Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, încearcă să joace un rol de prim rang la Conferinţa de la Berlin, după cum transmite corespondentul Open TV la Istanbul, citează Rador. Astfel, el a declarat că "Turcia va rămâne în Libia până când îi vor fi recunoscute drepturile în Mediterana". Cu alte cuvinte Erdogan a arătat clar motivul pentru care Turcia doreşte să fie prezentă în Libia, subliniind că "în problema Mediteranei şi a Libiei, suntem decişi să epuizăm întreaga noastră forţă atât la nivel politic şi diplomatic, cât şi la nivel militar". Se reaminteşte că în declaraţiile sale pentru Politico, Erdogan a insistat că drumul spre Libia trece prin Turcia.

Putin si ErdoganFoto: Captura video

Obiectivele lui Erdogan

La Conferinţa de la Berlin, Erdogan urmăreşte să-l facă pe generalul Khalifa Haftar să înceteze să mai asedieze Tripoli şi să fie de acord cu un armistiţiu. În plus, urmăreşte o recunoaştere politică a guvernului lui Sarraj. În acest mod acordul semnat de Ankara cu Libia cu privire la delimitarea graniţelor maritime în Mediterana va rămâne în vigoare.

Un alt obiectiv al preşedintelui turc este trimiterea unei forţe militare internaţionale cu participarea unor trupe turceşti pentru respectarea şi aplicarea armistiţiului. Ultimul obiectiv al lui Erdogan este de a se stabili primele condiţii pentru o soluţie politică. În accepţia Ankarei, această soluţie politică ar trebui să cuprindă o împărţire a puterii în Libia şi stabilirea sferelor de influenţă în această ţară din nordul Africii.

Obiectivele Moscovei

Potrivit corespondentului Open TV la Moscova, Thanasis Avegrinos, este evident că preşedintele rus, Vladimir Putin, doreşte să arată cine are "poziţia de forţă" şi, poate, rolul final în acest proces de pace în Libia, după modelul Siriei.

Potrivit corespondentului Open TV, după Conferinţa de la Berlin, generalul Haftar va merge în vizită la Moscova. Prin această mişcare se arată clar care este tabăra susţinută de Moscova. Al doilea obiectiv este ca diplomaţia rusă să profite de ocazie pentru a comunica cu toţi liderii europeni şi de a "dărâma" încă o dată mitul că Moscova este izolată. Ba chiar să arate clar că fără Moscova nu se poate rezolva nicio problemă internaţională în acest moment. În al treilea rând, Putin urmăreşte să transmită un mesaj de pace în opoziţie cu mesajul NATO care a distrus, după cum susţine Rusia, atât Libia, cât şi celelalte ţări în care a intervenit ca alianţă.

Obiectivele SUA

La Conferinţa de la Berlin, SUA sunt reprezentate de şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo. Potrivit corespondentului Open TV la Washington, Mihalis Ignatiou, reprezentarea la acest nivel a fost decisă în urmă cu trei zile, iar poziţiile Americii nu coincid cu cele ale principalilor jucători din Libia. Conform informării oficiale transmise de Departamentul de Stat la Berlin, Mike Pompeo va susţine trei lucruri:

- armistiţiu în Libia

- retragerea tuturor trupelor străine

- revenirea la un proces politic în Libia sub egida ONU

Acest ultim aspect arată că partea americană nu este de acord cu întâlniri precum cea desfăşurată la Moscova. Mike Pompeo va încerca să impună anumite poziţii, cu ajutorul şi al altor ţări, precum Egiptul. Se pare că după convorbirea telefonică avută de preşedintele Trump cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, poziţiile celor două ţări coincid.

De notat că Mike Pompeo a discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, iar sâmbătă trimisul său special a declarat că Libia are nevoie de încetarea oricărei imixtiuni străine. Se reaminteşte că Washingtonul s-a declarat şi împotriva acordului ilegal dintre Turcia şi Libia. Concret, l-a caracterizat drept un act provocator.