Forțele militare ale SUA a reușit să recupereze rămășițele umane ale membrilor echipajului avionului american prăbușit luni în Afganistan, au declarat oficiali americani și afgani, citați de site-ul agenției Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Forțele afgane și militanții talibani s-au luptat marți în zona unde s-a prăbușit avionul american, în contextul în care autoritățile încercau să ajungă la locul dezastrului aviatic, citează Mediafax.

"Forțele SUA au recuperat rămășițele a două persoane de la locul unde un avion american Bombardier E-11A s-a prăbușit în provincia Ghazni, Afganistan”, se arată într-un comunicat al autorităților militare americane.

Rămășițele au fost "tratate cu demnitate și respect de comunitatea afgană locală", se mai precizează în comunicat.

Forțele americane au mai recuperat și ceea ce se crede a fi înregistratorul de zbor și resturi ale avionului.

Un oficial militar american a declarat, vorbind sub protecția anonimatului, că au fost efectuate mai multe încercări de recuperare a rămășițelor, dar tentativele au fost împiedicate de terenul accidentat și de vreme.

Oficialul a mai spus că la bordul aeronavei nu se mai aflau alte persoane în afară de cei doi membri ai echipajului.

Departamentul american al Apărării a confirmat, luni seară, informaţiile despre prăbuşirea unui avion militar american în Afganistan, subliniind că nu există indicii că aeronava a fost doborâtă de talibani.