Iranul dezvoltă "rachete balistice cu capacitate nucleară", acuză Germania, Marea Britanie și Franța

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 5 decembrie 2019, 19:47 Actualitate | Internaţional


Ayatollahul Iranului
Foto: Wikimedia Commons
Iranul dezvoltă "rachete balistice cu capacitate nucleară", încălcând o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, au afirmat Germania, Marea Britanie și Franța, într-o scrisoare comună adresată secretarului general al ONU, potrivit AFP.

Ambasadorii acestor țări la ONU cer secretarului general Antonio Guterres să informeze Consiliul în următorul său raport că activitatea Iranului în materie de rachete balistice este incompatibilă cu rezoluția Consiliului care aprobă acordul nuclear cu Iranul în 2015.

Această scrisoare este o "minciună disperată pentru a-și ascunde mizerabila incompetență în îndeplinirea minimului strict necesar al propriilor obligații", a reacționat pe Twitter Mohammad Javad Zarif, șeful diplomației iraniene.

Această rezoluție prevede că Iranul nu trebuie să se implice în activități legate de rachete balistice concepute pentru a putea transporta arme nucleare.

Cele trei state europene invocă imagini difuzate pe rețelele sociale în 22 aprilie 2019 și care arată testarea unei noi versiuni a rachetei balistice cu rază medie de acțiune Shahab-3, care ar fi capabilă să transporte o armă nucleară.

Statele Unite, care s-au retras în 2018 din acordul cu Iranul, a acuzat Teheranul că încearcă să dezvolte rachete cu capacități nucleare. Țările europene nu au susținut atunci inițiativa Washingtonului.

Londra, Berlinul și Parisul citează și alte probe legate de dezvoltarea acestor rachete balistice, precum lansarea în 2 august 2019 de către rebelii Houthis din Yemen, susținuți de Iran, a unei Borkan-3, o "rachetă balistică cu propulsie lichidă, cu o rază de acțiune de circa 1.300 kilometri".

Cele trei puteri evocă de asemenea lansarea, în 24 iulie 2019, a unei rachete balistice care ar fi parcurs peste 1.000 de kilometri și care ar fi putut fi "o rachetă Shahab-3 cu rază medie de acțiune".

"Iranul continuă proliferarea tehnologiei rachetelor balistice în regiune" încălcând rezoluția Consiliului de Securitate, rezumă cele trei țări europene.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4635 vizualizari

  • +6 (42 voturi)    
    Mai sa fie! (Joi, 5 decembrie 2019, 19:54)

    sfarleaza [utilizator]

    Probe imagini de pe facebook ! :))
    • -4 (28 voturi)    
      Goguta, daca europenii s-au prins e semn ca e (Joi, 5 decembrie 2019, 21:53)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui sfarleaza

      groasa.
      Aceeasi europeni acum un an se chinuiau sa continue pactul cu Iranul numai ca sa ii dea cu tifla lui Trump!

      Această scrisoare este o "minciună disperată pentru a-și ascunde mizerabila incompetență în îndeplinirea minimului strict necesar al propriilor obligații", a reacționat pe Twitter Mohammad Javad Zarif, șeful diplomației iraniene.

      Tipul asta de raspuns este specific marilor javre care fac de obicei cam de doua ori mai mult decat faptele de care sunt acuzati!
      Mai tii minte "neamestecul in treburile interne" sau nu erai nascut inca?
      • +5 (21 voturi)    
        prins ca ce? (Joi, 5 decembrie 2019, 23:49)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Rachetele NU faceau parte din pactul din care s-au retras americanii iar europenii l-au respectat din parti.

        Bine ca nu dau si o rezolutie ca n-au aia basca. Apropo de rezolutii, vezi unele pe care se p.sa cu jet Israelul, de muuulti zeci de ani.

        Da, e gros obrazul la unii, ca si logica, gigele
  • -1 (51 voturi)    
    Hahahaha (Joi, 5 decembrie 2019, 20:01)

    UncleSam [utilizator]

    Dupa 1 an de cand Uncle Sam le-a zis verde-n fata ca turbanatii au luat miliardele de la Obama si isi vad linistiti de imbogatit uraniu si rachete balistice; acum s-au prins si alde UK, Franta, Germania.

    Mai pe scurt, astia 3 fomisti au tot sperat ca o sa faca afaceri cu Iranul in ciuda US si o sa se capatuiasca, in realitate tot fututi si cu banii luati au ramas. Acum o sa ii coste si mai mult scutul ala anti-racheta American.

