Guvernul conservator polonez a câştigat joi un vot de încredere din partea parlamentului, după ce premierul Mateusz Morawiecki a solicitat pe neaşteptate susţinerea legislativului de la Varşovia, decizie considerată drept o tentativă de sprijinire a partidului său, 'Lege şi Justiţie' (PiS), înaintea alegerilor prezidenţiale de la finalul acestei luni, informează Reuters.

Foto:

În favoarea executivului Morawiecki s-au pronunţat 235 de deputaţi, alţi 219 s-au opus şi doi s-au abţinut de la vot.

Acest demers survine cu trei săptămâni înaintea primului tur al scrutinului prezidenţial, prevăzut pentru 28 iunie, potrivit Agerpres.

Polonia a ales ziua de 28 iunie drept noua dată a alegerilor prezidențiale anulate luna trecută în contextul pandemiei de coronavirus, iar scurta campanie electorală ce urmează ar putea slăbi guvernul naționalist de la putere, transmite Reuters.

Pregătirea acestui scrutin a tulburat puternic apele politice din politica poloneză după ce partidul de la putere, Lege și Dreptate (PiS) l-a amânat cu câteva zile înainte de data programată inițial, 10 mai.

Pentru PiS, scrutinul este vital pentru întărirea controlului puterii și consolidarea agendei sale conservatoare.