pandemie. Evident, cu niște diferențe considerabile între americanii din statele din sud și cele din nord.

Același sondaj publicat de NYT arată că 59 % dintre americani poartă întotdeauna mască atunci când ies din casă și doar 14 % spun că nu poartă niciodată.

"La început purtau foarte puțini oameni mască în spații publice, apoi, după ce a început să crească numărul de cazuri în statele vecine, toată lumea a început să poarte. Cred că a fost și aici o greșeală de comunicare pentru că li s-a spus oamenilor să poarte mască pentru a-i proteja pe alții, iar asta într-o cultură individualistă", spune Adriana din Philadelphia.

America e plină de conspirații legate de epidemia de coronavirus. "Pe de altă parte, nu am văzut ca lumea să spună că Tom Hanks a mințit și a fost plătit să declare că s-a îmbolnăvit de Covid, cum am văzut în cazul Andreei Esca. Poate printr-un colț al internetului există și o conspirație despre Tom Hanks, dar sigur nu este larg răspândită", mai spune Adriana.

Spania. Neîncrederea în autorități merge mână în mână cu nerespectarea regulilor




Spania este una dintre țările în care locuitorii au un nivel scăzut de încredere în răspunsul autorităților la pandemie. Motivele nu sunt greu de înțeles, în condițiile în care această țară a înregistrat peste 260 de mii de cazuri de infectări și 28 de mii de decese.

Pe de altă parte, 84% dintre spanioli spun că nu ies din casă fără mască, asta însă după ce în multe regiuni a fost introdusă obligativitatea acestei măsuri de siguranță chiar și în aer liber. În Spania, neîncrederea în autorități a mers mână în mână cu nerespectarea regulilor.

"La noi în zonă au fost niște petreceri pe plajă și s-a răspândit virusul, se zice că a fost adus de turiști din Madrid și din alte regiuni mult mai afectate. De duminică s-a introdus obligația să se poarte mască și în spații deschise. În oraș, oamenii în general purtau mască, sunt mai în vârstă respectă regulile și, să spun sincer, nu prea am auzit oameni în jurul meu care să nu creadă în coronavirus. Or fi dar nu-i cunosc eu", îmi spune Valentina care locuiește în orășelul Lalin din Galicia.

În ceea ce privește educația cetățenilor pentru a respecta regulile, Valentina spune că există numeroase campanii pe tv cu reguli despre cum să te speli pe mâini și despre purtarea măștii: "Vedetele apar cu măști în studiouri, sunt chestii de bun-simț, nu e ceva agresiv".

"100 de euro este amenda pentru nepurtarea măștii, știu că a fost amendat cineva de la mine de pe stradă", mi-a mai spus Valentina.

Taiwan și metoda "humor over rumor"




Ca să încheiem exemplele despre lupta autorităților cu nerespectarea regulilor și cu conspirațiile despre COVID-19 într-o notă inedită ar trebui să ne uităm și la cazul Taiwanului. Această țară este un model de succes, greu de egalat, în lupta cu pandemia: 455 de cazuri și șapte morți. Practic, s-ar putea spune că pandemia nu a existat cu adevărat în Taiwan.

Sigur că mulți ar putea afirma că nu există totuși nicio legătură între vestici și asiatici în ceea ce privește felul în care oamenii conștientizează respectarea regulilor. Într-o țară precum Taiwan, purtarea măștii pe stradă este ceva la fel de obișnuit precum mersul cu bicicleta în Olanda. Asta pe lângă faptul că autoritățile au reacționat rapid și eficient în această pandemie.

Dar merită menționat însă și modul în care taiwanezii au ales să lupte împotriva conspirațiilor. Pentru că au existat și acolo suficiente conspirații legate de COVID-19. Strategia adoptată în Taiwan s-a numit "humor over rumor", adică tratarea cu umor a teoriilor conspirației.

De acest lucru se ocupă chiar ministrul tehnologiei din această țară, Audrey Tang, cu o întreagă echipă de "civic hackers". În termen de două ore de la apariția unei dezinformări pe rețelele sociale, echipa lui Tang trebuie să găsească un "antidot" amuzant, meme sau glume, care să fie cel puțin la fel de "share-uibil" precum conspirația.

