​VIDEO Manifestaţiile din Serbia: 71 de arestări, printre care un britanic şi un tunisian

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 iulie 2020, 15:23 Actualitate | Internaţional


Manifestatii Serbia
Foto: Captura YouTube
Poliţia a arestat 71 de persoane, inclusiv un britanic şi un tunisian, după violenţele izbucnite vineri seară la o manifestaţie desfășurată în capitala Serbiei, Belgrad, împotriva modului în care guvernul sârb a gestionat pandemia de Covid-19, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit Agerpres.

„Printre cei arestaţi se numără mulţi cetăţeni străini, din Bosnia, Muntenegru, dar şi din Marea Britanie, Tunisia”, a declarat şeful poliţiei, Vladimir Rebic, într-o conferinţă de presă, în timp ce fotografii ale paşapoartelor britanic şi tunisian a doi bărbaţi erau arătate pe un ecran.

Potrivit presei locale, respectiv tabloidelor apropiate puterii, britanicul are 24 de ani, în timp ce tunisianul este în vârstă de 54 de ani.

„Acestea sunt documentele cu care au intrat în Serbia. Serbia i-a primit în speranţa că vor veni şi se vor distra la noi, dar au venit să distrugă şi să atace poliţia”, a declarat Rebic, care intenţionează să examineze influenţa „acestor factori externi asupra violenţei manifestaţiilor”.

Paisprezece poliţişti au fost răniţi în ciocnirile de vineri seară, 130 de când protestele au început marţi, a precizat şeful poliţiei, fără a da însă cifre cu privire la numărul protestatarilor răniţi.





Majoritatea celor câteva mii de protestatari erau paşnici, dar grupuri, adesea formate din tineri cu feţele mascate, au aruncat cu petarde, au scandat sloganuri naţionaliste sau care proclamau tutela sârbă asupra Kosovo, înainte de a trece barierele de securitate şi de a urca treptele care duc la parlament, au relatat jurnalişti AFP.

Poliţia anti-revoltă a intervenit apoi şi a fost imediat luată la ţintă cu pietre şi alte proiectile, petarde asurzitoare şi fumigene.

În jurul orei locale 23.30, forţele de ordine, folosind în special gaze lacrimogene, au eliberat piaţa din faţa Parlamentului sârb.


Citește și:









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2752 vizualizari

  • -5 (9 voturi)    
    Hackerii rusi si chinezi, bineinteles (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 16:36)

    xolv [utilizator]

    ca de obicei...
  • +1 (7 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 16:44)

    [anonim]

  • -4 (6 voturi)    
    De când sunt Balcanii "distractivi"?! (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 17:11)

    Namaste! [utilizator]

    Ce "tunisian", ce "britanic"?! Ridicol!
  • -1 (1 vot)    
    "Agenturilii (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 19:53)

    Namaste! [utilizator]

    străine"?!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by