    Ce incompetenti guralivi!
    • +9 (31 voturi)    
      Fake News (Joi, 5 decembrie 2019, 22:22)

      dorin35 [utilizator] i-a raspuns lui UncleSam

      Obama a incheiat un acord nuclear care garanta ca Iranul nu va dezvolta arme nucleare. Trump a rupt tratatul si Iranul a reluat programul nuclear. Vina o poarta Trump care habar nu are pe ce lume traieste.
      • -5 (13 voturi)    
        acel tratat (Joi, 5 decembrie 2019, 23:24)

        keiser_soze [utilizator] i-a raspuns lui dorin35

        prevedea observatori care sa monitorizeze activitatea Iranului in ceea ce priveste dezvoltarea armelor nucleare. Mai prevedea si garantarea accesului acelor observatori in tot felul de locatii. Iranul a blocat accesul la locatii si informatii, incalcand astfel termenii acordului. De accea tratatul a fost denuntat de Trump iar UE nu a luat o pozitie transanta, a stat cu c***l in doua luntrii. Madam Mogherini a fost vocea UE care l-a blamat pe Trump pentru denuntarea tratatului. Deci nu ai dreptate in afirmatiile tale, mai citeste.
        • -5 (13 voturi)    
          corect (Vineri, 6 decembrie 2019, 0:59)

          manu144x [utilizator] i-a raspuns lui keiser_soze

          Adevărat ce zici despre tratat.

          Obama a făcut compromisuri pentru că a vrut acel tratat cu Iran cu orice preț, pentru că era moștenirea lui. Fiecare președinte vrea să lase ceva, iar Obama a vrut ca acea înțelegere cu Iranul să fie a lui, dacă celelalte nu au avut un succes major (legea sănătății de exemplu).

          Iranienii au mirosit asta și au profitat maxim. Înțelegerea n-a fost niciodată una reală, mai mult un exercițiu puternic de PR. Iranienii nu s-ar fi oprit niciodată din înarmare.

          Nu din cauza Israelului, asta e așa de suprafață, ci din faptul că inamicul lor, Saudiții sunt aliați și sprijiniți de americani. Iar saudiții îi urăsc pe iranieni cu pasiune, și iranienii știu că dacă saudiții vor să lanseze un război contra lor, americanii în cel mai bun caz nu i-ar ajuta, dar de oprit sigur nu i-ar opri, pentru că altfel saudiții opresc petrolul sau petrodolarul care introduce inflație în economia americană în secunda doi.

          Iranienii sunt paranoici din cauza Saudiților, și dacă s-ar vrea oprirea înarmării iranienilor, ar trebui brokerată o pace între ei și saudiți, aia ar fi pace adevărată, restul sunt exerciții de PR și diplomație.
        • +8 (10 voturi)    
          hmm (Vineri, 6 decembrie 2019, 10:18)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui keiser_soze

          Niste linkuri cu interzis acces pentru observatori, ai? Din ce-mi amintesc, doar au depasit cu putin cantitatea de apa grea la un moment dat si au reglat problema rapid prin vanzare surplus.
      • -5 (13 voturi)    
        Ce face??? Garanta?!!! Hahahaha (Vineri, 6 decembrie 2019, 3:26)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui dorin35

        Tu nu prea ai avut de-a face cu ciuhapii, asa-i???
  • -1 (23 voturi)    
    Care Germanie, Franță și Mare Britanie ? (Joi, 5 decembrie 2019, 20:55)

    rectificare [utilizator]

    Alea care până mai ieri se opuneau denunțării tratatului nuclear cu Iranul ? Și care criticau SUA că aplică sancțiuni Iranului ?
    • -6 (8 voturi)    
      Niste ipocriti. (Vineri, 6 decembrie 2019, 11:52)

      Gabi65 [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

      Asta e UE care de fapt e un al patrulea Reich mascat asa cum euro este marca germana cu alta denumire. Astia care acum au aflat ca nu degeaba SUA a denuntat tratatul cu Iranul sunt tot aia care se pupa cu rusii si cer insistent prin Macron reluarea legaturilor cu rusii "ca e baieti de treaba". De la ipocriti de astia au pornit atatea razboaie in Europa fiindca au politici duplicitare care se razbuna mai tarziu. Asa au inchis ochii si la agresiunea lui Hitler asupra Poloniei desi aveau un pact ca trebuie sa o apere si au permis inarmarea Germaniei.
      Nu au tras invataminte deloc din istorie si repeta greseala de a nu lua pozitii hotarate inainte de a fi prea tarziu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by