De exemplu, când a apărut informația că Taiwanul va rămâne fără hârtie igienă în pandemie pentru că fabricile respective erau ocupate cu confecționarea măștilor, echipa lui Tang a scos o memă în care apărea chiar primul ministru al țării cu mesajul "avem doar o pereche de fese" însoțit de un grafic care demonstra că producția de hârtie igienică a țării este în siguranță.

În momentul în care au apărut informații pe internet că unii băieți au fost hărțuiți la școală pentru că au venit cu măști roz (pentru că din acelea se găseau pe piață), membrii grupului guvernamental anti-pandemie au apărut la o conferință de presă purtând măști chirurgicale de culoare roz.

Iar tot ca un exemplu privind modul de comunicare oficial al guvernului din Taiwan trebuie să mai amintim că ministrul sănătății a găsit o modalitate inedită de a explica cum e cu distanțarea fizică între oameni, astfel încât regulile să fie reținute de toată lumea. A folosit imaginea unui câine: trei lungimi de câine pentru când ești în interior și două lungimi de câine când ești în aer liber.

Cu așa metode de comunicare, parcă e mai ușor de trecut o pandemie de coronavirus.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12645 vizualizari

  • -21 (31 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 iulie 2020, 7:16)

    [anonim]

    • -6 (18 voturi)    
      Romania: cine a zis ca nu avem locuri la ATI? (Vineri, 24 iulie 2020, 10:02)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui

      In Romania vb despre covid prea multi, de la Presedinte la ministrul de interne Vel, la seful ISU Arafat, Ministrul Sanatatii, etc

      fiecare cu televiziunea lui si cu nuantele de explicare personale dar niciunul dintre ei nu spune tot adevarul ci doar partile care ii convin

      unul zice ca nu sunt locuri la ATI si toata presa preia informatia pt ca provoiaca emotie, e SHOCK doar ca e o jumatate de adevar
    • -2 (6 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 iulie 2020, 11:42)

      [anonim] i-a raspuns lui

  • +6 (24 voturi)    
    intrebarea este (Vineri, 24 iulie 2020, 7:54)

    sentenced [utilizator]

    Cum poti avea incredere in statul roman, cand acesta a facut tot ce i-a stat in putinta sa ne piarda increderea?
    De exemplu, statul roman mi-ar castiga foarte usor increderea daca ne-ar salva pe toti de efectele coruptiei, prin eliminarea totala a acesteia. Daca asta s-ar intampla, toate problemele Romaniei s-ar rezolva.
    • +6 (10 voturi)    
      Utopie (Vineri, 24 iulie 2020, 15:05)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui sentenced

      Eliminarea totala a coruptiei in Romania este mai improbabila decat ajungerea romanilor pe Marte.

      https://www.transparency.org/en/cpi#

      Toate tarile sunt afectate de coruptie, iar cei ce au locuit in tari vestice, democratice, cu o coruptie scazuta, sigur au vazut ca si acolo se manifesta, doar ca in alte moduri, dimensiuni, pe alte straturi sociale, etc.

      Ar fi util sa ne propunem tinte mai realizabile, asta ar putea sa duca la pasi rapizi si siguri pentru o Romanie mai curata.

      Daca ne propunem ceva ce nu e posibil de realizat si fara un plan clar, deja am esuat.

      Votati oameni din afara politicii, personalitati publice (ideal din stiinta, cultura, educatie etc) care au ceva de pierdut daca se corup si care au calitati clare necesare rolului pentru care candideaza.

      Un politician care spune ca va elimina total coruptia este de fapt un populist care ar spune orice sa fie ales.
  • -11 (23 voturi)    
    in Spania functioneaza regulile dure? (Vineri, 24 iulie 2020, 8:06)

    Francisc 1 [utilizator]

    au avut dintre tarile din vest unele din cele mai lungi si stricte perioade de restrictii v-ati uitat la numarul de cazuri din ultima saptamana ? va pupa Suedia cea obraznica !
    • +6 (14 voturi)    
      Uiti ceva (Vineri, 24 iulie 2020, 10:01)

