Bolsonaro atacă presa, susținând că articolele despre guvernul său sunt "lașe" și "necinstite"

de A.Z.     HotNews.ro
Miercuri, 9 octombrie 2019, 8:59 Actualitate | Internaţional


Jair Bolsonaro
Foto: Agerpres/EPA
Președintele Jair Bolsonaro a acuzat luni presa de defăimare, întrebându-se dacă scopul acesteia este demiterea sa, scrie Folha de S.Paulo.

În timp ce părăsea Palatul Planalto, unde s-a întâlnit cu un grup de susținători, el a afirmat că articolele din presă despre guvernul său continuă să fie "lașe" și "necinstite".

"Regret să presa braziliană se poartă așa. Mințind tot timpul, denaturând faptele, apelând la defăimare. Vreți să mă dați jos? Sunt rezistent, va fi greu. Continuați să mințiți."

Inițial, președintele și-a îndreptat criticile asupra agențiilor de presă Folha și Correio Braziliense. Mai târziu, a criticat și ziarul O Globo.

Duminică, Folha a dezvăluit că o afirmație și un grafic obținute de Poliția Federală sugerează că resursele provenite din schema cadidatului fantomă a partidului PSL, în Minas Gerais, au fost deturnate pentru a susține campania lui Bolsonaro.

Cu această informație, Poliția Federală a cerut ca procurorul general să deschidă o anchetă legată de scandalul Minas Gerais. De această dată, investigația se va concentra pe conturile de campanie ale ministrului pentru Turism, Marcelo Álvaro Antônio.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















227 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by