      DarkestLord [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      In Suedia oamenii nu sunt obsedati de cluburi, petreceri si inghesuiala. Sunt printre cei mai antisociali oameni din Europa. E un detaliu major si foarte diferit de cultura romanilor.
      • -6 (10 voturi)    
        ehem (Vineri, 24 iulie 2020, 10:07)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui DarkestLord

        duh,aia se bat in cap singuri:
        https://www.msn.com/en-us/news/world/sweden-says-its-coronavirus-approach-has-worked-the-numbers-show-a-different-story/ar-BB13ieZO
      • +2 (6 voturi)    
        Curioase voturi (Vineri, 24 iulie 2020, 15:10)

        VictorS [utilizator] i-a raspuns lui DarkestLord

        Poate ca nu e corect sa spunem ca sunt antisociali, sunt mai degraba retinuti in manifestari.

        E intradevar o societate mai degraba introverta - daca pot sa zic asta - comparativ cu extroverta tarilor latine sau balcanice.

        "The Swedes are generally a conservative people who avoid boasting and public self-importance. They see pompous behaviour as discourteous and aggressive. Swedes dislike arguing, especially with guests or foreigners, and avoid discussions concerning private details like wealth and family. If a Swede abruptly changes the topic of conversation it may be because your questioning was becoming too personal. Swedes are unfailingly proud of their country and liberal society so avoid any negative comments about either. Above all, remember that there is no tolerance of sexist, racist or inappropriate jokes."
  • -1 (27 voturi)    
    de ce (Vineri, 24 iulie 2020, 8:12)

    vodatepes [utilizator]

    De ce? De aia ar raspunde un frate galben. Atat timp cat statul se incuraca in cife. Acum citeva luni au pierdut pe drum 1000 de pacienti vindecati , saptamina trecut au pierdut 3500 de cetateni din evidentat. Cand sunt raportati decedati iar oameni sunt in viata . Cand numarul celor decedati este modificat cu intirziere. Asa au pierdut increderea populatiei. Iar cei care ne conduc ne spun ca trebuie sa purtam masca iar ei nu poarta vezi intilnirea din biroul lui Orban, vezi presedintele care se poarta masca doar daca este obligat desi era intr-o incapere atunci ce spune cetateanul simplu? ba ce aveti cu noi?
    • -3 (15 voturi)    
      alooo (Vineri, 24 iulie 2020, 9:49)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      ia pune-ti masca si recicleaza-ti microbii!!
      ultima basina a lui klaus a fost la nus-ce consiliu iue,unde cica purtarea mastii in INTERIOR,era vezi doamne,optionala...
      merkel...aaahh merkeloglu a fost surprinsa de nenumarate ori fara batista la bot,autorul se face ca uita cu gratia unui''conspirator'' pro (completati dvs)
      exemple ca esca,avida de reclama,ca si cele de mai sus,sunt cele mai usor de demontat datorita prezentei publice,publicul avid de cancanuri fiind mereu informat.
      daca la ordin scrie ca trebuie sa combati(oare de ce?)vino frate cu date stiintifice corecte nu cu balarii.de ex nimeni nu raspunde la intrebarea cati microni are covidul frate?poate ne ajuta dl autor gabriel bejan.sau ce particule opreste lenjeria consoartei,pe care o port cu mandrie in spatiile inchise ba chiar si la mare(vezi poza de mai sus)

      cer HN,cu umilinta,sa-mi ofere prilejul si onoarea de a-mi face cunoscute opiniile,nu numai cu vorbe alese,ci si cu poze maaaari si colorate,ca la ziar,exemplul autorului fiindu-mi inspiratie.
      • 0 (8 voturi)    
        Nimeni?!? (Vineri, 24 iulie 2020, 11:06)

        Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Point

        Nimeni "nu raspunde la intrebarea cati microni are covidul frate"?!?
        De unde-ati mai scos-o si pe asta??? Poate ca nu v-a spus nimeni dvs., direct, personal, dar netul e plin de astfel de informatii, venind din multe surse distincte si de incredere - oricum mai de incredere decat un forum Internet.
        Cautati singur ca sa ma verificati - are cam 100 nm, adica o zecime de micron. Cu variatii naturale si normale de la simplu la dublu - adica de pe la 60 nm pana pe la 130.
        Inainte de a protesta cu privire la aceasta imprecizie, ganditi-va ce-ati raspunde dvs. la intrebarea "ce inaltime are omul"?
        Eu ma numar printre cei relativ sceptici atat in ceea ce priveste pericolul real, cat mai ales solutiile gasite de autoritati, fara a fi deloc conspirationist, insa astfel de afirmatii, ca nu se stie cat de mare e virusache asta, sunt de-a dreptul aiuritoare.
        • 0 (8 voturi)    
          multumesc (Vineri, 24 iulie 2020, 12:43)

          Point [utilizator] i-a raspuns lui Prostu' satului

          intrebarea mea era adresata autorului gabriel bejan care-si castiga painea publicand la HN.
          domnul autor ar trebui,daca tot face haz de conspirationisti,sa si arate cu studii relevante,ca purtarea mastii ajuta sau nu.
          dupa discutiile mele cu diversi doctori,respunsul e ''nu prea''.
          insa fiind om cu capul depicat ma uit si la ce zice guvernul si presa sa.
          deci poarta masca romane,ca batista aia opreste sau filtreaza 60-130 nm.

          alta intrebare:lycra filtreaza mai bine ca tetra?
          sa mai schimb si eu,ca m-am saturat de tetra consoartei ;)
          • +2 (6 voturi)    
            Valabil si pentru eficienta mastii (Vineri, 24 iulie 2020, 16:39)

            Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Point

            Sunt nenumarate studii care se refera la eficienta sa - trebuie doar sa le cautati un pic si mai ales sa le cititi. De altfel, cred ca vazusem un articol chiar aici, pe HN, care lista aproape 100 de astfel de studii.
            Evident, nu pretind ca am citit atatea, nici pe departe, dar cateva am citit, mai pe la inceput. In ciuda glumitzelor pe care le faceti, pareti un om inteligent si educat, asa ca poate ar merita sa cititi si dvs. cateva - chiar cumva independent de povestea asta cu Covid, doar asa, din curiozitate.
            Concluzia mea a fost ca masca ajuta intr-o proportie care incepe de la 0% (atunci cand o porti sub barbie sau in buzunar) si mergand - ca in reclamele alea stupide. "o sa fii surprins, n-o sa-ti vina sa crezi" - la peste 90%, daca e purtata cum trebuie.
            Doua note:
            1. Aceasta eficienta surprinzator de ridicata a unei modeste bucati de material netesut e data de modul in care filtreaza de fapt particulele. Si care mod NU este cel in care cred multi, materialul NU actioneaza ca o sita care opreste doar ce-i mai mare decat ochiul sitei. Mai mult nu va spun, sper sa fiti destul de curios incat sa cautati singur.
            2. Partea proasta nu e legata de materialul mastii, ci de faptul ca e greu, sa nu zicem chiar imposibil, sa o "etansezi" pe fata.

            Asa ca, in final - da, masca ajuta, posibil chiar foarte mult... daca reusiti s-o puneti bine pe fata.
          • 0 (0 voturi)    
            Ce ziceti dvs. e putin pe aratura (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:12)

            Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Point

            Sa porti masca intr-adevar reduce foarte putin riscul pentru purtator. Daca aerul din jurul tau e plin de virusi, cu sau fara masca, daca stai suficient pe-acolo, sigur inhalezi suficienti cat sa te imbolnavesti, in lipsa unui costum de scafandru.

            Masca e eficienta pentru ce neinfectati cand e purtata de cei infectati. Cum infectatii insa afla de obicei abia la cateva zile dupa ce-au devenit contagiosi ca sunt surse ambulante de infectie, singura varianta de a reduce imprastierea virusului e ca masca s-o poarte toata lumea.

            Ideea cu masca purtata de infectati e ca masca, indiferent ca-i chirurgicala, o bucata de tricou vechi pusa peste nas sau un fular, chiar daca nu prinde ea de ea prea multi virusi, ca are ochiuri prea mari, reduce semnificativ, de zeci de ori viteza curentilor de aer ce se produc la expiratie, tuse, stranut sau vorbit - la stranut chiar de sute de ori.

            Reducerea aia se traduce intr-o raspandire a virusului la o distanta mult mai mica de cel infectat decat in lipsa mastii. De exemplu, fara masca, cand stranuti, daca esti infectat, imprastii stropi microscopici, care stau mult in aer, la peste zece metri. Chiar si vorbind, fara masca, stropii pe care-i imprastii ajung la 2-3-4 metri. Cu masca, in cazul stranutului, foarte putini stropi trec de jumatate de metru, inainte sa cada pe sol.

            Daca cei din jur pastreaza o distanta de macar un metru jumate, sansele-s foarte bune ca si daca stau mai multa vreme pe langa unul infectat care poarta masca sa nu inhaleze suficienti virusi pentru o infectie, si chiar daca inhaleaza suficienti, incarcatura virala initiala sa fie suficienta incat boala sa fie usoara.

            Aia-i smecheria cu boala asta. In lipsa unui vaccin, rata raspandirii poate fi redusa doar daca fiecare are grija de toti cei din jur. Ceea ce-i o idee cu care noi romanii nu prea suntem obisnuiti.
  • +3 (19 voturi)    
    Adevarul unic (Vineri, 24 iulie 2020, 8:14)

    Victtor [utilizator]

    Este cel oficial, nu cel banuit de oameni. Indoiala este neproductiva.
    • -8 (22 voturi)    
      si vine de la MINADEV! (Vineri, 24 iulie 2020, 8:25)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

      ministerul adevarului aka grupul startegic?
      • +4 (20 voturi)    
        ignoranta (Vineri, 24 iulie 2020, 10:07)

        DarkestLord [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

        Ai dreptate e o conspiratie iar la ATI e pustiu. Iar oamenii nu mor de covid, de fapt invie :))))))))))) Asta vroiai sa zici? De ce nu mergi tu in vizita la ATI, dar sa te duci fara masca, si sa stai acolo 2 saptamani. Si sa ne anunti cum a fost si cum nu exista virus. Ce zici de asta?
        • -8 (18 voturi)    
          sarmane greu cu un neuron (Vineri, 24 iulie 2020, 11:08)

          Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui DarkestLord

          e bine ca postezi , te simti mai bine acum ca ti-ai luat mica doza de dopamania , lumea ta e mai buna acum ?
        • -2 (6 voturi)    
          hai la ati cu grăbire (Vineri, 24 iulie 2020, 17:23)

          di livio [utilizator] i-a raspuns lui DarkestLord

          cu sau fără Arafat?
    • +1 (3 voturi)    
      Asta-i putin prostie (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:16)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

      Indoiala e un lucru sanatos. Indoiala prosteasca, negarea sau ignorarea faptelor, alea abia-s neproductive. Da' nici macar neproductive, ci chiar daunatoare.

      E bine sa te indoiesti, cata vreme din indoiala aia rezulta un efort de-a te informa mai bine. Da' din nefericire, majoritatea alora de se indoiesc, in Romania, in loc sa se puna sa invete ce-i necesar ca sa verifice singuri bazele unei afirmatii (ceva fizica, ceva statistica, ba chiar si ceva logica elementara, de exemplu, nici nu zic de-o intelegere mai aprofundata a ce inseamna virus si cum functioneaza sistemul imunitar), accepta fara discernamant cele mai cretine si mai idioate teorii.
  • +12 (34 voturi)    
    La romani nu functioneaza vorba buna (Vineri, 24 iulie 2020, 8:16)

    keres [utilizator]

    Nu functioneaza responsabilitatea, romanii stiu doar de frica si de sanctiuni. Suntem la decenii distanta de mentalitatea nemtilor, la noi stiinta este ridiculizata.

    Romanii sunt campioni la conspiratii, habarnism si lasa ba ca merge si asa.
    • 0 (22 voturi)    
      Asta e pur si simplu o minciuna... (Vineri, 24 iulie 2020, 8:57)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui keres

      ...folosita de niste lideri fara solutii pentru a-si justifica incompetenta. Ei nu sunt niciodata de vina, sunt puri si intelepti. Sigur ca da, ii credem...

      Cand nimeni in lumea normala nu interneaza fortat, de exemplu, iar tu te incapatanezi sa faci invers, pentru ca nu te poti dezbara de obsesia autoritarismului, e mai simplu ca, atunci cand se vede ca gresesti si devii nepopular, sa dai vina pe toti ceilalti. Toti dictatorii au facut asta, au dat vina pe populatie, pe conspiratii, pe dusmani inventati. Nu e nimic nou.
      • -2 (14 voturi)    
        Intrebare (Vineri, 24 iulie 2020, 10:09)

        DarkestLord [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Si care e solutia ta? Ce ai face tu? Nimic? Stai si speri sa te apere sfantul gigel zidarul? Intreb doar pentru ca te vad ca stii sa critici dar cand critici inseamna ca ai o solutie functionala si crezi ca solutia ta e mai buna ca a celorlalti. Sa iti auzim solutia. Ok bolnavii trebuie sa umble liberi? Apropo de ce cei cu TBC sau Hepatita trebuie sa stea inchisi la infectionase. E acelasi lucru.
        • +6 (8 voturi)    
          Solutia e izolarea la domiciliu (Vineri, 24 iulie 2020, 18:23)

          andipetre [utilizator] i-a raspuns lui DarkestLord

          E foarte simplu. Izolezi infectatii la domiciliu, ca tot restul lumii normale. Obtii urmatoarele:
          - incurajezi testarea -- oamenii nu se vor mai feri de testare ca acum, speriati din cauza riscului de a fi internati fortat in spitale infecte, periculoase, sau corturi de campanie
          - testarea masiva duce la izolarea la domiciliu a mult mai multi infectati care altfel ar sta in societate; chiar daca nu respecta toti, tot izolezi mai mult. Nerespectarea izolarii acasa se rezolva simplu cu amenzi mari scu chiar dosare penale
          - spitalele raman libere pentru bolnavii (covid sau altfel) care au reala nevoie. Sistemul medical nu mai e sub presiune inutila, medicii pot trata cu atentie cazurile reale
          - recastigi increderea populatiei: daca oamenii nu mai sunt tratati ca niste animale iresponsabile, vor coopera cu guvernul, mult mai mult decat acum. Statul civilizat coopereaza cu cetatenii, nu ii controleaza masiv si cu dispret.
          • +1 (3 voturi)    
            Si aia se face prin alte parti, ... (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:21)

            Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

            ... da' la noi, cand incerci asa ceva, oamenii fug din izolare, si raspandesc boala.

            Chiar si asa se face, acolo unde se justifica. Da' cand esti medic, il vezi pe unu' ca are sanse bune sa evolueze rapid spre ventilatie mecanica, si el iti zice ca vrea acasa, ala nu mai e caz de izolare.

            Matale am impresia ca-ti place sa ignori realitatea. Au fost cazuri recente documentate de oameni care-au refuzat internarea, care-au plecat acasa pe picioarele lor, si a doua zi, sau dupa cateva zile, au murit. Nu inainte insa de-a lasa o dara de virusi in urma lor pe unde-au umblat, asa ca sa poata si altii sa se bucure de o experienta similara. Asta-i motivul pentru care internarea fortata, atunci cand medicul o considera justificata, chiar e, cel putin in conditiile de la noi.
      • -2 (14 voturi)    
        Solutie (Vineri, 24 iulie 2020, 10:15)

        DarkestLord [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Daca nu iti place solutia asta, care e solutia ta? O solutie ar fi sa ii lasi sa faca ce vor dar sa fie acuzati de crima daca moare cineva din cauza lor. Adica cineva moare din cauza ta nu? Are sens sa fii acuzat. Daca ai sida si te combini cu cineva si infectezi persoana, ai facut-o cu buna stiinta, acelasi lucru si aici. Sau admiti ca nu se poate face nimic, si cine scapa scapa cine nu, nu.
      • +1 (3 voturi)    
        Altii nu interneaza fortat ... (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:18)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        ... pentru ca nicaieri in lume, exceptand Romania, nu se gandeste vreun cretin, cand i se spune ca are o boala de care poate sa moara, ca el de fapt vrea acasa.

        Si nu-i adevarat. Se interneaza fortat toti cei bolnavi de boli mintale care-i fac iresponsabili, peste tot in lume. Prostia, la nivelul la care se manifesta la unii dintre noi, io zic ca justifica un tratament identic.
    • -1 (9 voturi)    
      pentru ca nu stam de vorba constant (Vineri, 24 iulie 2020, 9:26)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui keres

      Unii cu altii - si ala care este el mai incapatanat om din lume si mai aplecat catre conspiratii incet, incet se limpezeste la cap si renunta la prostiile din propriul cap

      solutia este o comunicare continua si stro cu stop ajungem departe.
    • +10 (20 voturi)    
      Nici nu se explica ca la nemti ci propagandistic (Vineri, 24 iulie 2020, 10:04)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui keres

      sa repeti zilnic 'stati in casa' sau 'purtati masca' fara sa explici cum si de ce nu e stiinta. si despre un virus trebuie sa vb epidemiologii nu politicienii si medicii de la urgente
  • -3 (21 voturi)    
    Daca nemtii ar fi fost internati cu forta... (Vineri, 24 iulie 2020, 8:49)

    andipetre [utilizator]

    ...nu ar fi avut nici ei incredere in autoritati. Pur si simplu.

    In Vest exista respect fata de cetateni si drepturile lor, iar atunci cetatenii respecta si ei autoritatile. Intre autoritati si cetatean exista un parteneriat, lucreaza impreuna. Dar cand "autoritatile" te trateaza ca pe un animal, nu ai niciun partener pe care sa te poti baza. Iar chestia cu "romanii nu respecta" si trebuie tratati ca infractori e doar o minciuna, e pretextul unor conducatori corupti si incapabili, folosit pentru a-si justifica lipsa puterii de a veni cu solutii reale.
    • 0 (16 voturi)    
      Raspundere (Vineri, 24 iulie 2020, 10:11)

      DarkestLord [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      Ok nu ii internezi cu forta dar daca cineva moare din cauza lor e crima cu premeditare, in sensul ca stiai ce faci.
    • +6 (6 voturi)    
      Corect.. (Vineri, 24 iulie 2020, 19:25)

      Burebista 12 [anonim] i-a raspuns lui andipetre

      aici in Germania s-a spus de la inceput ca nu se doreste sa se faca un lager, ci sa se protejeze oamenii cu masurile la indemana si de bun simt, ceea ce e cu totul altceva! Asta si din cauza la ceea ce s-a intamplat aici intre 1933 si 1945, asa ca...
    • 0 (2 voturi)    
      Daca nemtii ar fi fost internati cu forta ... (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:22)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      ... in conformitate cu legea, si-ar fi incercat sa fuga din spital, ar fi ajuns la puscarie. In Germania legea nu se discuta, se aplica.

      Poate-ar fi fost proteste, si scandal politic, da' cata vreme legea ar fi fost in vigoare, nimeni nu s-ar fi gandit s-o incalce, cata vreme nu voia musai s-ajunga la puscarie.
  • -2 (14 voturi)    
    bun articol (Vineri, 24 iulie 2020, 9:27)

    ..13 [utilizator]

    Merci
  • +3 (13 voturi)    
    Asta e strategia (Vineri, 24 iulie 2020, 10:33)

    noi2013 [utilizator]

    unor autoritati lipsite de capacitate de reactie... La noi totul e pe frica, de la internari aiurea care consuma resurse, luat telefonul bolnavilor, pana la isterie la televizor. Toate dublate de masuri coerente.

    Cand vezi ca statul face ceva, vine si iti prezinta un plan, atunci si populatia ar reactiona mai bine. Stati in case ca noi de fapt nu stim, nu vrem si nu facem nimic....

    Cand totul e numai propaganda si frica, normal ca nu mai crezi cand vine Esca si recita ceva patetic la televizor.... Mai mult, toti au aceeasi poezie, nu credeam ca mi se intampla si mie...

    Lamentarile si frica nu pot functiona....
  • -3 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 24 iulie 2020, 11:21)

    [anonim]

  • -1 (7 voturi)    
    pesede rusia si ungaria ca dusmani (Vineri, 24 iulie 2020, 17:09)

    rov [utilizator]

    si prostia PNL @ inteligenta scazuta a romanilor sunt motivele infestarii


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by